„Nimeni nu vrea ca România să fie retrogradată la junk” – Ce spune Veştea după întâlnirea cu Nazare

Premierul desemnat, Adrian Veştea, a precizat vineri că a avut o întâlnire cu "viitorul ministrul de Finanţe", Alexandru Nazare, cu care a discutat despre execuţia bugetară şi despre perspectivele următoarelor luni.
AGERPRES - vin, 19 iun. 2026, 10:48

„Am avut o întâlnire de lucru cu actualul şi viitorul ministru al Finanţelor, Alexandru Nazare. Mi-am dorit continuitate la conducerea unuia dintre cele mai importante ministere, având în vedere provocările pe care le avem în faţă în următoarele luni. Am discutat cu domnul Nazare despre execuţia bugetară de până acum, despre perspectivele următoarelor luni, dar şi despre măsurile concrete pe care le vom include în programul de guvernare. Este clar că va trebui să continuăm pe o linie de prudenţă bugetară, îndeosebi când vine vorba de reducerea cheltuielilor statului. În acelaşi timp, trebuie să avem o înţelegere corectă a realităţilor sociale şi economice pentru a reporni consumul şi pentru a recâştiga încrederea pierdută, aşa cum ne-au transmis şi reprezentanţii mediului de afaceri”, a scris Veştea pe Facebook.

Potrivit acestuia, ultima lună şi jumătate de criză politică nu a făcut bine României.

„Această stare de incertitudine la nivel guvernamental este de natură să provoace daune şi mai mari dacă nu reuşim să ieşim din zodia haosului. Cred cu tărie că toată lumea înţelege necesitatea instalării rapide a unui nou Guvern legitim, cu puteri depline, capabil să poarte un dialog credibil atât cu partenerii interni, cât şi cu cei externi”, a subliniat el.

Veştea s-a arătat convins că, „după toate eforturile făcute, nimeni nu îşi doreşte ca, pe fondul prelungirii crizei politice, România să fie retrogradată la categoria ‘junk’ de către agenţiile de rating”.

„O asemenea evoluţie ar afecta economia, investiţiile şi costurile de finanţare ale statului. Imediat după votul de învestitură, voi iniţia un dialog consistent cu reprezentanţii mediului de afaceri, cu investitorii români şi străini, dar şi cu reprezentanţii celor trei mari agenţii de evaluare a creditului, pentru a consolida încrederea în economia României şi pentru a evita un asemenea scenariu”, a adăugat Veştea.

El încheie cu două mesaje „P.S.”:

1. Ştiu că multă lume se aşteaptă de la mine să promit o schimbare de 180 de grade. Nu voi face asta. Voi fi un prim-ministru al echilibrului şi al responsabilităţii, într-un moment deloc simplu pentru ţară.

2. Nu am crezut niciodată în ideea ‘după mine, potopul’, ci în datoria de a face bine ţării şi naţiunii. Iar stabilitatea şi un Guvern legitim, cu puteri depline, pot face acest lucru mai bine decât formula actuală”.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț de la Revolut pentru toți clienții din România. Se întâmplă în curând
Anunț de la Revolut pentru toți clienții din România. Se întâmplă în curând
Revolut își anunță clienții că toate IBAN-urile lituaniene aferente conturilor din România vor fi dezactivate definitiv începând cu data de 18.08.2026....
INS: Transportul aeroportuar de mărfuri a crescut cu 13,4% în primul trimestru din 2026
INS: Transportul aeroportuar de mărfuri a crescut cu 13,4% în primul trimestru din 2026
Transportul aeroportuar de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut, în primul trimestru din 2026, cu 13,4%, comparativ cu ...
Peste 6,40 milioane de euro, report la Loto 6/49
Peste 6,40 milioane de euro, report la Loto 6/49
Un report de peste 33,51 milioane de lei (6,40 milioane de euro) se înregistrează la categoria I a jocului Loto 6/49 pentru ...
ANPC a descoperit magazine care vindeau alimente expirate și pește stricat. Amenzi de 4,4 milioane lei
ANPC a descoperit magazine care vindeau alimente expirate și pește stricat. Amenzi de 4,4 milioane lei
În perioada 15–19 iunie 2026, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a controlat peste 1.500 ...