Preşedintele Nicuşor Dan participă la Summitul NATO de la Ankara

Preşedintele Nicuşor Dan participă la Summitul NATO de la Ankara, care va avea loc miercuri, context în care va pleda pentru importanţa sprijinului aliat în regiunea Mării Negre şi pentru consolidarea apărării aeriene şi maritime.
AGERPRES - mar, 07 iul. 2026, 06:52
Preşedintele Nicuşor Dan participă la Summitul NATO de la Ankara

„Liderii Alianţei se reunesc la Ankara într-un climat de securitate care continuă să se degradeze ca urmare a războiului Rusiei împotriva Ucrainei şi a evoluţiilor din Orientul Mijlociu”, a transmis Administraţia Prezidenţială sâmbătă.

Astfel, aliaţii vor pune accentul pe menţinerea unităţii transatlantice şi pe reconfirmarea priorităţii acordate apărării colective, scrie Agerpres.

Principalele teme care se vor regăsi pe agenda Alianţei la summit sunt: îndeplinirea angajamentelor privind creşterea bugetului pentru apărare şi asumarea unor responsabilităţi crescute ale Aliaţilor europeni, continuarea sprijinului acordat Ucrainei şi efortul de consolidare operaţională şi industrială a Alianţei, ca efect cumulat al dezvoltării companiilor, producţiei şi inovării tehnologice.

În cadrul summitului, preşedintele României va reconfirma statutul ţării noastre de aliat de încredere, care contribuie semnificativ la securitatea euroatlantică, evidenţiind contribuţiile naţionale pe toate domeniile de interes de pe agenda reuniunii.

De asemenea, el va accentua importanţa continuării sprijinului aliat pentru securitatea în regiunea Mării Negre şi întărirea posturii de descurajare şi apărare în mod unitar pe Flancul Estic. Nu în ultimul rând, şeful statului va atrage atenţia asupra consecinţelor pe care acţiunile Rusiei le au la nivel regional, inclusiv asupra României, cu accent, în acest context, pe necesitatea consolidării apărării aeriene şi maritime.

În marja participării la summit, Nicuşor Dan va avea şi o serie de întâlniri bilaterale. Din delegaţia sa fac parte ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad.

Preşedintele va sosi la Ankara marţi seara, când va participa alături de partenera sa, Mirabela Grădinaru, la recepţia şi dineul oficial pentru şefii de stat şi de guvern şi partenerii/partenerele acestora, oferite de preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan, şi prima doamnă, Emine Erdogan.

Programul summitului cuprinde o reuniune la cel mai înalt nivel a Consiliului Nord-Atlantic, precum şi o serie de evenimente conexe, inclusiv cu participarea partenerilor NATO. Vor fi adoptate mai multe documente oficiale, printre care Declaraţia Summitului. În marja summitului, se desfăşoară, marţi, Forumul NATO pentru Industria de Securitate şi Apărare/NATO Security and Defence Industry Forum (NSDIF).

Este al doilea summit organizat în Turcia, după cel din 2004, când România a participat pentru prima dată în calitate de aliat, astfel că evenimentul are şi o dimensiune simbolică pentru ţara noastră.

Te-ar mai putea interesa și
Deputații dau liber motocicletelor și mopedelor să circule pe benzile destinate transportului în comun
Deputații dau liber motocicletelor și mopedelor să circule pe benzile destinate transportului în comun
Camera Deputaților a adoptat pe 7 octombrie 2026 proiectul PL-x 417/2025 care reglementează posibilitatea ca utilizatorii de motociclete și mopede să circule pe banda aferentă mijloacelor de......
UE – Comisarul pentru agricultură, „îngrijorat” de viitorul buget pentru PAC
UE – Comisarul pentru agricultură, „îngrijorat” de viitorul buget pentru PAC
Comisarul european pentru agricultură, Christophe Hansen, şi-a exprimat "îngrijorarea" miercuri, la Paris, în contextul ...
Un petrolier a fost lovit de mai multe proiectile în largul Qatarului, înregistrându-se victime (agenţie maritimă)
Un petrolier a fost lovit de mai multe proiectile în largul Qatarului, înregistrându-se victime (agenţie maritimă)
Un petrolier care naviga în largul Qatarului a raportat că a fost lovit "de mai multe proiectile" şi a semnalat un număr ...
Curtea de Conturi Europeană (ECA) estimează că 3,8% din bugetul UE a fost cheltuit necorespunzător în 2025
Curtea de Conturi Europeană (ECA) estimează că 3,8% din bugetul UE a fost cheltuit necorespunzător în 2025
Curtea de Conturi Europeană (ECA) avertizează că nivelul estimat al erorii în cheltuielile UE rămâne prea ridicat, ...