Norvegia cere Chinei să aducă Rusia la masa negocierilor de pace privind Ucraina

Premierul Norvegiei, Jonas Gahr Stoere, a îndemnat luni China să recurgă la legăturile sale cu conducerea Rusiei pentru a ajuta la găsirea unei soluţii negociate a războiului din Ucraina, precum şi pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu Europa, a relatat Reuters.
AGERPRES - mar, 07 iul. 2026, 09:07
Norvegia cere Chinei să aducă Rusia la masa negocierilor de pace privind Ucraina

„China este probabil ţara cu cel mai bun şi direct acces la conducerea rusă. Ne aşteptăm, sperăm şi îndemnăm cu tărie China să utilizeze acest canal”, a declarat şeful guvernului norvegian presei după întâlnirea cu ministrul de externe chinez Wang Yi, la Oslo. Cea mai mare parte a discuţiei a fost dedicată Ucrainei, a indicat Stoere, scrie Agerpres.

„Există un potenţial mai amplu de cooperare între Europa şi China, dar atât timp cât acest război continuă – şi China este un partener apropiat al Rusiei – aceasta reprezintă o limitare a respectivei oportunităţi”, a adăugat el.

La rândul său, ministrul de externe norvegian, Espen Barth Eide, a declarat că dialogul cu China privind încetarea războiului a fost „constructiv şi promiţător”.

„Nu sunt un purtător de cuvânt pentru China. Nu o să-i citez, dar există câteva indicii în ceea ce spun ei”, a remarcat el, când a fost întrebat dacă China a dat de înţeles că ar contribui la aducerea Rusiei la masa negocierilor.

Oficialii norvegieni au spus că negocierile ar trebui să înceapă fără condiţii, cu un armistiţiu, pornind de la linia actuală a frontului.

„Asta este, în sine, o concesie majoră din partea Ucrainei. Este în interiorul teritoriului lor”, a spus Stoere.

Wang a efectuat o vizită luni în Norvegia, în cadrul turneului său în ţări din nordul Europei care a cuprins de asemenea Danemarca, Suedia şi Finlanda.

Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că o soluţie la conflictul din Ucraina „este mai aproape decât realizează oamenii” şi că va aborda subiectul legat de Ucraina în cadrul discuţiilor care vor avea loc săptămâna aceasta în Turcia, la summitul NATO, notează Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
Ce trebuie să învețe România din criza energetică a Suediei
Ce trebuie să învețe România din criza energetică a Suediei
Criza energetică suedeză descrisă de Magnus Henrekson în articolul Low power: how self-sufficient Sweden jeopardised its energy security, publicat în septembrie 2022 de Engelsberg Ideas și......
S-a decis: Radu Dimofte, care deține 17% din francizorul KFC în România, delistează de la BVB imperiul de spații comerciale
S-a decis: Radu Dimofte, care deține 17% din francizorul KFC în România, delistează de la BVB imperiul de spații comerciale
Practic SA, unul dintre cei mai mari proprietari de spaţii comerciale din Capitală, se delistează pe la Bursa din București ...
Pierderile Amzei District, de la „La Mița Biciclista” s-au adâncit anul trecut la peste 4,3 milioane de lei. Firma are datorii la ANAF și Sănătate
Pierderile Amzei District, de la „La Mița Biciclista” s-au adâncit anul trecut la peste 4,3 milioane de lei. Firma ...
Pierderile Amzei District, firma care operează activitatea de restaurant, braserie, bar și patiserie din incinta monumentului ...
Lukoil vrea să bage în insolvență Rafinăria Petrotel – MEDIAFAX
Lukoil vrea să bage în insolvență Rafinăria Petrotel – MEDIAFAX
Rafinăria Petrotel, deținută de rușii de la Lukoil, gigantul petrolier vizat de sancțiunile americane, ar urma să intre ...