Spania se aşteaptă să primească 100 de milioane de turişti în acest an

Este posibil ca în acest an Spania să atragă 100 de milioane de turişti străini, numărul vizitatorilor fiind aşteptat să crească în timpul sezonului estival crucial, ajutat de incertitudinea din Orientul Mijlociu, a declarat luni ministrul Turismului, Jordi Hereu, relatează Reuters.
AGERPRES - lun, 06 iul. 2026, 16:39
Spania se aşteaptă să primească 100 de milioane de turişti în acest an

Spania, a doua cea mai vizitată ţară din lume, după Franţa, a primit anul trecut 96,8 milioane de turişti, ceea ce a reprezentat un nivel record şi o creştere de 3,2% faţă de anul precedent, scrie Agerpres.

„Probabil vom ajunge la (100 de milioane) dacă această tendinţă continuă. Ar fi rezultatul natural”, a spus Hereu la o conferinţă de presă.

Conform datelor publicate luni de Ministerul Industriei şi Turismului, în primele cinci luni ale anului, Spania a primit 36,8 milioane de turişti internaţionali, cu 5% mai mult decât în primele cinci luni ale anului trecut. Cheltuielile în destinaţiile turistice în această perioadă au ajuns la 50,257 miliarde de euro, o creştere de 7,8%.

În sezonul estival, perioada iunie-septembrie, destinaţiile turistice spaniole se aşteaptă la până la 43 de milioane de turişti internaţionali, cu 6% mai mult decât perioada similară a anului 2025. În ceea ce priveşte cheltuielile preconizate, autorităţile spaniole se aşteaptă cheltuieli totale de 64 de miliarde de euro pentru perioada iunie-septembrie, o creştere de 10% faţă de anul precedent.

Guvernul spaniol anticipează o creştere a numărului de sosiri „la fel cum s-a întâmplat în primăvară”, în pofida incertitudinii geopolitice din jurul războiului dintre SUA şi Israel împotriva Iranului. În ultimele luni, tulburările din Orientul Mijlociu au deviat unii călători de la destinaţiile din regiune şi au stimulat cererea pentru ţările din sudul Mediteranei, inclusiv Spania. „Acum trei luni, credeam că conflictul din Orientul Mijlociu ar putea încetini sosirile turiştilor, dar datele arată o rezistenţă remarcabilă în pofida circumstanţelor”, a spus Hereu.

Adunând datele din ianuarie până în mai, Spania ar putea ajunge la 80 de milioane de turişti străini până la 1 octombrie, o performanţă mai puternică decât se aşteptau autorităţile în martie. În timp ce sosirile în destinaţiile tradiţionale cu soare şi plajă sunt aşteptate să continue să crească în această vară, Guvernul de la Madrid se aşteaptă ca regiunile din interior să înregistreze probabil creşteri şi mai mari, ajutate şi de eclipsa totală de soare din august, care va fi vizibilă pe o mare suprafaţă a Spaniei. Hereu a spus că multe unităţi de cazare turistică din zonele rurale au fost complet rezervate graţie interesului faţă de eclipsă

Potrivit lui Jordi Hereu, direcţionarea turiştilor spre interiorul ţării, către zone mai puţin cunoscute, ar ajuta, de asemenea, Spania să facă faţă supraaglomerării din destinaţiile populare de coastă, care a provocat reacţii negative din partea locuitorilor. El a îndemnat guvernele regionale să gestioneze ofertele turistice, susţinând că cererea va continua să crească.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual al UE
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual ...
Cancelarul german Friedrich Merz îi va primi joi la un dejun de lucru pe mai mulţi şefi de stat şi de guvern ai aşa-numitelor ţări "frugale" membre ale UE, inclusiv Olanda, Austria, Finlanda......
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane de euro
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane ...
Porsche AG va vinde compania de consultanță în management și IT MHP către Tata Consultancy Services (TCS), tranzacția ...
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Prim-ministrul armean Nikol Paşinian a afirmat luni că ţara sa ar putea trimite pe viitor cererea sa oficială de aderare ...
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, luni, actele normative privind ajutorul de stat pentru crescătorii de porci şi ...