BNR e foarte îngrijorată pentru banii băncilor. Instituția se teme că procesele inițiate de clienții băncilor în cazul ROBOR ar putea duce la pierderi mai mari decât amenzile aplicate de Consiliul Concurenței

Litigiile care ar putea fi iniţiate de clienţii băncilor în urma amenzilor aplicate de Consiliul Concurenţei în cazul ROBOR ar putea genera pierderi semnificativ mai mari decât cuantumul sancţiunilor, avertizează Banca Naţională a României în Raportul asupra stabilităţii financiare publicat luni, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 06 iul. 2026, 19:12
BNR e foarte îngrijorată pentru banii băncilor. Instituția se teme că procesele inițiate de clienții băncilor în cazul ROBOR ar putea duce la pierderi mai mari decât amenzile aplicate de Consiliul Concurenței

Potrivit raportului, printre provocările la adresa stabilităţii sectorului bancar se numără riscul unei deteriorări mai pronunţate a calităţii activelor, ponderea ridicată a creditării în valută în cazul companiilor nefinanciare şi accentuarea unor riscuri emergente, inclusiv cele asociate digitalizării, atacurilor cibernetice, schimbărilor climatice şi contextului geopolitic.

Suplimentar acestor factori, instituţiile de credit se vor confrunta în perioada următoare şi cu costuri asociate unor riscuri juridice şi reputaţionale generate de acţiunea Consiliului Concurenţei legată de modalitatea de stabilire a ROBOR, cu implicaţii asupra stabilităţii financiare, notează BNR.

În luna iunie 2026, Consiliul Concurenţei a sancţionat 10 bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 de miliarde de lei (710 milioane de euro) pentru încălcarea normelor de concurenţă, respectiv legea concurenţei şi Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, prin coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR, notează banca centrală.

Până la publicarea deciziei Consiliului Concurenţei, Banca Naţională a României a solicitat o serie de clarificări pentru a nu genera confuzii suplimentare, aşteptări nerealiste sau acuze nefondate cu efecte asupra stabilităţii financiare, se mai arată în raport.

„Pentru corecta informare a opiniei publice, este necesar să se clarifice în mod coerent: care sunt prevederile legale încălcate în condiţiile în care regulamentul şi normele pieţei monetare sunt considerate corecte şi respectate; cum poate fi interpretat drept comportament anticoncurenţial, un schimb de informaţii într-un cadru caracterizat prin reguli de transparenţă, precum şi cum se poate determina nivelul ROBOR presupus a fi corect, faţă de cel publicat”, se arată în raport.

BNR precizează că amenda impusă de Consiliul Concurenţei poate conduce inclusiv la iniţierea de litigii de către clienţii băncilor care au avut credite la o rată a dobânzii indexată în funcţie de ROBOR. În funcţie de modul în care se calculează presupusul prejudiciu cauzat debitorilor, aceste litigii pot conduce la pierderi semnificativ mai mari decât cuantumul amenzilor aplicate.

„Cele două tipuri de costuri suplimentare menţionate s-ar adăuga costurilor aferente deteriorării cadrului macrofinanciar intern şi internaţional. Cumularea efectelor materializării tuturor acestor şocuri suprapuse ar însuma cheltuieli semnificative pentru instituţiile de credit. Implicaţiile acestor scenarii merg dincolo de sectorul bancar, afectând atât încasările realizate de statul român din impozitul pe profitul bancar, cât şi avantajele asociate percepţiei externe asupra stabilităţii sectorului bancar, care până în prezent au avut efecte pozitive pentru ratingul suveran şi asupra costului asociat refinanţării datoriei publice. Totodată, nu trebuie minimizate efectele reputaţionale la nivel intern şi extern asupra sectorului bancar românesc”, se mai arată în raport.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 119 milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 119 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis mixt şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 119,10 milioane de lei (22,76 de milioane de euro), transmite Agerpres....
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit luni rafinăria din Omsk, cea mai mare din Rusia, situată la circa 2500 de km de frontieră, a afirmat cartierul ...
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost aleasă antreprenor general
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost ...
AFI anunță că a semnat contractul cu BOG’ART pentru realizarea lucrărilor de reconversie și modernizare a proiectului ...
Microsoft anunță concedieri noi de mii de angajați la nivel global
Microsoft anunță concedieri noi de mii de angajați la nivel global
Microsoft va renunţa la aproximativ 2,1% din forţa sa de muncă, sau aproximativ 4.800 de angajaţi, pe fondul restructurării ...