Românii de la Nova Power & Gas anunță investiții de 1 miliard de euro și își propun să devină unul dintre cei mai importanți furnizori de energie și gaze de pe piață

După aproape 20 de ani în care a investit în infrastructură energetică și a construit un model integrat de business, NOVA Power & Gas intră într-o nouă etapă de dezvoltare, ce urmărește o expansiune puternică a portofoliului de clienți casnici și industriali, arată compania într-un comunicat de presă.
Mihai Nicuţ - mie, 01 iul. 2026, 10:17
Românii de la Nova Power & Gas anunță investiții de 1 miliard de euro și își propun să devină unul dintre cei mai importanți furnizori de energie și gaze de pe piață

Pentru a susține această dezvoltare, NOVA a lansat un program de investiții estimat la 1 miliard de euro pentru perioada 2026–2029, după investiții de 500 de milioane de euro realizate în intervalul 2023–2025, arată firma.

Planul se bazează pe un model integrat: compania produce energie electrică în centrale pe gaz și surse regenerabile, o stochează și o furnizează, astfel încât să depindă mai puțin de fluctuațiile pieței și să poată construi oferte mai competitive pentru clienți.

“Printre proiectele reprezentative ale companiei menționăm dezvoltarea platformei energetice integrate de la Câmpia Turzii, care reunește producție de energie electrică pe gaz în ciclu combinat, producție din surse regenerabile, stocare de mare capacitate, toate flexibile într-un singur amplasament. Următorul site energetic pe același model va fi în localitatea Roșiori, din județul Satu Mare, la granița României cu Ungaria și Ucraina.

Scopul acestor investiții este să ofere clienților ceea ce contează cel mai mult pentru ei: prețuri avantajoase și o relație cât mai simplă cu furnizorul. NOVA se află constant printre furnizorii cu unele dintre cele mai competitive oferte din comparatorul ANRE și continuă să investească în servicii digitale, de la contractarea online până la administrarea rapidă a serviciilor din contului de client”, arată compania.

„Pentru a avea energie continuă și la un preț accesibil, am dezvoltat întregul lanț – producție, stocare, furnizare – iar conceptul de site energetic de producție hibrid asigură controlul și adaptarea curbei de producție la curba de consum. Această abordare modernă ne face să fim competitivi în piață, iar clienții noștri să aibă o experiență cât mai simplă”, a declarat Septimiu Costea, CEO NOVA Power & Gas.

Fondată în 2007, în Cluj-Napoca, NOVA Power & Gas este un producător și furnizor român de energie electrică și gaze naturale, parte a Grupului E-INFRA. controlat de omul de afaceri român Teofil Mureșan, unul dintre cele mai mari grupuri antreprenoriale românești din energie.  Compania operează un model integrat de producție, stocare și furnizare, cu capacități din surse regenerabile, centrale pe gaz și soluții de stocare, și oferă clienților casnici și industriali oferte competitive și servicii complet digitale pentru energie electrică și gaze naturale.

Citește și:

Centrala de 160 MW a românilor de la Nova Power and Gas mai face un pas înainte. Au fost aduse turbinele

RECORD. Clujenii de la Nova Power and Gas au instalat cea mai mare baterie de stocare a energiei din România, de 400 MWh, și au dublat dintr-o dată capacitatea țării

Te-ar mai putea interesa și
Schimbare majoră la STRABAG: Gigantul din construcții lansează o nouă marcă-umbrelă în 12 țări, inclusiv România
Schimbare majoră la STRABAG: Gigantul din construcții lansează o nouă marcă-umbrelă în 12 țări, inclusiv România
Constructorul STRABAG își consolidează producția, prelucrarea și reciclarea materialelor de construcții sub o nouă marcă – roxit. ...
Strâmtoarea Ormuz, considerată în continuare zonă de război de sindicatele şi angajatorii din transportul maritim
Strâmtoarea Ormuz, considerată în continuare zonă de război de sindicatele şi angajatorii din transportul maritim
Sindicatele şi angajatorii din sectorul maritim vor continua să considere cel puţin până la 9 iulie Strâmtoarea Ormuz ...
Bolojan discută cu reprezentanţii sectorului privat pe tema evoluţiei preţului carburanţilor
Bolojan discută cu reprezentanţii sectorului privat pe tema evoluţiei preţului carburanţilor
Premierul interimar Ilie Bolojan va avea miercuri, la ora 12.00, o întâlnire de lucru cu reprezentanţi ai sectorului privat ...
Bulgaria a ajuns la un acord cu Litasco pentru reluarea achiziţiilor de ţiţei de către Lukoil Neftochim Burgas
Bulgaria a ajuns la un acord cu Litasco pentru reluarea achiziţiilor de ţiţei de către Lukoil Neftochim Burgas
Guvernul bulgar şi Litasco au ajuns la un acord care va permite Lukoil Neftochim Burgas să reia de la 1 iulie achiziţiile ...