Potrivit INS, în primele trei luni ale acestui an a fost înregistrată o scădere cu 0,2% a volumului total de mărfuri transportate faţă de perioada similară din 2025.
Porturile în care a fost desfăşurată cea mai intensă activitate, în transportul maritim, au fost: Constanţa – cu o pondere de 95,4%, respectiv Galaţi (2,8%).
În cursul trimestrului I din anul curent a fost transportat cu preponderenţă tipul de încărcătură Vrac solid, în proporţie de 50% în totalul mărfurilor încărcate/descărcate. Acelaşi tip de încărcătură a dominat încărcările de mărfuri (78,3%), pentru descărcări, cea mai însemnată pondere fiind înregistrată de tipul de încărcătura Vrac lichid (45,6%).
Cele mai însemnate cantităţi de mărfuri încărcate şi descărcate au fost consemnate în relaţie cu următorii parteneri: Turcia (2,085 de milioane de tone) şi Egipt (1,308 milioane de tone), iar dintre statele-membre ale Uniunii Europene (UE), Grecia – cu 656.000 de tone, şi Spania (460.000 de tone).
În perioada analizată, cele mai mari cantităţi de mărfuri încărcate, conform clasificării NST 2007, au fost produsele agricole, din vânătoare şi silvicultură, precum şi peşte şi alte produse din pescuit – în proporţie de 62,3%, în timp ce pe segmentul mărfurilor descărcate s-au aflat cărbune şi lignit, ţiţei şi gaze naturale, în proporţie de 29,5% din total.
Conform statistici, în Portul Constanţa, cele mai importante cantităţi de mărfuri încărcate, în primul trimestru din 2026, au fost din categoria „Produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit” – în proporţie de 63,6%. În acelaşi timp, dintre mărfurile descărcate, ponderea cea mai însemnată a fost deţinută de Cărbune şi lignit, ţiţei şi gaze naturale (29,8%).
În ceea ce priveşte transportul pe căi navigabile interioare, porturile în care au fost înregistrate cele mai mari cantităţi de mărfuri au fost Constanţa (53,6%) şi Galaţi (10,4%).
Mărfurile înregistrate în transport internaţional pe căi navigabile interioare au avut ca destinaţie sau au provenit din state-membre ale UE, într-o pondere de 26,9%, dar, la nivel general, Serbia a deţinut cea mai mare cantitate ca origine şi destinaţie a mărfurilor transportate, respectiv 55,4%.
În transport naţiona,l pe căi navigabile interioare au fost înregistrate cu preponderenţă Produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit – în proporţie de 56,4%.