Israelul atacă din nou în sudul Libanului, în ciuda acordului dintre SUA şi Iran

Israelul a lansat miercuri dimineaţa mai multe lovituri asupra Libanului, în special în regiunile Nabatieh şi Kfar Tebnit, transmite agenţia naţională de presă libaneză NNA, preluată de AFP.
AGERPRES - mie, 17 iun. 2026, 11:15
Israelul atacă din nou în sudul Libanului, în ciuda acordului dintre SUA şi Iran

După ce Statele Unite şi Iranul au anunţat luni că au ajuns la un acord provizoriu, Teheranul a insistat că înţelegerea respectivă prevede şi încetarea ostilităţilor din Liban şi a avertizat că va riposta „sever” la continuarea atacurilor israeliene, scrie Agerpres.

Israelul susţine că loviturile pe teritoriul libanez vizează obiective ale grupării şiite Hezbollah, aliată cu Iranul.

Unii localnici din sudul Libanului au început să se întoarcă la casele lor, deşi armata libaneză le-a recomandat să mai aştepte, deoarece există riscul ca israelienii să încalce acordul.

Marţi, armata israeliană a lansat mai multe lovituri, care au ucis patru oameni, şi a afirmat că militarii din sudul Libanului au fost atacaţi cu rachete.

Hezbollah nu a făcut ulterior nicio declaraţie publică. Liderul organizaţiei, Naim Qassem, care îşi exprimase deja „recunoştinţa profundă” faţă de Iran pentru includerea Libanului în acordul cu SUA, urma să apară miercuri la televiziune.

Acordul urmează să fie semnat oficial de reprezentanţii Washingtonului şi Teheranului vineri, în Elveţia.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului Beyond Borders, destinat companiilor româneşti care intenţionează......
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro într-un turn de peste 100 de metri în Capitală
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro ...
One United Properties a mai cumpărat un teren în zona Floreasca din Capotală, unde vrea să construiască un turn înalt ...
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a frontierei și rezilienţa regiunii
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a ...
Noul pod rutier peste Tisa, care leagă judeţul Maramureş, din nord-vestul României, de regiunea Transcarpatia din Ucraina, ...
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele direcții
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele ...
Primăria Capitalei anunţă că a fost finalizate lucrările de la Podul Constanţa şi că în prezent se circulă pe ambele ...