Autostrada Brașov – Făgăraș mai face un pas: Ministerul Transporturilor a aprobat proiectul de aproape 50 de kilometri

Documentația pentru Autostrada Brașov - Făgăraș a fost aprobată în cadrul Ministerului Transporturilor, anunță miercuri secretarul de stat în Transporturi Horațiu Cosma.
Anemona Andone - mie, 24 iun. 2026, 12:00
Autostrada Brașov - Făgăraș mai face un pas: Ministerul Transporturilor a aprobat proiectul de aproape 50 de kilometri

Redăm mai jos postarea oficialului de la Transporturi:

„ÎNCĂ UN PAS IMPORTANT PENTRU AUTOSTRADA BRAȘOV – FĂGĂRAȘ 🚧

Astăzi am aprobat în cadrul Ministerului Transporturilor documentația aferentă Autostrăzii Brașov – Făgăraș, un proiect esențial pentru conectarea centrului țării la rețeaua națională de autostrăzi.

Este o nouă bornă importantă în viața acestui proiect, după ce, săptămâna trecută, a fost emis Acordul de Mediu. Urmează aprobarea documentației în Guvern, finalizarea proiectului tehnic și lansarea licitației pentru lucrări.

Autostrada va avea o lungime de 49,3 kilometri și va include:

✅ 3 noduri rutiere – Codlea Sud, Codlea Nord și Șercaia;
✅ 49 de poduri, pasaje și viaducte;
✅ un spațiu de servicii modern;
✅ o parcare de scurtă durată;
✅ un Centru de Întreținere și Coordonare;
✅ 3 galerii acoperite de tip „cut and cover”, cu o lungime totală de aproximativ 800 de metri, care vor funcționa și ca ecoducte pentru protejarea faunei.

autostrada

În același timp, trebuie să spunem lucrurilor pe nume: acest proiect a întârziat mult prea mult. Studiul de fezabilitate avea un termen contractual de 2 ani, însă finalizarea sa a durat aproape 5 ani. Este o întârziere regretabilă, acumulată de-a lungul anilor, care a amânat începerea lucrărilor pentru un proiect de care România are nevoie.

Din acest moment, obiectivul nostru este să recuperăm cât mai mult din timpul pierdut. La nivelul Ministerului Transporturilor vom accelera toate etapele care țin de noi, astfel încât proiectul să ajungă cât mai repede în Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici și apoi în licitația pentru lucrări. Este mai mult decât evident că acest proiect prioritar trcebuie transferat, conform legii, la noua companie de drumuri CNIR, unde să fie derulat mult mai profesionist decât până acum.

autostrada

Ținta noastră este clară: să lansăm licitația de lucrări cât mai rapid și să vedem începutul șantierului în anul 2027.

Pas cu pas, transformăm acest proiect dintr-un dosar aflat prea mult timp pe hârtie într-o autostradă care va lega Brașovul de Făgăraș și, mai departe, de Transilvania și de Europa vestică.”

Contractul pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic necesar construirii Autostrăzii Brașov – Făgăraș a fost semnat în vara anului 2021 cu asocierea Search Corporation – Protelco – Like Consulting – Mega Muhendislik Musavirlik pentru suma de 18,17 milioane de lei.

Autostrada Brașov – Făgăraș, menționată în documentele oficiale ca fiind un tronson important al Autostrăzii Transilvania (A3), are ca obiectiv principal îmbunătățirea legăturilor de transport între centrul și vestul României.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Nava de mărfuri generale "Chelsea 3", sub pavilion maltez, a fost lovită de o dronă aeriană în Marea Neagră, la aproximativ 15 mile marine de oraşul de coastă bulgar Biala, a anunţat marţi......
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
Elon Musk a cheltuit aproximativ 366 de milioane de dolari pentru alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie 2026, ...
Flotă fantomă Rusia – O navă a fost sechestrată la sud de Reunion pentru „transport ilegal de combustibil”, anunţă Macron
Flotă fantomă Rusia – O navă a fost sechestrată la sud de Reunion pentru „transport ilegal de combustibil”, ...
O navă "suspectată că navighează sub pavilion fals" şi "implicată" într-o reţea de "transport de combustibil" a fost ...
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire ...
Tribunalul Bucureşti ar putea pronunţa, marţi, o decizie privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului ...