Marea Britanie se gândeşte la o reîntoarcere în UE, la 10 după BREXIT. Ce este „REJOIN” – argumente pro şi contra

Adaugă-ne ca sursă preferată

Referendumul privind Brexitul din 23 iunie 2016 a lăsat Regatul Unit profund polarizat, a testat sistemul tradiţional bipartit dintre laburişti şi conservatori şi a deschis calea pentru ascensiunea partidelor populiste, atât de dreapta, cât şi de stânga. Primii s-au pronunţat pentru rămânerea în afara UE, iar ceilalţi pentru reintegrare, scrie Agerpres.

La dreapta, şi în creştere, se află partidul Reform UK al lui Nigel Farage, politicianul care nu a încetat niciodată să critice UE în timp ce a fost membru al Parlamentului European – în 1990 şi 2020 – şi care îşi menţine în continuare opoziţia faţă de orice încercare de reîntoarcere în UE.

La stânga acestui val populist se află Verzii pro-europeni ai lui Zack Polanski.

Va îmbunătăţi un potenţial „Rejoin” creşterea economică?

La baza dezbaterii despre „Rejoin” se află factorul economic, deoarece creşterea economică britanică a încetinit după referendum din cauza incertitudinii generate, dar şi pentru că ţara nu şi-a revenit încă complet la zece ani de la vot. Creşterea economică britanică pentru acest an este estimată la doar 0,8 sau 0,9%.

De la referendum, însă, Regatul Unit, la fel ca UE, a trebuit să se confrunte cu impactul pandemiei de coronavirus, al inflaţiei cauzate de războiul din Ucraina şi al creşterii preţurilor petrolului din cauza războiului din Iran şi a închiderii Strâmtorii Ormuz.

În acest context, prim-ministrul britanic Keir Starmer a vorbit despre acordarea unui nou impuls relaţiei cu UE, iar o facţiune din cadrul partidului său – cum ar fi fostul secretar al Sănătăţii Wes Streeting – discută deja deschis despre o revenire la blocul european.

Însă direcţia pe care o va lua guvernul în această chestiune va depinde de faptul dacă Starmer va rămâne în fruntea executivului, după ce conducerea sa în cadrul Partidului Laburist a fost contestată de Streeting şi de primarul oraşului Manchester, Andy Burnham.

O decizie care nu poate fi tratată superficial

Orice guvern britanic „ar avea nevoie de mai mult decât un avantaj în sondaje pentru o reîntoarcere” în UE, a declarat pentru EFE profesorul de economie şi politică Jonathan Portes de la King’s College London.

„Ar avea nevoie de o majoritate solidă, un mandat electoral clar şi încrederea că UE va negocia termeni care ar putea supravieţui unei campanii de referendum”, a adăugat el, cerinţe care „sunt dificil de îndeplinit”.

Potrivit lui Portes, UE ar fi îngrijorată că Regatul Unit s-ar întoarce doar pentru a ieşi din nou şi, prin urmare, „orice cerere de readmitere ar necesita un angajament credibil”, nu doar o majoritate simplă şi conjuncturală a guvernului laburist. În plus, „Regatul Unit ar trebui să ştie că va găsi condiţii mai puţin favorabile decât înainte de 2016”, a adăugat el.

Există, de asemenea, îndoieli că opinia publică britanică s-a schimbat semnificativ în ceea ce priveşte UE: una este să te plângi că ţara se află acum într-o poziţie mai proastă şi cu totul altceva este să-ţi doreşti o revenire în blocul comunitar şi să recunoşti o greşeală colectivă.

Împotriva „Rejoin” este argumentul PIB-ului: Uniunea Europeană şi-a pierdut „atractivitatea” în lume, deoarece, în timp ce în 2016 PIB-ul său colectiv reprezenta 22% din PIB-ul global, zece ani mai târziu, acest procent a scăzut la 15%, în beneficiul SUA şi al ţărilor asiatice.

Cu alte cuvinte, UE străluceşte acum mai puţin decât o făcea în 2016.

