Rheinmetall a prezentat un lansator mobil de drone de atac

Compania germană producătoare de armament Rheinmetall a prezentat la târgul de specialitate de la Paris un lansator mobil de drone, pe care intenţionează să îl producă în Germania, la Neuss, în apropiere de Duesseldorf, informează marţi dpa.
AGERPRES - mar, 16 iun. 2026, 10:27
Rheinmetall a prezentat un lansator mobil de drone de atac

Sistemul este amplasat într-un container unde pot fi depozitate până la 18 drone, din care pot fi lansate mai multe simultan, sub forma unei salve, conform descrierii făcute de producător, scrie Agerpres.

Dronele numite FV-014 sunt teleghidate, au o autonomie de până la 70 de minute şi o rază de acţiune de circa 100 de km, precizează Rheinmetall. Pot transporta o încărcătură utilă de circa patru kilograme de exploziv, cu detonatorul inclus. O dată lansate, aparatele fără pilot nu mai pot ateriza, fiind prevăzute şi înarmate doar pentru misiuni de atac.

Controlul poate fi efectuat de un operator uman sau de o inteligenţă artificială care oferă asistenţă la identificarea şi urmărirea ţintelor, deşi procesul de decizie este lăsat şi în acest caz tot pe seama omului.

Dacă nu găsesc o ţintă în intervalul de timp alocat misiunii, dronele sunt programate să se prăbuşească controlat în zone unde nu este probabil să producă pagube.

Fabrica de la Neuss este modificată pentru armament, după ce a aparţinut unui furnizor pentru industria auto, şi va produce drone, sateliţi şi turele pentru vehicule de apărare antiaeriană.

Timo Haas, şeful diviziei de sisteme digitale a Rheinmetall, a declarat că Lansatorul Containerizat de Rachete (CML) va putea fi utilizat şi cu drone sau rachete de la alţi producători.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual al UE
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual ...
Cancelarul german Friedrich Merz îi va primi joi la un dejun de lucru pe mai mulţi şefi de stat şi de guvern ai aşa-numitelor ţări "frugale" membre ale UE, inclusiv Olanda, Austria, Finlanda......
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane de euro
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane ...
Porsche AG va vinde compania de consultanță în management și IT MHP către Tata Consultancy Services (TCS), tranzacția ...
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Prim-ministrul armean Nikol Paşinian a afirmat luni că ţara sa ar putea trimite pe viitor cererea sa oficială de aderare ...
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, luni, actele normative privind ajutorul de stat pentru crescătorii de porci şi ...