SUA – Congresul adoptă un proiect de lege pentru facilitarea construcţiei de locuinţe

Membrii Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA au adoptat marţi un proiect de lege care vizează facilitarea construcţiei de noi locuinţe, în special prin relaxarea anumitor reglementări şi accelerarea evaluărilor impactului asupra mediului, relatează miercuri AFP.
AGERPRES - mie, 24 iun. 2026, 09:42
SUA - Congresul adoptă un proiect de lege pentru facilitarea construcţiei de locuinţe

Proiectul de lege, aprobat luni de Senat cu 85 de voturi pentru şi 5 împotrivă, a trecut cu uşurinţă de Camera Reprezentanţilor, cu un sprijin larg atât din partea majorităţii republicane, cât şi a opoziţiei democrate, scrie Agerpres.

Un eveniment rar în prezent în Congres, în momentul în care costul vieţii este deja tema centrală a campaniei pentru alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie.

Inflaţia persistentă, o temă majoră a campaniei prezidenţiale victorioase a lui Donald Trump din 2024, ar urma să afecteze aceste alegeri legislative, care vor decide cursul celui de-al doilea mandat al său.

Proiectul de lege urmează să ajungă la Casa Albă pentru a fi promulgat de preşedinte.

Adoptarea sa reprezintă „o etapă importantă în lupta împotriva crizei costului vieţii în America”, au declarat într-un comunicat comun senatorul republican Tim Scott şi senatoarea democrată Elizabeth Warren, membri cheie ai Comisiei pentru Locuinţe a Senatului, cei doi aflându-se în centrul negocierilor între cele două partide pentru a ajunge la un consens.

Potrivit acestora, proiectul de lege „prioritizează familiile”, „extinde accesul la locuinţe accesibile” şi, prin urmare, ajută la „abordarea crizei locuinţelor”.

În practică, noua lege va elimina unele obstacole de reglementare în calea construcţiei de noi locuinţe şi va accelera evaluările impactului asupra mediului, în special prin furnizarea unui cadru federal pentru municipalităţile care doresc să îşi reformeze zonarea terenurilor.

Totodată vor fi create stimulente financiare federale pentru municipalităţile care construiesc cu succes mai multe locuinţe noi.

Proiectul de lege interzice, de asemenea, fondurilor mari de investiţii să achiziţioneze locuinţe individuale, ceea ce, la rândul său, ar trebui să permită mai multor familii americane să devină proprietari de case. Legislatorii au subliniat că această clauză, limitează, pentru prima dată, rolul Wall Street pe piaţa imobiliară.

Te-ar mai putea interesa și
Tensiunile comerciale UE-China se intensifică. Restricțiile europene ar putea viza 27% din exporturile Chinei
Tensiunile comerciale UE-China se intensifică. Restricțiile europene ar putea viza 27% din exporturile Chinei
Măsurile comerciale existente și cele propuse de Uniunea Europeană împotriva Chinei ar putea viza aproximativ 27% din exporturile nominale anuale ale acesteia către blocul comunitar, potrivit......
Trump ameninţă Canada cu creşterea la 50% a taxelor vamale pentru vehicule şi oţel
Trump ameninţă Canada cu creşterea la 50% a taxelor vamale pentru vehicule şi oţel
Preşedintele american Donald Trump a înăsprit luni şi mai mult tonul faţă de Canada în conflictul comercial cu aceasta, ...
Iranul „se prăbuşeşte complet”, susţine Trump înaintea anunţării noilor sancţiuni economice
Iranul „se prăbuşeşte complet”, susţine Trump înaintea anunţării noilor sancţiuni economice
Preşedintele american Donald Trump a afirmat luni că Iranul se "prăbuşeşte complet", cu numai câteva ore înainte ca ...
Extindere puternică pentru AETA, fosta Electroargeș. Produsele premiate internațional ajung și în Brico Depot, după Dedeman și Mobexpert
Extindere puternică pentru AETA, fosta Electroargeș. Produsele premiate internațional ajung și în Brico Depot, după ...
Producătorul de electrocasnice AETA, fosta Electroargeș, care a renunțat la contractul cu Beko și care acum se axează ...