Argumentul „Rejoin”: Veniturile fiscale

Pe de altă parte, economia britanică nu s-a aflat într-o situaţie bună de la criza financiară din 2008, iar Brexitul „a înrăutăţit mult lucrurile”, a reamintit pentru EFE profesorul de ştiinţe politice de la Universitatea Cambridge, Peter Sloman.

Guvernul Starmer a venit la putere promiţând creştere economică, dar a întâmpinat dificultăţi mari în a realiza acest lucru, iar „reîntoarcerea la UE este o pârghie potenţială pe care statul britanic ar putea-o folosi pentru a relansa creşterea, ceea ce ar genera venituri fiscale”, a subliniat Sloman.

Pentru acest expert, este rezonabil ca laburiştii să vorbească despre revenirea la UE, deoarece „o mare parte a membrilor Partidului Laburist sunt în general proeuropeni”.

„Aşadar, cei care se gândesc să candideze la alegerile pentru conducerea partidului vor face probabil declaraţii proeuropene”, a adăugat el.

Brexit10/ De la economic la social: Urmările Brexitului în Regatul Unit, un deceniu mai târziu

La un deceniu după referendumul privind Brexitul, Regatul Unit suferă consecinţele ieşirii sale din Uniunea Europeană (UE) în multiple domenii ale societăţii, de la cel pur economic la cel politic şi social, relatează EFE, care trece în revistă aceste urmări.

1. O economie în declin

Regatul Unit este în prezent a şasea cea mai mare economie din lume, cu un produs intern brut (PIB) estimat la aproximativ 4,26 trilioane de dolari (3,67 trilioane de euro).

Cu toate acestea, un studiu realizat de Biroul Naţional de Cercetări Economice (NBER), publicat în decembrie 2025, a estimat că Brexitul a redus creşterea PIB-ului britanic cu între 6% şi 8%.

2. O monedă slăbită

Lira sterlină a scăzut cu până la 10% după rezultatul referendumului şi nu şi-a revenit niciodată la nivelurile de dinainte de Brexit.

La 23 iunie 2016, după închiderea urnelor, lira sterlină se situa la 1,50 faţă de dolarul american şi 1,31 faţă de euro. Zece ani mai târziu, se tranzacţionează la 1,34 şi, respectiv, 1,15, o depreciere între 11% şi 12%.

3. Pierderea atractivităţii internaţionale

Brexitul a făcut din Regatul Unit un loc mai puţin atractiv pentru investiţii. Potrivit NBER, investiţiile în ţară sunt cu 12% şi, respectiv, 18% sub potenţialul lor şi cele mai scăzute dintre naţiunile industrializate din G7.

Incertitudinea din jurul „divorţului” european a afectat, de asemenea, productivitatea companiilor; a lovit în inovaţie şi a determinat multinaţionalele să îşi relocheze operaţiunile pe teritoriul UE.

4. Exodul din City-ul londonez

Provocările Brexitului au redus, de asemenea, influenţa financiară a Londrei. Deşi indicele FTSE 100 al Bursei de Valori din Londra a crescut cu 62%, depăşind recordul său de la începutul anului, acesta a rămas în urma altor pieţe europene după un „exod” de companii care au încetat să mai tranzacţioneze în capitala britanică pentru a-şi menţine accesul la piaţa unică.

5. Presiunea inflaţionistă

Potrivit Băncii Angliei, inflaţia a acumulat o creştere totală de 40,9% din iunie 2016 până în aprilie 2026 – cu o creştere anuală de 3,40% – rezultatul unei combinaţii de factori, cum ar fi impactul pandemiei şi al războaielor din Ucraina şi Orientul Mijlociu, cuplat cu Brexitul ca factor structural agravant.

6. Bariere comerciale

Uniunea Europeană este principalul partener comercial al Regatului Unit, reprezentând 41,4% din totalul exporturilor, cu mult înaintea Statelor Unite, care ocupă locul al doilea. Cu toate acestea, Brexitul a impus mai multe proceduri birocratice, controale vamale şi a crescut costurile.

