Exerciţiu complex de restaurare a Sistemului Electroenergetic Naţional în cazul unor avarii majore. Au participat Rompetrol Energy, Nuclearelectrica şi Transelectrica

Un exerciţiu complex de restaurare a Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN), desfăşurat în zona Dobrogea, a fost realizat cu succes, joi, sub coordonarea Dispecerului Energetic Naţional (DEN) şi cu implicarea mai multor entităţi ale SEN din regiune, confirmând capacitatea de răspuns şi de restaurare a sistemului în cazul producerii unei situaţii de avarie.
AGERPRES - vin, 03 iul. 2026, 13:48
Exerciţiu complex de restaurare a Sistemului Electroenergetic Naţional în cazul unor avarii majore. Au participat Rompetrol Energy, Nuclearelectrica şi Transelectrica

Potrivit unui comunicat al Transelectrica SA, transmis vineri AGERPRES, exerciţiul a avut ca obiectiv testarea procedurilor operaţionale de restaurare a SEN, a mecanismelor de coordonare operaţională şi a cooperării dintre entităţile cu responsabilităţi în funcţionarea Sistemului Electroenergetic Naţional.

În desfăşurarea acestuia au fost implicaţi producători de energie electrică, respectiv Rompetrol Energy şi Societatea Naţională Nuclearelectrica SA, Operatorul de Transport şi Sistem Transelectrica SA, care a asigurat coordonarea operaţională, Operatorul de Distribuţie Reţele Electrice România. De asemenea, exerciţiul a beneficiat de sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, care a asigurat suportul comunicaţiilor necesare derulării activităţilor operative, scrie Agerpres.

Rezultatele exerciţiului confirmă capacitatea Sistemului Electroenergetic Naţional de a răspunde eficient în situaţii de avarie şi de a restabili alimentarea cu energie electrică în condiţii de siguranţă, prin aplicarea procedurilor de restaurare şi prin cooperarea strânsă dintre toate entităţile din SEN.

Scenariul de exerciţiu a permis verificarea etapelor de restaurare a alimentării cu energie electrică, a funcţionării mecanismelor de comandă şi control şi a capacităţii de cooperare în timp real între toate entităţile implicate. Astfel, succesul acestuia validează eficienţa procedurilor operaţionale, contribuind la consolidarea rezilienţei Sistemului Electroenergetic Naţional.

„Totodată, exerciţiul arată, încă o dată, nivelul înalt de pregătire şi profesionalism al experţilor din sectorul energetic, precum şi buna coordonare operaţională asigurată de Dispecerul Energetic Naţional. Competenţa specialiştilor, expertiza de înaltă clasă şi colaborarea instituţională exemplară reprezintă elemente care definesc Sistemul Electroenergetic Naţional şi consolidează capacitatea acestuia de a gestiona cu succes situaţii deosebite în funcţionare”, se mai arată în comunicat.

Prin organizarea periodică a unor astfel de exerciţii sunt validate procedurile de restaurare, sunt consolidate mecanismele de cooperare interinstituţională şi este menţinut un nivel ridicat de pregătire operaţională, astfel încât Sistemul Electroenergetic Naţional să poată răspunde rapid şi eficient în eventualitatea unor situaţii de avarie şi să asigure continuitatea alimentării cu energie electrică în condiţii de siguranţă.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...