Scandalul câştigurilor de milioane de euro la jocuri de noroc într-o singură zi – Ce spune Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN)

Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) susţine că deficienţele constatate de Curtea de Conturi pentru anul 2024 sunt remediate sau în curs de remediere şi că raportul întocmit vizează o perioadă anterioară preluării mandatului actualei conduceri, se arată într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES.
AGERPRES - vin, 03 iul. 2026, 10:50
Scandalul câştigurilor de milioane de euro la jocuri de noroc într-o singură zi - Ce spune Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN)

„O parte dintre situaţiile semnalate în raport au fost comunicate public de ONJN în urmă cu câteva luni, ocazie cu care a fost anunţată iniţierea verificărilor şi a măsurilor necesare cu privire la deficienţele identificate (diferenţe de plată, manipulări ale GGR, lipsa monitorizării reale până în 2025). În prezent, ONJN a demarat procedurile pentru recuperarea sumelor neîncasate, a finalizat cinci rapoarte de integritate şi are în lucru alte trei. Totodată, sunt în desfăşurare controale la toţi organizatorii de jocuri de noroc pentru ultimii cinci ani, precum şi investigaţii privind posibila manipulare a venitului brut din jocuri de noroc (GGR)”, se arată în comunicat.

De asemenea, au fost iniţiate proceduri disciplinare, iar ONJN se află într-un amplu proces de reorganizare instituţională şi de digitalizare, scrie Agerpres.

„Am tratat punerea în aplicare a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi ca pe o prioritate instituţională. Aceste măsuri sunt necesare, justificate şi esenţiale pentru restabilirea funcţionalităţii, integrităţii şi eficienţei în activitatea ONJN. Constatările raportului pentru anul 2024 nu reprezintă o surpriză. O parte dintre aceste situaţii au fost deja făcute publice, iar instituţia a acţionat pentru verificarea lor, recuperarea eventualelor prejudicii şi au fost demarate procedurile pentru digitalizare. ONJN îşi reconstruieşte capacitatea instituţională de control, prevenţie şi intervenţie. Procesul nu este unul simplu şi necesită timp, dar schimbările sunt reale, vor fi confirmate prin raportul de follow up pe anul 2025 al Curţii de Conturi şi pot fi analizate şi în raportul meu la un an de mandat, publicat recent pe site-ul instituţiei”, a declarat preşedintele ONJN, Vlad-Cristian Soare, citat în comunicat.

Curtea de Conturi a identificat abateri de conformitate semnificative şi generalizate la ONJN, în urma unui audit care a stabilit un prejudiciu de 149,48 milioane de lei pentru bugetul statului, şi a sesizat organele competente întrucât există indicii privind săvârşirea unor fapte sancţionate de legea penală.

Conform auditului, prejudiciul rezultat în urma acestor abateri a fost determinat de lipsa de acţiune a ONJN, întrucât, în anul 2024, Oficiul nu a monitorizat şi nu a controlat activitatea organizatorilor de jocuri de noroc şi nu şi-a îndeplinit atribuţiile legale.

Astfel, oficiul nu a verificat realitatea şi exactitatea raportărilor periodice (lunare) ale organizatorilor de jocuri de noroc tradiţionale şi la distanţă, în cadrul auditului fiind consemnate numeroase situaţii de neîndeplinire a obligaţiilor de declarare şi de plată a operatorilor licenţiaţi.

Totodată, cu ocazia relicenţierii (anuale) a operatorilor de jocuri de noroc la distanţă, prin semnarea unor minute reprezentanţii ONJN au validat în mod nereal şi au certificat îndeplinirea de către aceştia a tuturor condiţiilor prevăzute de lege în vederea obţinerii licenţei, respectiv de asigurare a accesului neîntrerupt, securizat, de la distanţă, la serverul în oglindă, la serverul de siguranţă situate pe teritoriul României, inclusiv la serverul central.

În plus, oficiul nu a analizat şi nu a valorificat datele şi rapoartele stocate de organizatorii de jocuri de noroc la distanţă în serverele în oglindă şi în serverele de siguranţă.

În cadrul misiunii, auditorii au constatat: diferenţe de taxă de autorizare în valoare estimată de 116.019.510 lei în sarcina operatorilor de jocuri de noroc de tip slot-machine, nedeclarată şi neachitată ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 82/2023 şi o diferenţă nedeclarată şi neachitată reprezentând taxa de autorizare de 16.713.371 lei în cazul unei societăţi comerciale.

Totodată, în cazul operatorilor de jocuri de noroc pentru pariuri în cotă fixă/bingo tv s-a constatat faptul că, în cazul a 10 operatori din totalul de 20, se înregistrează diferenţe de taxă de autorizare lunară nedeclarată în cuantum total de 3.626.440 lei, calculate între valoarea declarată prin declaraţiile lunare şi valoarea ce rezultă din aplicarea procentului legal de 21% asupra veniturilor realizate de organizatori în perioada de raportare.

 

Te-ar mai putea interesa și
Rolul psihologilor în platformele de jocuri de noroc
Rolul psihologilor în platformele de jocuri de noroc
Industria jocurilor de noroc a evoluat semnificativ în ultimii ani, mai ales odată cu dezvoltarea cazinourilor online. Pe lângă tehnologie, design și securitate, un element tot mai important......
Europa caută o „împăcare” cu Trump pentru a demonstra la summitul NATO din Turcia că e gata să facă orice pentru a se apăra de Rusia – Reuters
Europa caută o „împăcare” cu Trump pentru a demonstra la summitul NATO din Turcia că e gata să facă orice ...
Liderii statelor NATO se reunesc marţi la Ankara, unde europenii intenţionează să lase deoparte tensiunile cu preşedintele ...
Fraţii Pavăl (Dedeman), pe primul loc în Top 3 fuziuni şi achiziţii din România, în 2026 – Cu cât a crescut piaţa M&A în primele 6 luni din acest an (EY România)
Fraţii Pavăl (Dedeman), pe primul loc în Top 3 fuziuni şi achiziţii din România, în 2026 – Cu cât a crescut ...
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a ajuns în prima jumătate a anului la o valoare totală estimată de ...
Şoc politic în Republica Moldova. Premierul a demisionat (UPDATE)
Şoc politic în Republica Moldova. Premierul a demisionat (UPDATE)
Premierul Alexandru Munteanu a anunţat că demisionează deoarece a înţeles că " nu mai poate exercita mandatul în acord ...