OMV Petrom își securizează parțial vânzarea viitoarei producții de biocombustibil prin încheirea unui contract cu o companie din cadrul OMV

OMV Petrom securizează plasarea unei părţi a producţiei viitoare de biocombustibili începând cu 2028, compania încheind un contract de vânzare cu OMV Downstream GmbH pentru o parte din combustibilul sustenabil pentru aviaţie şi uleiul vegetal hidrotratat ce vor fi produse în rafinăria Petrobrazi, conform unui comunicat transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 17 iun. 2026, 20:08
OMV Petrom își securizează parțial vânzarea viitoarei producții de biocombustibil prin încheirea unui contract cu o companie din cadrul OMV

„OMV Petrom SA a încheiat un contract de vânzare cu OMV Downstream GmbH, o subsidiară deţinută în totalitate de OMV AG, pentru o parte din combustibilul sustenabil pentru aviaţie (SAF) şi uleiul vegetal hidrotratat (HVO), care vor fi produse în rafinăria Petrobrazi. Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea de prelungire pentru încă cinci ani, livrările urmând să înceapă în 2028”, se menţionează în raport.

Potrivit sursei citate, preţul este stabilit pe baza unei formule indexate la cotaţiile internaţionale, iar detaliile tranzacţiei respectă principiile valorii de piaţă.

Cantitatea totală maximă a contractului este de 360.000 de tone, din care cel puţin 200.000 de tone de SAF, cu o valoare totală estimată de peste 800 de milioane de euro la cotaţiile recente de pe piaţă.

„Această tranzacţie permite OMV Petrom să menţină flexibilitatea de a valorifica oportunităţi adiţionale pe piaţa românească şi din regiune, precum şi să asigure plasarea unei părţi din viitoarea producţie de biocombustibili către alte aeroporturi din Europa Centrală şi de Est. Compania va continua să fie unul dintre cei mai mari furnizori de SAF pentru aeroporturile din România”, se precizează în raportul transmis BVB.

Programul SAF/HVO al OMV Petrom, aflat în prezent în execuţie la Petrobrazi, implică investiţii totale de 750 de milioane de euro, din care 560 de milioane de euro pentru construcţia unităţii SAF/HVO şi 190 de milioane de euro pentru cele două instalaţii de producţie de hidrogen verde.

Noua unitate SAF/HVO, cu o capacitate anuală de 250.000 de tone, are asigurat peste 80% din materiile prime pentru primii opt ani de funcţionare.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania le oferă antreprenorilor posibilitatea de a-și deschide contul de business 100% online, direct din aplicația BT Go. Procesul este disponibil 24/7 și poate fi parcurs în......
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
Consiliul Județean Prahova transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor la Centura Comarnic, programată pentru deschiderea ...
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de letoni au fost sustrase
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de ...
Atac informatic uriaș într-o țară ostilă Rusiei. Datele a aproape două treimi din populația Letoniei au fost sustrase ...
MIPE: Aplicația Achiziții Beneficiari Privați poate fi utilizată din nou
MIPE: Aplicația Achiziții Beneficiari Privați poate fi utilizată din nou
Aplicația Achiziții Beneficiari Privați este disponibilă începând de marți, iar beneficiarii privați își pot relua ...