AFIR a primit solicitări de la GAL-uri în valoare de 325 de milioane de euro pentru dezvoltarea comunităților locale

Numărul proiectelor destinate investiţiilor în comunităţile locale este de 6.096, iar valoarea eligibilă solicitată prin Grupurile de Acţiune Locală (GAL) depăşeşte 325 de milioane de euro, se arată într-un comunicat de presă al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), transmis miercuri, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 17 iun. 2026, 17:32
AFIR a primit solicitări de la GAL-uri în valoare de 325 de milioane de euro pentru dezvoltarea comunităților locale

„Abordarea LEADER, prin mecanismul dezvoltării locale plasate sub responsabilitatea comunităţii reprezintă una dintre cele mai valoroase politici europene de dezvoltare teritorială, prin faptul că oferă comunităţilor posibilitatea de a participa activ la definirea propriului viitor. Astfel, succesul investiţiilor nu depinde doar de resursele financiare disponibile, ci şi de capacitatea actorilor locali de a colabora, de a identifica soluţii adaptate realităţilor din teren şi de a construi proiecte care răspund în mod direct nevoilor cetăţenilor. În acest sens, iniţiativa locală este motorul care are şi rol de liant social, de incubator de inovare şi care poate identifica în mod concret problemele comunităţii, pentru ca ulterior aceste soluţii să se reflecte în acţiuni specifice, concrete”, a declarat, în comunicat, directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Agenţia derulează în actualul exerciţiu financiar intervenţia DR-36 LEADER Dezvoltarea locală, plasată sub responsabilitatea comunităţii din cadrul Planului Strategic PAC 2023 – 2027, care dispune de o alocarea financiară totală de 500 de milioane de euro prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), la care se adaugă 160.736.843 de euro prin Fondul Social European Plus (FSE+).

Potrivit sursei citate, implementarea intervenţiei DR-36 se realizează prin cele 246 de GAL-uri autorizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), care au în derulare în acest moment 172 de apeluri şi 1.536 de anunţuri privind lansarea apelurilor.

În acest sens, pentru gestionarea Strategiilor de Dezvoltare Locală (SDL), AFIR a încheiat cu toate Grupurile de Acţiune Locală 246 de contracte de finanţare în valoare de 124 de milioane de euro, iar plăţile pentru funcţionarea acestora, până la această dată, se ridică la aproximativ 56 de milioane de euro.

„AFIR a dezvoltat un instrument informatic online dedicat exclusiv Grupurilor de Acţiune Locală care au obţinut finanţare prin intervenţia DR-36, demers ce completează procesul de digitalizare a actului administrativ şi care permite eficientizarea activităţilor desfăşurate de GAL”, se menţionează în comunicat.

Astfel, pe platforma dedicată, au fost depuse online 6.092 proiecte, a căror valoare eligibilă solicitată este de 325.638.327 de euro, dintre acestea, 3.329 de proiecte fiind selectate, iar valoarea finanţării nerambursabile acordate prin intervenţia DR-36 a ajuns la 183.145.396 de euro).

Datele centralizate arată că, până la acest moment, au fost declarate eligibile la AFIR 1.874 de proiecte, restul fiind în evaluare. De asemenea, 604 contracte sunt încheiate prin DR-36 pentru care valoarea publică este de 31.239.462 de euro.

Reprezentanţii AFIR precizează că abordarea LEADER are la bază succesul implementării Măsurii 19, derulată prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, prelungit cu perioada de tranziţie 2021 – 2022.

Conform instituţiei, prin Măsura 19, au fost parafate 14.759 de contracte în valoare de peste 776 milioane euro, iar plăţile s-au ridicat la suma de 745 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Decizia ANRE de a ridica, în premieră, licența unui furnizor de energie electrică, a fost blocată de instanță. Grenerg a obținut suspendarea executării deciziei
Decizia ANRE de a ridica, în premieră, licența unui furnizor de energie electrică, a fost blocată de instanță. Grenerg ...
Grenerg, furnizorul de energie electrică a cărui licență a fost ridicată recent de ANRE, a obținut în instanță suspendarea deciziei. Ca atare, furnizorul de ultimă instanță de acum nu mai......
PENNY deschide trei magazine noi și ajunge la 467 de unități la nivel național
PENNY deschide trei magazine noi și ajunge la 467 de unități la nivel național
PENNY își continuă extinderea rețelei la nivel național și inaugurează, în perioada 17-19 iunie 2026, trei noi magazine ...
CL Sector 3 a atribuit modernizarea a trei piețe companiei Algorithm Residential S3 deținută de Primărie. Consilierii USR au votat împotrivă
CL Sector 3 a atribuit modernizarea a trei piețe companiei Algorithm Residential S3 deținută de Primărie. Consilierii ...
Un acord-cadru privind modernizarea pieţelor Miniş, Râmnicu Sărat şi Iosif Albu cu aproape 96 de milioane de lei a fost ...
Metrou Gara de Nord – Gara Progresul: Investigațiile geotehnice pentru lotul 2 au depășit 60%
Metrou Gara de Nord – Gara Progresul: Investigațiile geotehnice pentru lotul 2 au depășit 60%
Investigațiile geotehnice pentru lotul 2 al Magistralei 4 de metrou Gara de Nord - Gara Progresul au depășit gradul de ...