Radu Miruță anunță că Armata Română angajează un număr record de soldați pentru ultimul deceniu. Care sunt condițiile și beneficiile

Ministerul Apărării Naţionale scoate la concurs aproape 7.000 de posturi de soldat şi gradat profesionist (SGP) în toată ţara, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 30 iun. 2026, 20:14
Radu Miruță anunță că Armata Română angajează un număr record de soldați pentru ultimul deceniu. Care sunt condițiile și beneficiile

”Armata Română face angajări. Aproape 7 mii de oameni, un record pentru ultimul deceniu. Printre planurile cu care am venit la minister s-au numărat: înzestrarea armatei cu tehnică modernă; împrospătarea resursei umane. Cu ambele suntem în grafic: cel mai mare program de înzestrare cu tehnică de ultimă generaţie tocmai s-a derulat în mai puţin de un an şi tocmai a fost semnat, iar din 7 septembrie, 6.763 de noi colegi care vor fi declaraţi admişi în cele 38 de judeţe unde se fac recrutări vor începe serviciul”, a scris, marţi, pe Facebook, ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă.

MApN vine cu o serie de precizări privind condiţiile minime pe care trebuie să le îndeplinească un candidat:

* Vârsta: 18 – 45 de ani;

* Minimum 10 clase terminate;

* Nu e nevoie de facultate sau experienţă militară anterioară.

”Ce primeşti? Salariu stabil din prima zi. Asistenţă medicală asigurată. O carieră sigură şi respectată. Atenţie: locurile se împart pe judeţe şi selecţia a început deja. (…) Mergi direct la Centrul Militar Zonal (CMZ) din judeţul tău sau intră pe www.recrutaremapn.ro şi vezi ce ţi se potriveşte”, transmite MApN pe Facebook.

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...