FIDELIS iunie 2026 – O nouă ediţie pentru titlurile de stat din programul FIDELIS 15-22 iunie. Ce dobânzi sunt

FIDELIS - Ministerul Finanţelor lansează, în perioada 15-22 iunie, a şasea ofertă de titluri de stat Fidelis din acest an, care include opt emisiuni - patru în euro şi patru în lei - dintre care două sunt dedicate donatorilor de sânge, potrivit unui anunţ al Bursei de Valori Bucureşti.
AGERPRES - lun, 15 iun. 2026, 11:35
FIDELIS iunie 2026 - O nouă ediţie pentru titlurile de stat din programul FIDELIS 15-22 iunie. Ce dobânzi sunt

FIDELIS – Aceasta este a 37-a ofertă derulată de la momentul reluării programului Fidelis, din iulie 2020. Prin intermediul precedentelor 36 de oferte, Ministerul Finanţelor a atras de la populaţie aproape 68,7 miliarde lei (13,8 miliarde euro). Noua ediţie aduce dobânzi de până la 7,60% la emisiunile în lei şi de până la 6,80% la cele în euro, veniturile fiind complet neimpozabile.

Program FIDELIS iunie 2026 – Oferta derulată în mai include opt emisiuni, patru în euro şi patru în lei, dintre care două – una în lei şi una în euro – sunt dedicate donatorilor de sânge. Pe tranşa donatorilor, pot fi plasate ordine doar de către investitorii care au donat sânge în perioada 1 ianuarie 2026 – 22 iunie 2026.

Titlurile de stat pot fi subscrise prin intermediul consorţiului de intermediere sau prin intermediarii autorizaţi de Autoritatea de Supraveghere Financiară care au semnat angajamentul privind respectarea condiţiilor de derulare a ofertei, a prevederilor prospectului de emisiune şi au transmis angajamentul către lead manager. Sindicatul de intermediere este format din BT Capital Partners (lead manager), Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, TradeVille şi UniCredit Bank (Sindicat de intermediere) şi Banca Transilvania, Salt Bank şi Libra Internet Bank (Grup de distribuţie), scrie Agerpres.

Data estimată de admitere la tranzacţionare a titlurilor de stat Fidelis este 26 iunie 2026. Veniturile obţinute în urma investiţiei în titlurile de stat Fidelis, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile.

Ce dobânzi au titlurile de stat din ediţia inuie a Programului Fidelis şi cum le cumperi

În premieră şi în contextul Zilei Internaţionale a Donatorului de Sânge, aniversată pe 14 iunie, această ediţie introduce două tranşe speciale dedicate donatorilor-investitori, în cadrul campaniei „România are sânge de rocker, acum şi de investitor”, desfăşurată în parteneriat cu „Morning Glory cu Răzvan Exarhu” şi Rock FM.

Oferta de dobânzi a ediţiei din iunie este următoarea: pentru emisiuni în lei 6,35%, cu scadenţă la 2 ani; 7,35%, cu scadenţă la 2 ani, tranşă specială dedicată donatorilor de sânge; 6,90%, cu scadenţă la 4 ani; 7,60%, cu scadenţă la 10 ani.

Pentru emisiuni în euro dobânda este de 4%, cu scadenţă la 3 ani; 4,85%, cu scadenţă la 5 ani; 5,80%, cu scadenţă la 10 ani; 6,80%, cu scadenţă la 10 ani, tranşă specială dedicată donatorilor de sânge, scrie Agerpres.

„Pentru a recompensa solidaritatea şi implicarea civică, donatorii care fac dovada donării de sânge, începând cu 1 ianuarie 2026, beneficiază de condiţii speciale şi praguri de acces mult mai mici: tranşa în lei, cu scadenţă 2 ani, dobândă 7,35%, iar pragul minim de subscriere este redus de la 5.000 lei la doar 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei; tranşa în euro, cu scadenţă 10 ani, dobândă 6,80%, iar pragul minim de subscriere este redus de la 1.000 euro la doar 100 euro, în limita unui plafon maxim de 20.000 euro”, se precizează în comunicatul MF.

Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 100 de lei, pentru emisiunile în lei, şi 100 de euro, pentru cele în euro. Pentru tranşele uzuale, pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

 

 

 

 

Mai multe detalii despre titlurile de stat FIDELIS puteţi afla aici.

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Preşedintele Nicuşor Dan are consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru desemnarea unui premier
Noul Guvern – Preşedintele Nicuşor Dan are consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru desemnarea ...
Preşedintele Nicuşor Dan invită, joi, la Palatul Cotroceni, preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea......
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă şi cât este barilul de petrol – date curs valutar interbancar, burse şi alte ştiri financiare 17 septembrie 2026
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă şi cât este barilul de petrol – date curs valutar interbancar, ...
Curs valutar interbancar, cotaţiile petrolului şi cum a închis Bursa de la Bucureşti şi Wall Street. Euro rămâne aproape ...
SUA – Fed majorează dobânzile pentru a combate inflaţia, contrar dorinţelor lui Trump
SUA – Fed majorează dobânzile pentru a combate inflaţia, contrar dorinţelor lui Trump
Banca centrală a Statelor Unite a decis miercuri, în unanimitate, să majoreze ratele dobânzilor pentru a tempera inflaţia, ...
Moldova ar putea primi o foaie de parcurs pentru integrarea în UE:”Este un semnal politic important”
Moldova ar putea primi o foaie de parcurs pentru integrarea în UE:”Este un semnal politic important”
Viceprim-ministrul Republicii Moldova pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a salutat miercuri mesajul preşedintei ...