Acordul comercial între UE şi SUA poate intra în vigoare

Cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene au dat joi undă verde oficială acordului comercial negociat anul trecut cu SUA, care poate astfel să intre în vigoare înainte de expirarea ultimatumului stabilit pentru 4 iulie de către preşedintele american Donald Trump, relatează AFP.
AGERPRES - J, 25 iun. 2026, 12:52
Acordul comercial între UE şi SUA poate intra în vigoare

Parlamentul European, a cărui aprobare era, de asemenea, necesară, a votat acordul comercial săptămâna trecută, dar nu înainte de a negocia garanţii cu statele membre pentru a apăra mai bine interesele europene, scrie Agerpres.

La rândul lor, statele membre au validat legislaţia care elimină taxele vamale aplicate în UE la majoritatea produselor industriale şi agricole provenind din SUA.

Era principalul angajament luat vara trecută de europeni la Turnberry, în Scoţia, în schimbul plafonării la 15% a taxelor impuse anul trecut de preşedintele american la importurile europene.

Apreciind că procesul de ratificare al UE este prea îndelungat, Donald Trump le-a dat europenilor termen până pe 4 iulie, ziua în care se sărbătoresc 250 de ani de la fondarea Statelor Unite ale Americii, pentru a-şi îndeplini această promisiune.

Într-un compromis negociat în mai cu statele membre, europarlamentarii au obţinut o clauză de caducitate (sau „sunset clause”), care prevede expirarea automată a acordului comercial la sfârşitul anului 2029, după încheierea mandatului lui Donald Trump, cu excepţia cazului în care se va vota o prelungire până atunci.

În plus, Comisia va putea suspenda acordul vamal dacă Donald Trump nu va elimina până la sfârşitul anului suprataxa de 50% pe care a impus-o la sute de produse care conţin oţel şi aluminiu.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul elvețian SGS preia controlul companiei americane Prescient Security, un expert în securitate cibernetică pentru mediul enterprise și conformitate digitală
Gigantul elvețian SGS preia controlul companiei americane Prescient Security, un expert în securitate cibernetică pentru ...
SGS, lider mondial în domeniul testării, inspecției și certificării, anunță că a finalizat achiziția pachetului majoritar de acțiuni în cadrul Prescient Security, unul dintre principalii......
Grindeanu: Prioritatea numărul unu pe care trebuie să o aibă viitorul Guvern ar fi măsurile legate de energie
Grindeanu: Prioritatea numărul unu pe care trebuie să o aibă viitorul Guvern ar fi măsurile legate de energie
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că prioritatea numărul unu pe care ar trebui să o aibă viitorul ...
CNAIR anunță că incidentele tehnice de pe platform TollRo au fost remediate și aceasta funcționează în parametrii normali. Compania spune că ar mai putea apărea defecțiuni sporadice
CNAIR anunță că incidentele tehnice de pe platform TollRo au fost remediate și aceasta funcționează în parametrii ...
Incidentele tehnice ale platformei TollRo, constatate la data de 1 octombrie, au fost remediate, iar aceasta funcţionează ...
Ungaria vrea să introducă o taxă pe avere pentru persoanele foarte bogate
Ungaria vrea să introducă o taxă pe avere pentru persoanele foarte bogate
Guvernul ungar a propus o taxă pe avere care vizează persoanele care deţin active cu o valoare de peste un miliard de ...