VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Imagini cu traversarea celui mai nou tunel străpuns prin Carpați

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova transmite marți imagini din tunelul Robești (900 metri), construit de asocierea Mapa - Cengiz în secțiunea 2 Boița - Cornetu a A1 Sibiu - Pitești.
Anemona Andone - mar, 30 iun. 2026, 12:22
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Imagini cu traversarea celui mai nou tunel străpuns prin Carpați

 

Redăm mai jos postarea DRDP Craiova cu cel mai nou tunel din Carpați:

Traversăm una dintre cele mai spectaculoase lucrări de infrastructură aflate în execuție din România.

Tunelul Robești, cu o lungime de aproximativ 900 de metri, poate fi parcurs deja de la un capăt la celălalt, după ce ambele galerii au fost străpunse. Urmează o nouă etapă importantă a lucrărilor: realizarea cămășuielii interioare din beton și montarea instalațiilor care vor transforma această galerie într-un tunel rutier modern și sigur.

Imaginile surprind traversarea galeriei pe sensul Pitești – Sibiu, oferind o perspectivă asupra progresului înregistrat pe unul dintre cele mai complexe șantiere ale Autostrăzii Sibiu–Pitești.

Pe 12 mai, Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), anunța străpungerea celei de-a doua galerii a tunelului Robești de pe Autostrada Sibiu – Pitești (A1).

Pe 5 mai, echipele de specialiști în tuneluri ale asocierii de constructori turci Mapa – Cengiz au străpuns prima galerie a tunelului Robești (900 m), pe sensul Pitești – Sibiu.

7 tuneluri în secțiunea 2 a A1 Sibiu – Pitești

Pe traseul Secțiunii 2 se vor construi 7 tuneluri rutiere în lungime totală de aproximativ 5 km.

Tronsonul montan al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești (68,73 km), care cuprinde Secțiunea 2 (Boița – Cornetu) și Secțiunea 3 (Cornetu – Tigveni), are o dificultate tehnică ridicată, ceea ce obligă constructorii să aplice o serie de soluții inginerești complexe.

După finalizare, acest tronson montan care va traversa Carpații va asigura mult așteptata conexiune rutieră de mare viteză între regiunile istorice ale României, pe axa Est–Vest (Banat, Transilvania, Muntenia și Dobrogea), pe o distanță de aproximativ 850 km.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia renunţă la livrarea ultimelor avioane MiG-29 către Ucraina, în absenţa unui acord privind dronele
Polonia renunţă la livrarea ultimelor avioane MiG-29 către Ucraina, în absenţa unui acord privind dronele
Polonia a renunţat la livrarea către Ucraina a ultimelor sale avioane MiG-29 după ce nu a reuşit să ajungă la un acord privind un schimb între aceste aparate de zbor şi tehnologii ale......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A crescut semnificativ progresul pe secțiunea 2, deși nu a fost emis încă acordul de mediu revizuit – șeful CNAIR
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A crescut semnificativ progresul pe secțiunea 2, deși nu a fost emis încă ...
Asocierea de constructori turci Mapa - Cengiz este bine mobilizată în șantierul secțiunii 2 Boița - Cornetu a A1 Sibiu ...
Speedwell obține o finanțare de 21,5 milioane de euro pentru apartamentele din Queens District din București
Speedwell obține o finanțare de 21,5 milioane de euro pentru apartamentele din Queens District din București
Dezvoltatorul imobiliar Speedwell a obținut o finanțare de 21,5 milioane de euro de la Intesa Sanpaolo Bank România pentru ...
Tren metropolitan Iași: A fost depusă cererea de finanțare a proiectului
Tren metropolitan Iași: A fost depusă cererea de finanțare a proiectului
Asociația Metropolitană de Transport Public Iași (AMTPI) a depus oficial proiectul de finanțare pentru Trenul Metropolitan ...