Marea Britanie – Bugetul militar ar putea creşte până la 300 miliarde de lire sterline pentru următorii patru ani

Regatul Unit prevede să-şi ridice bugetul militar la aproape 300 miliarde de lire sterline (348 miliarde de euro) pentru următorii patru ani, cu scopul de a moderniza armata, într-un context al creşterii ameninţărilor, a anunţat marţi premierul în exerciţiu Keir Starmer, citat de AFP.
AGERPRES - mar, 30 iun. 2026, 16:10
Marea Britanie - Bugetul militar ar putea creşte până la 300 miliarde de lire sterline pentru următorii patru ani

„Trebuie să facem tot ceea ce este necesar pentru a înfrunta cu hotărâre această nouă lume, să asigurăm securitatea ţării noastre şi să profităm de oportunităţile care decurg din investiţiile în puterea noastră suverană”, a declarat şeful guvernului, dezvăluind astfel planul mult aşteptat al investiţiilor în apărare, scrie Agerpres.

Atunci când a fost întrebat dacă potenţialul său succesor, Andy Burnham, s-a angajat să realizeze investiţii viitoare în domeniul apărării, premierul britanic Keir Starmer a declarat că „nu are nicio îndoială” că orice guvern laburist viitor va continua să acţioneze pe baza planului său, potrivit Reuters.

Starmer a afirmat că programul actual va servi drept „platformă pe care oricine îmi va succeda va putea construi”.

El îşi anunţase anterior în luna iunie demisia. Andy Burnham, în prezent singurul candidat declarat la succesiunea sa, a afirmat că ar putea fi numit prim-ministru încă din luna viitoare.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a salutat marţi planurile Marii Britanii de a-şi majora cheltuielile în domeniul apărării, notează Reuters.
Keir Starmer a declarat marţi că cheltuielile pentru apărare vor creşte cu aproape 80 de miliarde de lire sterline (105,85 miliarde de dolari) pe an până în 2029, ceea ce va permite atingerea obiectivului de alocare a 3% din PIB pentru cheltuielile militare.

„Salut Planul de investiţii în apărare al Regatului Unit. O apărare mai puternică a Regatului Unit ne asigură tuturor mai multă securitate. Acesta este un pas important către atingerea nivelului de 3,5% din PIB alocat apărării, convenit la (summitul NATO de la) Haga anul trecut”, a scris Rutte pe platforma X.

Te-ar mai putea interesa și
Următoarea revoluție în asigurări nu va fi despre produse. Nici despre digitalizare. Va fi despre cine va lua decizia în numele clientului
Următoarea revoluție în asigurări nu va fi despre produse. Nici despre digitalizare. Va fi despre cine va lua decizia ...
Publicam în 2018 o serie de articole despre tehnologiile ce credeam că vor schimba industria asigurărilor. În 2026, recitindu-le, îmi dau seama că, cel puțin parțial, am avut dreptate, dar......
Nicușor Dan: În situaţiile anterioare, era o aşteptare rezonabilă că Guvernul trece. Acum este o certitudine că nu trece
Nicușor Dan: În situaţiile anterioare, era o aşteptare rezonabilă că Guvernul trece. Acum este o certitudine că nu trece
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat marţi că în situaţiile anterioare în care se discuta susţinerea unui nou Guvern ...
Metrorex organizează licitația pentru atribuirea contractului privind integrarea sistemului de control acces al Magistralei 4. Valoarea investiției trece de 100 de milioane de lei
Metrorex organizează licitația pentru atribuirea contractului privind integrarea sistemului de control acces al Magistralei ...
Metrorex a lansat marţi procedura de achiziţie sectorială pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor necesare realizării ...
Nicușor Dan: Nu am avut o solicitare de mediere din partea partidelor politice. Dacă e nevoie, pot să fac asta, însă nu simt că aş ajuta în momentul ăsta
Nicușor Dan: Nu am avut o solicitare de mediere din partea partidelor politice. Dacă e nevoie, pot să fac asta, însă ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat marţi că liderii partidelor nu i-au solicitat să intervină pentru a media blocajul ...