Nou parc fotovoltaic la Hidroelectrica. Autorizația de la ANRE e pe masă

Hidroelectrica urmează să primrească de la ANRE autorizația de înființare pentru un parc fotovoltaic de aroape 9 MW. Parcul va fi construit de firme românești.
Mihai Nicuţ - S, 13 iun. 2026, 08:42
Nou parc fotovoltaic la Hidroelectrica. Autorizația de la ANRE e pe masă

Proiect de decizie și raport privind acordarea Autorizaţiei de înfiinţare solicitată de SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA SA pentru realizarea noii capacităţi energetice Centrala Electrică Fotovoltaică CEF Țara Hațegului.

Aceasta este una dintre deciziile care urmează să fie luate de Comitetul de Reglementare al ANRE în ședința sa de săptămâna viitoare.

La momentul în care ANRE emite autorizația de înființare, dezvoltatorul proiectului trebuie să facă dovada că are finanțarea pentru construcția capacității energetice deci, cel mai probabil acest proiect va fi unul dintre cele care se va finaliza și va produce energie electrică.

Hidroelectrica s-a apucat mai demult de acest proiect. Compania a a semnat contractul pentru realizarea la cheie a proiectului „Parc fotovoltaic Țara Hațegului” în februarie.

Proiectul prevede dezvoltarea unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de 8,9 MWp și cu o producție medie estimată la aproximativ 11 GWh/an. Investiția va contribui la creșterea capacității de producție din surse regenerabile, la reducerea emisiilor de carbon și la susținerea obiectivelor naționale și europene privind tranziția energetică, arată compania într-o informare de atunci.

Contractul, în valoare de 24,4 milioane de lei,  a fost atribuit în urma unei licitații, asocierii ELECTRO-ALFA INTERNATIONAL S.A. și GENERAL ME.EL ELECTRIC S.R.L., în care ELECTRO-ALFA INTERNATIONAL S.A. are calitatea de lider de asociere.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din surse regenerabile din România și unul dintre cei mai importanți actori din sectorul energetic al Europei de Sud-Est. Are un portofoliu de peste 6,3 GW capacitate instalată în hidrocentrale, cumulat cu parcul eolian de la Crucea.

Citește și:

Pe ultima sută de metri, Bolojan impune șefilor Hidroelectrica să pună 6.000 MWh în baterii și 2.500 MW în regenerabile noi. Criterii de performanță care vor fi trecute în contracte

Te-ar mai putea interesa și
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac terorist. Copilotul din Oman nu avea dreptul să zboare în țara natală
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac ...
Parchetul din Emiratele Arabe Unite a confirmat sâmbătă că incidentul de miercuri de la bordul cursei FZ1073 operată de Flydubai, care făcea legătura între Dubai şi Tel Aviv, a fost un "atac......
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost congresman republican, David Rivera (foto), fost prieten apropiat al secretarului de stat american Marco Rubio, a ...
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
China este percepută în America Latină ca având o influenţă mai bună decât Statele Unite, potrivit unui sondaj publicat ...
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la implementarea responsabilă a IA
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la ...
Canada a anunţat vineri înfiinţarea unui Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială (IA), responsabil în special ...