Grupul farmaceutic american Eli Lilly îl numește pe Sebastian Iovan la conducerea filialei din România

Eli Lilly and Company anunță că îl numește pe Sebastian Iovan General Manager pentru Romania Cluster. Sebastian Iovan va coordona, începând cu data de 1 iulie 2026, activitatea comercială, medicală și operațională a companiei pe piețele din România, Bulgaria, Serbia, Croația, Slovenia, Bosnia și Herțegovina.
Economica.net - mar, 30 iun. 2026, 19:22
Grupul farmaceutic american Eli Lilly îl numește pe Sebastian Iovan la conducerea filialei din România

Sebastian Iovan a obținut titlul de doctor în medicină la Cluj-Napoca, a urmat apoi cursurile programului de masterat în Economia Sănătății la Universitatea Bocconi din Milano și a obținut un MBA de la IE Business School din Madrid, Spania. Anterior, a ocupat poziția de Vicepresident, Pricing, Reimbursement and Access (PRA) în cadrul Lilly China, având un rol esențial în consolidarea strategiei de rambursare a terapiilor inovatoare pentru managementul diabetului zaharat de tip 2 și al obezității.

„Sunt onorat să preiau acest rol și să mă alătur unei organizații performante, axate pe inovație și grijă pentru pacienți. Pentru noi, România este o piață relevantă, cu potențial, iar prioritatea va fi să îmbunătățim accesul pacienților la terapii inovatoare, să consolidăm parteneriatele existente și să susținem dezvoltarea echipei. Am încredere că, pornind de la fundația solidă construită de Attila, vom genera un impact pozitiv pentru pacienții din România”, a declarat Sebastian Iovan (foto).

„Sebastian a avut o contribuție remarcabilă asupra activității Lilly în China, în ultimii ani. În calitate de lider al diviziei PRA China, a jucat un rol esențial în consolidarea strategiei și a capacităților organizației în domeniul accesului la tratamente, în avansarea principalelor priorități de business și în sprijinirea companiei pentru a naviga un context extern complex și în continuă schimbare”, a declarat Elias Khalil, președinte și director general al Lilly Italy Hub.

Sebastian Iovan preia funcția de la Attila Fejer, care va ocupa funcția de Senior Director, International Value & Access în cadrul companiei. De la 1 iulie, Attila Fejer va coordona proiecte strategice internaționale, continuând să facă terapiile inovatoare accesibile pentru pacienții de pretutindeni.

Eli Lilly and Company sărbătorește anul acesta 150 de ani de activitate. În 2024, compania a investit aproape 11 miliarde de dolari în R&D și a oferit acces la terapiile sale pentru 58 de milioane de pacienți la nivel global. În România, Lilly este prezentă din 1992 și a pus la dispoziția pacienților peste 30 de medicamente inovatoare în domenii precum diabet, obezitate, oncologie și neurologie.

Te-ar mai putea interesa și
Criză în Franţa – Cel mai mic nivel din acest secol pentru producţia de vin
Criză în Franţa – Cel mai mic nivel din acest secol pentru producţia de vin
Producţia de vin a Franţei din 2026 ar urma să scadă la cel mai redus nivel din acest secol, în urma reducerii suprafeţelor podgoriilor, a secetei severe şi a căldurii extreme, chiar dacă......
Antreprenorul Sandu Băbășan lansează aiUltra și duce inteligența artificială în primării și în birourile notarilor, executorilor, juriștilor și practicienilor în insolvență
Antreprenorul Sandu Băbășan lansează aiUltra și duce inteligența artificială în primării și în birourile notarilor, ...
Sandu Băbășan, antreprenor și investitor în serie, lansează aiUltra, o platformă de inteligență artificială construită ...
Germania – Majoritatea populației consideră că Friedrich Merz a eşuat în postul de cancelar
Germania – Majoritatea populației consideră că Friedrich Merz a eşuat în postul de cancelar
O majoritate a germanilor consideră că mandatul cancelarului Friedrich Merz a fost un eşec, relatează miercuri dpa.
Guvernul a semnat un contract pentru achiziția a 12 elicoptere Airbus H225M în valoare de peste 750 mil. euro
Guvernul a semnat un contract pentru achiziția a 12 elicoptere Airbus H225M în valoare de peste 750 mil. euro
Guvernul României a semnat un contract pentru achiziția a 12 elicoptere Airbus H225M. Acordul a fost încheiat cu Direcția ...