UE alocă peste 56 de milioane de euro drept ajutare de urgență pentru fermierii din Portugalia, România, Cipru, Croația și Slovenia

Statele membre UE au aprobat luni propunerea Comisiei Europene de a mobiliza peste 56 de milioane euro din rezerva pentru agricultură pentru fermierii din Portugalia (30 de milioane de euro), România (14,8 milioane de euro), Cipru (4,6 milioane de euro), Croaţia (4,4 milioane de euro) şi Slovenia (2,8 milioane de euro), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 22 iun. 2026, 22:43
UE alocă peste 56 de milioane de euro drept ajutare de urgență pentru fermierii din Portugalia, România, Cipru, Croația și Slovenia

Aceste fonduri sunt pentru sprijinirea fermierilor afectaţi de pagubele semnificative cauzate de evenimentele climatice nefavorabile. Sprijinul va fi direcţionat către fermierii care cultivă terenurile arabile, produc fructe, nuci, viţă de vie, măsline, inclusiv crescători de animale cu ferme mixte. Bugetul alocat poate fi completat cu până la 200% din fondurile naţionale.

Pe tot parcursul anului trecut şi în primul semestru din 2026, fermierii din aceste ţări s-au confruntat cu pagubele semnificative şi au suferit pierderi economice cauzate de evenimentele climatice nefavorabile şi dezastrele naturale.

Portugalia a fost lovită de furtuna Kristin în ianuarie şi februarie 2026, ploile abundente, vânturile puternice şi inundaţiile provocând pagube şi distrugând terenul agricol şi infrastructura. Aceste evoluţii au avut ca rezultat pierderi considerabile pentru producţia agricolă.

În România, seceta severă şi valurile repetate de căldură din perioada iunie – august 2025 au afectat randamentele culturilor de porumb şi floarea soarelui. Ciprul s-a confruntat cu seceta prelungită şi căldura extremă din mai, care a provocat pierderi majore ale producţiei agricole şi costuri mai ridicate cu hrănirea animalelor. În Croaţia, s-au înregistrat temperaturi extrem de scăzute în primăvara şi vara anului trecut, ploi excesive şi secetă, afectând recoltarea fructelor, a nucilor, a sfeclei de zahăr şi a viţei de vie. Slovenia s-a confruntat cu îngheţ în primăvară, care a redus producţia de mere.

Sectoarele agricole şi culturile eligibile pentru sprijin includ în Portugalia: culturile arabile, uleiul de măsline şi măslinele de masă, fructele şi legumele, viţa de vie şi animalele de fermă. În Croaţia: prunele, alunele, viţa de vie şi sfecla de zahăr. În Cipru: citricele, bananele, smochinele, rodiile, viţa de vie, uleiul de măsline şi măslinele de masă, cerealele, culturile furajere, apicultura şi animalele (bovine, oi şi capre). În Romania: porumb şi floarea soarelui, iar în Slovenia: merele.

Autorităţile naţionale trebuie să se asigure că fermierii primesc sprijinul rapid, iar ajutorul trebuie distribuit cel târziu până în 28 februarie 2027.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele în ordine
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele ...
Dragoș Pîslaru, ministru al investițiilor și proiectelor europene, este primul oficial guvernamental care înaintează o dată concretă pentru trecerea României la zona euro. ...
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania le oferă antreprenorilor posibilitatea de a-și deschide contul de business 100% online, direct din aplicația ...
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
Consiliul Județean Prahova transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor la Centura Comarnic, programată pentru deschiderea ...
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de letoni au fost sustrase
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de ...
Atac informatic uriaș într-o țară ostilă Rusiei. Datele a aproape două treimi din populația Letoniei au fost sustrase ...