Lidl România mai deschide două magazine în țară

Lidl România inaugurează joi, 25 iunie, două magazine în Pătârlagele, județul Buzău, și în București, continuând investițiile în dezvoltarea rețelei sale la nivel național, informează compania prin intermediul unui comunicat.
Economica.net - J, 25 iun. 2026, 19:20
Lidl România mai deschide două magazine în țară

Magazinul din orașul Pătârlagele, situat pe Strada Alexandru Ioan Cuza, Nr. 75, dispune de o suprafață de vânzare de peste 1.000 mp și are disponibile 123 de locuri de parcare. Noua unitate din București, amplasată în Sectorul 2 al capitalei, pe Strada Tony Bulandra, Nr. 5-13, are o suprafață de vânzare de aproximativ 1.500 mp și oferă clienților 95 de locuri de parcare. Programul de funcționare al celor două magazine este de luni până sâmbătă între orele 07:00 și 22:00, iar duminica, între 08:00 și 20:00.

Odată cu inaugurarea celor două magazine, Lidl creează 50 de noi locuri de muncă, dintre care 23 în Pătârlagele și 27 în București.

Magazinele din Pătârlagele și București respectă standardele Lidl România privind eficiența energetică și sustenabilitatea, fiind dotate cu tehnologii care reduc consumul de resurse și impactul asupra mediului. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED cu senzor de prezență și sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare, standarde prin care Lidl își reafirmă angajamentul de a proteja mediul pentru generațiile viitoare și de a contribui la o viață mai bună.
Inaugurarea magazinelor din Pătârlagele și București face parte din planurile de dezvoltare ale Lidl România și contribuie la consolidarea prezenței companiei la nivel național.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent în jur de 12.900 de magazine și peste 230 de centre logistice în 31 de țări.

În prezent, Lidl are peste 395.000 de angajați, dintre care peste 14.000 în România, unde retailerul german are deschise peste 400 de magazine și șase centre logistice.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boiţa 1, situat pe secţiunea Boiţa - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1), au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%, după finalizarea străpungerii ambelor galerii, a......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul șefului CNAIR
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul ...
Cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1 din secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești a fost străpunsă duminică, ...
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie ...
Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, ...
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera construcția
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera ...
Ucraina lucreză alături de cercetători britanici și polonezi la un proiect pilot de centrală geotermală, care se va ...