România va avea 100 de creşe noi, prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”, până la sfârșitul lunii august

Până la sfârşitul lunii august, România va avea 100 de creşe predate prin Programul guvernamental "Sfânta Ana", a declarat vineri, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, prezent la inaugurarea unei astfel de creşe în municipiul Orăştie.
AGERPRES - vin, 19 iun. 2026, 16:09
România va avea 100 de creşe noi, prin Programul guvernamental

El a menţionat că programul îşi propune să sprijine tinerele familii cu copii mici, dar şi să încurajeze natalitatea, în contextul în care numărul nou-născuţilor vii a înregistrat o scădere de 30% din anul 2017 până în 2025, scrie Agerpres.

„Eu cred că este un important mesaj că statul român, în ultimii patru-cinci ani, a avut şi are în continuare un program guvernamental în care construieşte în toată ţara, în toate judeţele, acolo unde a existat preocupare, aceste creşe. (…) Adică, e un important mesaj public că ne ocupăm de această chestiune legată de asigurarea infrastructurii pentru vârsta antepreşcolară. Şi, sigur, speranţa noastră, cu alte măsuri care trebuie să vină pe partea de susţinere a familiilor cu copii, este aceea ca, la un moment dat, să putem să oprim această scădere anuală a numărului de copii nou-născuţi vii. Pentru că din 2017 până în 2025 această cifră a scăzut cu aproape 30%. Practic, unul din motivele pentru care am pornit acest program guvernamental au fost cifrele în scădere pe natalitate şi al doilea era lipsa de creşe, a infrastructurii de creşe în România, în 2021”, a declarat ministrul Dezvoltării.

Creşa din Orăştie se alătură altor 74 de obiective de investiţii finalizate în cadrul Programului „Sfânta Ana”, o parte dintre aceste obiective fiind finanţate prin PNRR. În total, în România sunt prevăzute să fie construite 247 de noi creşe.

„Suntem la 75-a creşă şi în ritmul pe care îl avem de construire, până la sfârşitul lunii august, sigur vom atinge borna de 100 de creşe predate în acest program guvernamental de construire creşe „Sfânta Ana”. (…) Cam 40% din acest portofoliu de 247 de investiţii sunt pe finanţare PNRR, care finanţare se finalizează până la sfârşitul lunii august, după cum ştiţi. Şi cealaltă parte, de aproape 60%, este pe finanţare naţională”, a arătat Cseke.

Creşa de la Orăştie are o capacitate de 40 de copii şi o suprafaţă construită de aproximativ 1.244 de metri pătraţi. Creşa beneficiază de patru dormitoare, două camere de joacă prevăzute cu vestiar şi grupuri sanitare, spaţii pentru luat masa şi cabinet medical.

Totodată sunt prevăzute spaţii administrative precum birouri, spălătorie, călcătorie sau bucătărie şi un spaţiu de joacă amplu, în aer liber.

Clădirea este prevăzută atât cu panouri fotovoltaice, cât şi cu panouri solare.

Lucrările au fost demarate în decembrie 2023, iar valoarea totală a investiţiei se ridică la peste 12 milioane lei, cu TVA.

În judeţul Hunedoara vor exista nouă asemenea creşe, dintre care trei – cele de la Deva, Simeria, Sântămâria Orlea – au fost recepţionate. Vor urma cele de la Petroşani, Lupeni, Uricani, Geoagiu şi Haţeg.

Te-ar mai putea interesa și
ANSVSA anunță retragerea de pe piață a unei lingurițe pentru hrănirea bebelușilor comercializată de DM
ANSVSA anunță retragerea de pe piață a unei lingurițe pentru hrănirea bebelușilor comercializată de DM
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat retragerea de pe piaţă a unei linguriţe pentru hrănirea bebeluşilor şi copiilor mici......
Cseke Attila: Gradul de absorbție a banilor din PNRR este de 84% în cazul Ministerului Dezvoltării
Cseke Attila: Gradul de absorbție a banilor din PNRR este de 84% în cazul Ministerului Dezvoltării
Gradul de absorbţie a fondurilor europene din PNRR este de 84% în cazul proiectelor de investiţii gestionate de Ministerul ...
Ciprian Ciucu anunță că 32 de străzi din cartierul Henri Coandă vor fi sistematizate și asfaltate. Lucrările vor dura un an
Ciprian Ciucu anunță că 32 de străzi din cartierul Henri Coandă vor fi sistematizate și asfaltate. Lucrările vor dura ...
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că 32 de străzi din cartierul Henri Coandă urmează să fie sistematizate ...
CFR SA confirmă planificarea închiderii pentru cinci ani a liniei de cale ferată Drobeta Turnu Severin – Caransebeș
CFR SA confirmă planificarea închiderii pentru cinci ani a liniei de cale ferată Drobeta Turnu Severin – Caransebeș
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. face precizări privind închiderea planificată a circulației feroviare ...