CE deschide o anchetă asupra unei dispoziţii fiscale din Belgia care favorizează multinaţionalele

Comisia Europeană a deschis marţi o anchetă aprofundată privind o dispoziţie fiscală care există numai în Belgia şi de care beneficiază doar multinaţionalele, relatează AFP.
Economica.net - mar, 03 feb. 2015, 13:47
CE deschide o anchetă asupra unei dispoziţii fiscale din Belgia care favorizează multinaţionalele

Executivul european se îndoieşte că acest sistem aşa-numit ‘tax ruling’ este ‘conform’ cu regulile UE în materie de ajutoare de stat, care interzice acordarea de avantaje selective de care să beneficieze anumite companii în detrimentul altora, scrie Agerpres.

Practica vizată prevede posibilitatea de a deduce veniturile aşa-zise ‘excedentare’ din baza impozabilă a unei societăţi care aparţine unui grup multinaţional. Este vorba deci de beneficii pentru persoane juridice din Belgia care rezultă însă din apartenenţa la o multinaţională.

Pentru a beneficia de această deducere, firma trebuie să obţină acordul prealabil al administraţiei fiscale belgiene, prin intermediul unei decizii anticipate (tax ruling).

De acest regim par însă să beneficieze doar grupurile multinaţionale, întrucât companiile belgiene care nu îşi exercită activităţile decât în Belgia nu pot pretinde avantaje similare.

În plus, deducerile fiscale acordate prin intermediul acestei dispoziţii depăşesc în general 50% şi pot ajunge chiar până la 90% din beneficiile reglementate de ‘tax ruling’, subliniază Comisia, care îşi exprimă temerea că acest lucru ‘reprezintă o supraevaluare importantă a avantajelor reale care rezultă din apartenenţa la o multinaţională’.

‘Dacă temerile noastre sunt confirmate, acest sistem generalizat ar constitui o distorsiune gravă a regimului concurenţial’, a subliniat într-un comunicat Margrethe Vestager, comisarul european pentru concurenţă.

CE anchetează din iunie 2013 practicile fiscale ale unor ţări europene cu privire la marile companii. În decembrie 2014, după scandalul ‘LuxLeaks’ de evaziune fiscală masivă din partea multinaţionalelor care beneficiază de ‘tax ruling’ în Luxemburg, Comisia a extins sistemul de colectare de informaţii la toate statele UE.

Comisia a deschis patru anchete menite să determine dacă anumite companii au beneficiat de avantaje fiscale induse, respectiv Apple în Irlanda, Starbucks în Olanda, Fiat şi Amazon în Luxemburg.

De asemenea, LuxLeaks a determinat autorităţile europene să încerce să adopte un ansamblu de măsuri pentru a lupta împotriva evaziunii fiscale în Europa.

Comisarul european responsabil de fiscalitate, Pierre Moscovici, a promis că executivul comunitar va prezenta în acest an o foaie de parcurs pentru ‘a lupta mai bine împotriva concurenţei fiscale neloiale, a erodării bazelor fiscale şi a transferului de beneficii’.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...