Moldova – Transnistria. Chişinăul a propus Tiraspolului organizarea unei reuniuni în formatul „1+1” (vicepremier)

Autorităţile de la Chişinău au propus Tiraspolului organizarea unei reuniuni în formatul "1+1", la sfârşitul lunii iulie, în cadrul căreia să se discute despre Fondul de convergenţă, a anunţat joi vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, după o şedinţă a guvernului, relatează Moldpres şi Radio Chişinău.
AGERPRES - J, 25 iun. 2026, 12:11
Moldova - Transnistria. Chişinăul a propus Tiraspolului organizarea unei reuniuni în formatul

Formatul de discuţii „1+1” este unicul funcţional în condiţiile actuale, susţine vicepremierul moldovean. De obicei, negocierile cu privire la reglementarea transnistreană se desfăşoară în formatul „5+2” (Republica Moldova, Transnistria, Ucraina, Rusia şi OSCE, plus SUA şi UE ca observatori), însă de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina acest format nu a mai putut fi reactivat, dat fiind faptul că doi dintre mediatori se află în război, scrie Agerpres.

„Chişinăul a propus o nouă reuniune la sfârşitul lunii iulie. Aşteptăm delegaţia Tiraspolului la Chişinău. Ne-am propus să discutăm despre Fondul de convergenţă şi cum va funcţiona acesta. Suntem în proces de elaborare a mecanismului”, a afirmat Chiveri, adăugând că „în scurt timp, vom prezenta un calendar al acţiunilor care vor reieşi din acest mecanism”.

„În răspunsurile primite de la Tiraspol, am luat notă de faptul că propunerile de a discuta despre acest subiect nu au stârnit (prea) mult entuziasm. Totuşi, pentru noi este important faptul că în raioanele de est se discută tot mai mult despre Fondul de convergenţă. Astfel, indiferent de propagandă şi falsuri, am reuşit să răspundem aşteptărilor cetăţenilor din stânga Nistrului şi vom face tot posibilul ca procesul de reintegrare şi de implementare a fondului să-şi atingă obiectivul”, a declarat Valeriu Chiveri.

În declaraţia sa pentru presă, vicepremierul pentru reintegrare s-a referit şi la situaţia economică din regiune.

„La Tiraspol persistă o constantă previzibilă: orice s-ar întâmpla în regiune, responsabilitatea se pune pe seama Chişinăului. De situaţia economică este vinovat Chişinăul, de restanţele la pensii şi salarii, de dificultăţile privind asigurarea regiunii cu gaze. Deci trebuie să ai un talent deosebit pentru a beneficia de resurse energetice gratuite şi să aduci economia regiunii într-o situaţie atât de precară. Iar, în acelaşi timp, să explici această situaţie prin factori din afara raioanelor de est. Cetăţenii din regiune urmăresc această situaţie şi adresează întrebări despre cum s-a putut ajunge la o asemenea gestionare a lucrurilor, încât situaţia economică să fie atât de precară, şi cine este responsabil de acest lucru”, a punctat Valeriu Chiveri.

Ultima reuniune în formatul „1+1” s-a desfăşurat pe 16 aprilie. Formatul implică discuţii directe între negociatorii-şefi ai Chişinăului şi Tiraspolului cu privire la soluţionarea problemelor curente, inclusiv aspecte sociale, economice şi educaţionale, notează Radio Chişinău.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...