Chiriţoiu: Companiile din România au redus preţul fără taxe la carburanţi similar cu alte state

Companiile din România au redus preţul fără taxe la carburanţi cu aproximativ 20%, la fel ca în alte state din Europa, în urma scăderii semnificative a preţului petrolului, a declarat marţi Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, citat de Mediafax.
Economica.net - mar, 27 ian. 2015, 13:26
Chiriţoiu: Companiile din România au redus preţul fără taxe la carburanţi similar cu alte state

„Vedem o scădere a preţului fără taxe la combustibil de 20%, similar cu cele pe care le vedem în alte state. Nu pare să fie diferit comportamentul companiilor din România faţă de piaţa benzinelor din alte ţări”, a explicat Chiriţoiu, întrebat despre comportamentul companiilor petroliere din România în contextul ieftinirii petrolului.

Preţurile la benzină şi motorină în statele UE sunt în principal influenţate de cotaţiile internaţionale ale petrolului.

Preţul petrolului Brent a coborât sub 50 de dolari pe baril pentru prima oară din mai 2009 până în prezent.

Preţurile petrolului au scăzut cu 48% în 2014, consemnând cel mai mare declin de la criza financiară din 2008 până în prezent, în condiţiile în care OPEC a decis să nu reducă producţia de petrol, pentru a nu pierde cota de piaţă pe care o deţine la nivel global în favoarea producătorilor din Statele Unite. OPEC furnizează 40% din necesarul de petrol la nivel mondial.

La începutul lunii ianuarie, premierul Ponta le-a cerut miniştrilor Transporturilor şi Finanţelor să discute cu companiile petroliere despre preţul carburanţilor, astfel încât acesta să ajungă la un nivel „corect şi rezonabil” în România, în contextul scăderii cotaţiei mondiale a petrolului şi al nemajorării accizelor şi taxelor.

Te-ar mai putea interesa și
Noua centrală electrică de la Mintia a livrat azi energie în sistemul energetic național, pentru prima dată. Centrala este în probe
Noua centrală electrică de la Mintia a livrat azi energie în sistemul energetic național, pentru prima dată. Centrala ...
Primul MWh produs de prima turbină de la noua centrală pe gaze de la Mintia, care la finalizare va fi cea mai mare de acest fel din Europa, a fost livrat azi în SEN....
Portugalia – Guvernul vrea sprijinul opoziţiei pentru vânzarea restului acţiunilor TAP către gigantul Lufthansa
Portugalia – Guvernul vrea sprijinul opoziţiei pentru vânzarea restului acţiunilor TAP către gigantul Lufthansa
Guvernul portughez vrea să obţină sprijinul opoziţiei pentru a vinde restul de 50,1% din acţiunile companiei aeriene ...
Investiție strategică în Sistemul Energetic Național, finalizată. Instalațiile STATCOM din stațiile Transelectrica Sibiu Sud și Bradu au fost inaugurate oficial. Premieră în Europa de Sud
Investiție strategică în Sistemul Energetic Național, finalizată. Instalațiile STATCOM din stațiile Transelectrica ...
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a marcat astăzi, la Stația Electrică de Transformare ...
Euro NCAP: Audi Q7, prima mașină care a obținut 100% la „siguranță post-accident” după noul standard de testare
Euro NCAP: Audi Q7, prima mașină care a obținut 100% la „siguranță post-accident” după noul standard de testare
Cele mai recente teste de impact realizate de Euro NCAP arată că Audi Q7 a devenit prima mașină care obține procentajul ...