Congresul extraordinar al PNL. Candidaturile pentru șefia partidului pot fi depuse până sâmbătă la ora 17:00

Candidaturile pentru preşedinţia PNL, care va fi decisă la Congresul extraordinar convocat pentru duminică, pot fi depuse până sâmbătă, la ora 17:00. Candidaturile vor fi construite pe baza unor moţiuni - preşedinte împreună cu o echipă. Consiliul Naţional extraordinar al PNL, reunit vineri după-amiază, a declarat deschisă depunerea de moţiuni. Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că îşi va depune candidatura pentru un nou mandat în fruntea partidului. "Până sâmbătă după-amiază îmi voi depune candidatura, împreună cu echipa alături de care voi merge mai departe. PNL trebuie să îşi stabilească o conducere şi direcţia pe care o va urma în perioada următoare. Vom rămâne consecvenţi principiilor noastre şi vom construi o echipă capabilă să asigure unitate de acţiune pentru a-i reprezenta pe cetăţenii care îşi doresc o Românie modernă", a transmis Bolojan. Premierul desemnat Adrian Veştea, prim-vicepreşedinte al PNL, care îşi anunţase intenţia de a-l contracandida pe Ilie Bolojan la funcţia de preşedinte al liberalilor, a informat vineri seara că nu se va mai înscrie în cursă, pentru că nu vrea să gireze ''acest simulacru democratic prin care se instalează dictatura în partid''. El solicitase amânarea Congresului pentru săptămâna viitoare. Veştea a precizat că ia în considerare toate demersurile de contestare statutară şi legală a Congresului de duminică, după votul de învestitură. ''Precizez faptul că eu consider profund anormal refuzul prelungirii cu o săptămână a termenului pentru Congres. Era o solicitare de bun simţ. Este evident că scopul nu este de a lămuri lucrurile în PNL, ci blocarea învestirii Guvernului. De asemenea, cred că acest Congres este un demers nestatutar şi nelegal. Nu voi gira printr-o candidatură acest simulacru democratic prin care se instalează dictatura în partid. Aşa cum am spus, cu părere de rău pentru cei care discută doar în termeni politici acum, preocuparea este ca România să fie guvernată'', a scris premierul desemnat, pe pagina sa de Facebook. Un număr de 16 parlamentari liberali au deschis vineri o acţiune la Tribunalul Ilfov, în care au solicitat suspendarea deciziilor luate de BPN al PNL pe 17 iunie, privind convocarea Consiliului Naţional extraordinar şi a Congresului extraordinar pe 21 iunie. Tribunalul Ilfov a stabilit, însă, pentru data de 3 iulie termenul pentru judecarea cererii.
AGERPRES - S, 20 iun. 2026, 10:11
Congresul extraordinar al PNL. Candidaturile pentru șefia partidului pot fi depuse până sâmbătă la ora 17:00

Candidaturile vor fi construite pe baza unor moţiuni – preşedinte împreună cu o echipă.

Consiliul Naţional extraordinar al PNL, reunit vineri după-amiază, a declarat deschisă depunerea de moţiuni.

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că îşi va depune candidatura pentru un nou mandat în fruntea partidului.

„Până sâmbătă după-amiază îmi voi depune candidatura, împreună cu echipa alături de care voi merge mai departe. PNL trebuie să îşi stabilească o conducere şi direcţia pe care o va urma în perioada următoare. Vom rămâne consecvenţi principiilor noastre şi vom construi o echipă capabilă să asigure unitate de acţiune pentru a-i reprezenta pe cetăţenii care îşi doresc o Românie modernă”, a transmis Bolojan.

Premierul desemnat Adrian Veştea, prim-vicepreşedinte al PNL, care îşi anunţase intenţia de a-l contracandida pe Ilie Bolojan la funcţia de preşedinte al liberalilor, a informat vineri seara că nu se va mai înscrie în cursă, pentru că nu vrea să gireze ”acest simulacru democratic prin care se instalează dictatura în partid”.

El solicitase amânarea Congresului pentru săptămâna viitoare. Veştea a precizat că ia în considerare toate demersurile de contestare statutară şi legală a Congresului de duminică, după votul de învestitură.

”Precizez faptul că eu consider profund anormal refuzul prelungirii cu o săptămână a termenului pentru Congres. Era o solicitare de bun simţ. Este evident că scopul nu este de a lămuri lucrurile în PNL, ci blocarea învestirii Guvernului. De asemenea, cred că acest Congres este un demers nestatutar şi nelegal. Nu voi gira printr-o candidatură acest simulacru democratic prin care se instalează dictatura în partid. Aşa cum am spus, cu părere de rău pentru cei care discută doar în termeni politici acum, preocuparea este ca România să fie guvernată”, a scris premierul desemnat, pe pagina sa de Facebook.

Un număr de 16 parlamentari liberali au deschis vineri o acţiune la Tribunalul Ilfov, în care au solicitat suspendarea deciziilor luate de BPN al PNL pe 17 iunie, privind convocarea Consiliului Naţional extraordinar şi a Congresului extraordinar pe 21 iunie. Tribunalul Ilfov a stabilit, însă, pentru data de 3 iulie termenul pentru judecarea cererii.

Te-ar mai putea interesa și
Lovitură pentru fermierii români? S-a cerut licență pentru importul a 30.000 de tone de porumb din Ucraina, într-un an cu producții record
Lovitură pentru fermierii români? S-a cerut licență pentru importul a 30.000 de tone de porumb din Ucraina, într-un ...
O companie din România a solicitat Ministerului Agriculturii licență de import pentru 30.000 de tone de porumb care ar putea ajunge în țara noastră din Ucraina. Aceasta în contextul unui an......
Ilie Bolojan, despre noul guvern: Aţi văzut cumva că reduc TVA-ul? Oare se reduc impozitele pe proprietate anul viitor? Am pierdut 770 de milioane de euro că n-am adoptat Legea salarizării
Ilie Bolojan, despre noul guvern: Aţi văzut cumva că reduc TVA-ul? Oare se reduc impozitele pe proprietate anul viitor? ...
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a acuzat, vineri, într-o discuţie cu liberalii buzoieni, actuala guvernare că a criticat ...
Trump l-a numit pe Stephen Miller, unul dintre cei mai apropiați consilieri ai săi, în funcția de șef de cabinet
Trump l-a numit pe Stephen Miller, unul dintre cei mai apropiați consilieri ai săi, în funcția de șef de cabinet
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că îl numeşte pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant ...
Criză politică și financiară în Paraguay. Pedro Alliana a depus jurământul de președinte, în timp ce precedesorul a fost demis și arestat după prăbușirea unei bănci
Criză politică și financiară în Paraguay. Pedro Alliana a depus jurământul de președinte, în timp ce precedesorul ...
Pedro Alliana (foto) a depus vineri jurământul de preşedinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena ...