În martie, după ce a vândut 10.000 de abonamente la Nibiru, Selly lansa un apel către proprietarii de pensiuni și hoteluri: preț corect pe cameră.
O simulare recentă pe Booking.com arată că cea mai scumpă opțiune de cazare ajunge la suma record de 5.400 de euro.
„Vara asta, pe litoralul românesc va fi un flux imens de turiști și nu vorbim de câteva zile de festival, ci de trafic pe toată durata sezonului. Îmi permit aici să fac o sugestie tuturor celor care închiriază pensiuni, camere de hotel în zona noastră. Nu vreau să fiu înțeles greșit; eu îmi doresc să fiu partenerul vostru în acest ecosistem”, a transmis în primăvară Selly.
El a mai spus că își dorește ca această oportunitate să fie privită ca una pe termen lung, iar proprietarii de cazări să ceară „un preț corect pentru camera pe care o închiriază, în funcție de condițiile pe care le oferă”.
Am căutat să vedem la ce prețuri se găsesc și ce variante de cazare sunt în perioada festivalului Beach, Please!, care are loc între 8 și 12 iulie. Datele platformei Booking.com arată că pentru perioada menționată 91% dintre locuri sunt epuizate.
Și nu am găsit doar prețuri mici, ci și prețuri de Ibiza. Cea mai scumpă cameră la Beach Please VIP, pentru două persoane, costă 26.977 de lei, adică aproape 5.400 de euro!
Studioul are o terasă generoasă, cu vedere la mare, care în luna septembrie se închiriază cu 2.000 de lei/noapte.
Aproape 14.700 de lei, circa 3.000 de euro, este prețul pentru patru nopți într-un apartament unde se pot caza patru persoane, adică peste 700 de euro/persoană.
La Amaze Costinești, prețul pentru o cameră dublă pe perioada festivalului este de 2.000 de euro.
Pentru patru nopți, doi adulți au de plătit 3.115 lei pentru o cameră dublă la hotelul Marevento din Costinești. La hotelul Vox Maris Grand Resort prețul pentru patru nopți ajunge la 5.500 de lei/cameră.
Multe case și vile oferă camere duble la prețuri cuprinse între 3.000 și 4.000 de lei.
„Dacă real ne dorim ca pe litoralul românesc să avem o șansă să aducem înapoi românii care aleg astăzi alte țări pentru vacanțe, plus zeci de mii de turiști străini,trebuie să renunțăm la mentalitatea pe termen scurt, care nu a ajutat pe nimeni până acum, și să adoptăm o gândire pe termen lung, unde oferta corespunde cu condițiile oferite, prin comparație cu ofertele internaționale pe care românii le au”, spunea Selly în urmă cu câteva luni.
Am făcut o simulare pe aceeași platformă, Booking, și pentru alte perioade în care au loc festivalurile marca Nibiru.
Următorul weekend de după Beach, Please! are loc Galaxia Festival. De această dată, cel mai mic preț pentru o cameră dublă la vile și corturi este sub 800 de lei pentru trei nopți, iar cele mai mari prețuri nu trec de 4.600 de lei pentru apartamente sau case de închiriat pentru trei zile.
În perioada 23-26 iulie are loc festivalul Nebula X, iar oferta de cazări sub 1.000 de lei este generoasă la vile și pensiuni. O casă întreagă, cu patru domitoare are un preț listat de închiriere de 14.000 de lei, adică 2.800 de euro.
În perioada 28-30 august are loc festivalul Retrograde, pe final de sezon, când prețurile încep să mai scadă. La o simplă căutare pe Booking sunt mai multe cazări cu prețuri de sub 1.000 de lei. Ce sunt mai scumpe: casele și vilele care se închiriază integral, pentru mai multe persoane.