Litoralul înregistrează aproximativ 90.000 de turişti în acest weekend, cel mai ridicat grad de ocupare

Litoralul românesc înregistrează în acest weekend cel mai ridicat grad de ocupare de la începutul sezonului estival, fiind aşteptaţi aproximativ 90.000 de turişti, susţine Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Patronale RESTO Constanţa şi secretar general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR), citată de Agerpres.
AGERPRES - D, 28 iun. 2026, 10:38
Litoralul înregistrează aproximativ 90.000 de turişti în acest weekend, cel mai ridicat grad de ocupare

„Estimăm aproximativ 90.000 de turişti pe litoral în acest weekend, cel mai mare grad de ocupare înregistrat până acum, iar în următoarele două-trei săptămâni, odată cu intrarea în perioada concediilor, litoralul românesc va atinge vârful de ocupare de 100%”, a declarat Corina Martin, într-un comunicat transmis duminică Agerpres.

Potrivit acesteia, piaţa turistică resimte în continuare efectele reducerii la jumătate a valorii tichetelor de vacanţă, măsură care a determinat o scădere cu 35-40% a numărului de turişti şi a înnoptărilor în destinaţiile turistice din România, comparativ cu anul trecut.

„Totuşi, trebuie să privim realist evoluţia pieţei turistice. De anul trecut, odată cu reducerea la jumătate a valorii tichetelor de vacanţă, România a pierdut, în toate destinaţiile turistice, între 35% şi 40% din numărul turiştilor şi al înnoptărilor.

Este un impact major, resimţit de întreaga industrie. Pe litoral, unde noi suntem o destinaţie sezonieră, aceste pierderi sunt şi mai greu de recuperat.

Am început sezonul cu o scădere de aproximativ 45% în minivacanţa de 1 Mai, iar acum reuşim să recuperăm o parte din acest deficit, datorită perioadei de caniculă, care îi determină pe foarte mulţi români să aleagă marea pentru weekenduri şi vacanţe”, a afirmat Corina Martin.

Reprezentanţii industriei spun că, în acest an, decizia de cumpărare a unei vacanţe este luată mai târziu, pe fondul presiunii fiscale asupra bugetelor familiilor, al diminuării valorii tichetelor de vacanţă şi al climatului de incertitudine economică.

„Presiunea fiscală asupra bugetelor familiilor, diminuarea valorii tichetelor de vacanţă – instrument care motiva sute de mii de români să îşi petreacă vacanţele în România – precum şi climatul de incertitudine economică îi determină pe mulţi să fie mai prudenţi.

Observăm că multe familii renunţă la cele două sau trei vacanţe mai scurte din timpul anului pentru a păstra bugetul necesar unei singure vacanţe mai lungi, în special vara.

În acelaşi timp, destinaţiile externe presupun costuri totale mai ridicate, în condiţiile în care se adaugă transportul aerian şi alte cheltuieli, iar pentru mulţi turişti acestea reprezintă un efort financiar suplimentar”, a transmis preşedintele organizaţiei.

În acest context, litoralul românesc rămâne alternativa cea mai accesibilă şi cea mai convenabilă pentru vacanţa de vară, mai ales că majorările de preţ au fost moderate faţă de sezonul trecut.

„Creşterile de preţuri pentru o vacanţă au fost moderate, în general între 7 si 10% faţă de sezonul trecut, iar industria ospitalităţii a investit în diversificarea experienţelor oferite turiştilor.

Ne bucurăm că noile programe şi evenimente lansate în acest sezon se bucură de succes. ‘Săptămâna Gastronomică Dobrogeană’ a atras un interes remarcabil din partea turiştilor şi a localnicilor, Portul Turistic Tomis găzduieşte un sezon bogat de evenimente, iar redeschiderea şi includerea spectaculosului Cazinou din Constanţa în circuitul turistic şi al marilor evenimente reprezintă unul dintre cele mai importante atuuri ale destinaţiei în acest an”, a subliniat Martin.

Un alt argument important în favoarea litoralului românesc, în opinia preşedintelui RESTO Constanţa, este faptul că România este „o destinaţie sigură, stabilă şi uşor accesibilă pentru familii, copii şi seniori”. De asemenea, în contextul internaţional actual, marcat de incertitudini şi tensiuni în unele regiuni, tot mai mulţi români aleg vacanţe în ţară, unde se simt în siguranţă, pot ajunge rapid cu maşina şi beneficiază de servicii turistice tot mai diversificate.

„Litoralul românesc oferă astăzi un raport foarte bun între preţ, accesibilitate, siguranţă şi diversitatea experienţelor. România este o destinaţie sigură, iar acesta este un avantaj pe care trebuie să îl promovăm mult mai puternic.

Într-o perioadă în care turiştii sunt tot mai atenţi la modul în care îşi cheltuiesc bugetul de vacanţă, litoralul românesc rămâne una dintre cele mai bune opţiuni pentru concediul de vară.

Suntem încrezători că următoarele săptămâni vor confirma revenirea litoralului românesc şi că investiţiile realizate de operatorii din turism, alături de evenimentele organizate în această vară, vor contribui la un sezon estival mai bun decât îl anticipam la începutul anului”, a concluzionat preşedintele RESTO Constanţa, Corina Martin.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Israelului, la Iaşi: Evreii din România – rol esenţial în întemeierea şi dezvoltarea Statului Israel
Preşedintele Israelului, la Iaşi: Evreii din România – rol esenţial în întemeierea şi dezvoltarea Statului Israel
Evreii din România au avut un rol esenţial în întemeierea şi dezvoltarea Statului Israel şi reprezintă până astăzi o punte vie între România şi poporul evreu, a declarat duminică, la......
Câți bani dau românii pe șaorma? Suma uriașă încasată de o piață care crește anual cu 10%
Câți bani dau românii pe șaorma? Suma uriașă încasată de o piață care crește anual cu 10%
Una dintre mâncărurile preferate de români este șaorma, potrivit datelor Dristor Kebap, companie care a lansat recent ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Lotul chinezilor se apropie de 90%, dar este nevoie de accelerarea ritmului – șeful CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Lotul chinezilor se apropie de 90%, dar este nevoie de accelerarea ritmului – șeful ...
Constructorul chinez (China Civil Engineering Construction Corporation) se apropie de un stadiu al lucrărilor de 90% pe ...
Preţurile produselor agricole au crescut cu 0,26% în aprilie 2026 vs aprilie 2025. Produsele animale s-au scumpit cu 12,45%
Preţurile produselor agricole au crescut cu 0,26% în aprilie 2026 vs aprilie 2025. Produsele animale s-au scumpit cu 12,45%
Preţurile produselor agricole au crescut cu 0,26% în aprilie 2026, comparativ cu luna similară din 2025, pe fondul scumpirii ...