Oficiul pentru Responsabilitate Bugetară (OBR) estimează că atât exporturile, cât şi importurile britanice vor fi cu 15% mai mici pe termen lung decât dacă Regatul Unit ar fi rămas în Uniunea Europeană.

7. Fluxuri migratorii

Deşi previziunile sugerau că Brexitul ar reduce drastic imigraţia în Regatul Unit, realitatea este că a redus numărul de lucrători din UE prin limitarea liberei circulaţii, însă ţara a atras mai multă imigraţie din ţări din afara UE, cum ar fi India.

După înăsprirea cerinţelor de imigrare şi limitarea vizelor, migraţia netă către ţară a scăzut cu aproape 50% anul trecut, la 171.000 de persoane.

8. Instabilitate politică

De la Brexit, la numărul 10 de pe Downing Street, reşedinţa şefului executivului britanic, s-au succedat şase prim-miniştri.

După referendum, prim-ministrul de atunci, David Cameron, a demisionat. Succesoarea sa, Theresa May, s-a dovedit incapabilă să pună în aplicare „divorţul”; Boris Johnson a finalizat acordul, dar a demisionat din cauza mai multor scandaluri; Liz Truss abia dacă a rezistat 45 de zile; iar Rishi Sunak a fost învins de laburistul Keir Starmer, care acum este foarte nepopular.

9. Ascensiunea dreptei populiste

Nigel Farage, supranumit pe plan internaţional „Mister Brexit” şi care este un arhitect-cheie al campaniei „Leave” din 2016, valorifică nemulţumirea socială conducând partidul populist de dreapta Reform UK. Farage conduce în sondajele pentru alegerile generale din 2029, cu o agendă puternică antiimigraţie şi de reducere a impozitelor.

10. O nouă apropiere de Europa

După ani de răceală, ascensiunea la putere a lui Starmer în 2024 a marcat şi o „resetare” în relaţiile cu Bruxelles-ul, deşi premierul britanic a menţinut linii roşii precum revenirea la piaţa unică şi libera circulaţie a persoanelor.

Pe lângă acordurile bilaterale privind comerţul şi apărarea, această „resetare” se va materializa în 2027, odată cu revenirea Regatului Unit la programul de schimb Erasmus+.

Brexitul a fost semnat în 2016 cu un sprijin de 52% dintre votanţi, comparativ cu 48% care doreau rămânerea în UE. Astăzi, potrivit YouGov, 70% dintre britanici se pronunţă în favoarea unei legături mai strânse cu UE.

Zece ani de criză politică şi comercială pentru provincia britanică Irlanda de Nord

La zece ani după referendumul privind Brexitul, Irlanda de Nord continuă să se confrunte cu provocări politice, identitare şi comerciale care decurg din statutul său unic de teritoriu britanic cu un picior în Regatul Unit şi celălalt în Uniunea Europeană (UE), comentează EFE.

Aniversarea referendumului privind „divorţul” dintre Regatul Unit şi UE, care a fost respins în mod covârşitor de nord-irlandezi, vine şi într-un moment deosebit de delicat pentru regiune, care a fost afectată în ultimii ani de grave tulburări antiimigraţie.

Din contră, în 2016, provincia privea spre viitor cu optimism, cu un proces de pace imperfect, dar bine ajustat, în urma semnării Acordului din Vinerea Mare (1998), care a pus capăt conflictului identitar.

Brexit a obligat Bruxelles-ul, la îndemnul Dublinului, şi Londra să redeseneze harta politică şi comercială a insulei odată cu introducerea Protocolului pentru Irlanda de Nord şi a Cadrului Windsor.

„Au fost zece ani foarte dificili”, a declarat pentru EFE Glyn Roberts, director executiv al „Retail NI”, care reprezintă aproximativ 3.000 de companii din regiune.

Roberts îşi aminteşte că protocolul, negociat de conservatorul Boris Johnson, a lăsat în 2021 provincia aliniată la unele reglementări ale UE pentru a menţine deschisă frontiera terestră dintre cele două Irlande, în conformitate cu acordurile de pace, deşi fără controale vizibile.

