Numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,577 milioane persoane, reprezentând o diferenţă de sub o mie de persoane faţă de trimestrul precedent, scrie Agerpres.
Pensia medie lunară, luând în calcul sumele brute plătite de casele de pensii pentru toate categoriile de pensionari – de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc. – a fost de 2.934 lei, în scădere cu 0,8% faţă de trimestrul precedent.
Indicele pensiei medii reale, calculat ca raport între indicele pensiei nominale nete şi indicele preţurilor de consum, a fost de 97,3%.
Comparativ cu trimestrul I al anului precedent, numărul mediu de pensionari a crescut cu 20.000 persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat a crescut cu 34.000 persoane.
Pensia medie lunară şi pensia medie lunară de asigurări sociale de stat au crescut, comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, cu 0,6%, respectiv cu 0,4%.
Pensionarii de asigurări sociale de stat deţin ponderea majoritară, de 93%, în numărul total de pensionari de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, dintre pensionarii de asigurări sociale, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă este preponderent, de 80,7%, urmaţi de beneficiarii pensiilor de urmaş, cu o pondere de 9,6%, şi de pensionari cu pensii de invaliditate, care au reprezentat 8,1%.
În schimb, cele mai mici ponderi le-au avut pensionarii cu pensii anticipate şi anticipate parţial, a căror pondere a fost de 1,6%.
Pensionarii de asigurări sociale cu pensii pentru limită de vârstă, 1,791 milioane bărbaţi şi 2,178 milioane femei, sunt în număr majoritar pensionari cu stagiu complet de cotizare, 1,455 milioane bărbaţi, reprezentând 81,2% din totalul bărbaţilor pensionari pentru limită de vârstă, respectiv 1,747 milioane femei, reprezentând 80,2% din totalul femeilor pensionare pentru limită de vârstă.
Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10, cu variaţii semnificative în profil teritorial, de la 4 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, la 15 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman, respectiv la 14 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Vaslui.
Pensia medie brută de asigurări sociale de stat a fost de 2.820 lei, iar pensia medie nominală netă a fost 2.699 lei. Pensia medie nominală netă pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare a reprezentat 57,9% din câştigul salarial mediu net, faţă de 57,8% în trimestrul precedent.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 1.343 de lei: 2.232 lei în judeţul Botoşani, 2.273 lei în judeţul Vrancea şi 2.284 lei în judeţul Giurgiu, faţă de 3.575 lei în Municipiul Bucureşti, 3.502 lei în judeţul Hunedoara şi 3.330 lei în judeţul Braşov.
Pensia medie lunară de asigurări sociale pentru femei a fost mai mică decât cea a bărbaţilor în cazul tuturor categoriilor de pensii, chiar şi în categoriile în care numărul femeilor este mai mare decât cel al bărbaţilor. În cazul pensiei pentru limită de vârstă, pensia aferentă femeilor a reprezentat 62,9% din cea a bărbaţilor.
Cea mai mare discrepanţă s-a înregistrat la pensiile pentru limită de vârstă cu stagiu incomplet de cotizare, unde pensia medie a femeilor a reprezentat 56% din cea a bărbaţilor, iar cele mai apropiate valori la pensia de invaliditate, gradul II, 1.066 lei pentru femei, faţă de 1.318 lei pentru bărbaţi.
Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea indemnizaţiei sociale, în trimestrul I 2026, a fost de 886.900 persoane, din care: 842.900 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, echivalentul a 18,4% din totalul pensionarilor de asigurări sociale de stat; 40.100 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, echivalentul a 35,5% din totalul pensionarilor agricultori; 3.900 persoane din sistemul militar, echivalentul a 1,7% din totalul pensionarilor militari.