Ioana Bădescu este noul președinte al Autorității Vamale Române, după ce Mihai Savin și-a dat demisia

Ioana Bădescu a fost numită marţi în funcţia de preşedinte al Autorităţii Vamale Române, potrivit unei decizii semnate de premierul interimar, Ilie Bolojan, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 16 iun. 2026, 21:48
Ioana Bădescu este noul președinte al Autorității Vamale Române, după ce Mihai Savin și-a dat demisia

Aceasta îl înlocuieşte la conducerea Autorităţii Vamale Române pe Mihai Savin, care şi-a dat demisia.

Decizia de eliberare a acestuia din funcţie, la cerere, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Mihai Savin a fost pus pe 14 mai sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, fiind urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi complicitate la uz de fals.

În luna ianuarie, Mihai Savin a fost numit în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Vamale Române, printr-o decizie a lui Ilie Bolojan.

Savin a deţinut anterior funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Vamale Române.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan, despre noul guvern: Aţi văzut cumva că reduc TVA-ul? Oare se reduc impozitele pe proprietate anul viitor? Am pierdut 770 de milioane de euro că n-am adoptat Legea salarizării
Ilie Bolojan, despre noul guvern: Aţi văzut cumva că reduc TVA-ul? Oare se reduc impozitele pe proprietate anul viitor? ...
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a acuzat, vineri, într-o discuţie cu liberalii buzoieni, actuala guvernare că a criticat creşterile de taxe făcute de guvernul pe care l-a condus fără a le......
Trump l-a numit pe Stephen Miller, unul dintre cei mai apropiați consilieri ai săi, în funcția de șef de cabinet
Trump l-a numit pe Stephen Miller, unul dintre cei mai apropiați consilieri ai săi, în funcția de șef de cabinet
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că îl numeşte pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant ...
Criză politică și financiară în Paraguay. Pedro Alliana a depus jurământul de președinte, în timp ce precedesorul a fost demis și arestat după prăbușirea unei bănci
Criză politică și financiară în Paraguay. Pedro Alliana a depus jurământul de președinte, în timp ce precedesorul ...
Pedro Alliana (foto) a depus vineri jurământul de preşedinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena ...
Prima vizita a lui Marco Rubio în Europa după alegerile din SUA
Prima vizita a lui Marco Rubio în Europa după alegerile din SUA
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, ...