Însă această invizibilitate, în loc să fie un avantaj, este văzută de unii ca o „uşă din spate” pentru intrarea necontrolată a străinilor în Regatul Unit, care a „vândut” Brexitul tocmai ca fiind cheia pentru recâştigarea controlului asupra frontierelor sale şi obţinerea independenţei economice.

Protocolul a mutat astfel controalele vamale către Marea Irlandei, creând dificultăţi comerciale pentru companiile nord-irlandeze care importă mărfuri din Marea Britanie.

De la conflictul religios la „războiul cârnaţilor”

Pentru Partidul Unionist Democrat (DUP), principalul reprezentant al comunităţii protestante, aceste obstacole, coroborate cu problema imigraţiei, pun în pericol legăturile sale constituţionale cu Regatul Unit, mai ales că Sinn Fein (partid naţionalist catolic, care militează pentru unirea cu Republica Irlanda – n.r.), acum partidul majoritar în provincie, vede Brexitul ca pe o oportunitate de a atinge obiectivul istoric al reunificării Irlandei.

DUP a suspendat partajarea puterii timp de doi ani în timpul unei crize grave care a fost rezolvată odată cu introducerea Cadrului Windsor în 2023. Acest cadru a simplificat procedurile şi a redus controalele asupra anumitor produse destinate exclusiv pieţei nord-irlandeze dinspre Marea Britanie.

În ciuda acestor îmbunătăţiri, laborioase controale fitosanitare (SPS) sunt încă efectuate în Portul Belfast pentru produsele lactate, peşte, brânză, ouă şi carne refrigerată, ceea ce duce la penurii în supermarketuri.

Ceva la fel de banal precum absenţa produselor tipic „British” a declanşat aşa-numitul „Război al cârnaţilor” şi a amplificat şi mai mult ataşamentul emoţional al unioniştilor faţă de restul ţării.

Prioritatea acum, spune Roberts, este semnarea unui acord SPS între Londra şi Bruxelles, o măsură care ar putea elimina aproape 90% din inspecţii.

Negocierile progresează, iar părţile ar putea finaliza în curând un acord care ar urma să intre în vigoare în vara anului 2027, subliniază lobbyistul, salutând totodată recenta apropiere diplomatică dintre guvernul laburist şi UE.

El regretă, însă, că politicienii locali, prinşi în certurile lor tribale, nu au reuşit să promoveze avantajele oferite de regiune, Irlanda de Nord fiind singura din Regatul Unit cu acces simultan atât la piaţa unică europeană, cât şi la cea britanică.

Brexitul, un eşec pentru nord-irlandezi

„Trebuie să spun că astăzi ne aflăm într-o situaţie mai proastă decât înainte de referendum. Nu există nicio îndoială în această privinţă, atât în ceea ce priveşte comerţul, cât şi starea generală a economiei britanice”, conchide Roberts.

O mare parte a populaţiei este de acord, explică pentru EFE Katy Hayward, profesor de sociologie politică la Universitatea Queen’s din Belfast.

Împreună cu colegul său, David Phinnemore, analizează tendinţele prin intermediul proiectului numit „Măsurarea temperaturii”, al cărui ultim raport din mai – al cincisprezecelea – a dezvăluit că 72% dintre nord-irlandezi consideră că Brexitul a fost „mai mult un eşec decât un succes”.

Şaizeci la sută dintre cei chestionaţi şi care au votat pentru Brexit în 2016 sunt de acord şi ei cu această opinie, în timp ce 66% – incluzând atât taberele proirlandeze, cât şi pe cele probritanice – consideră că dezintegrarea Regatului Unit este mai probabilă peste zece ani, comparativ cu 19% care încă mai cred în forţa integrităţii sale teritoriale.

„Aşadar, zece ani mai târziu, avem această senzaţie de resentiment de ambele părţi, care se suprapune peste diviziunile existente. Prin urmare, Brexitul a avut o influenţă foarte negativă asupra politicii din Irlanda de Nord”, conchide Hayward.