VIDEO Autostrada Bucureștiului A0. A început suprabetonarea pasajului DN3 de pe lotul chinezilor. Când va fi gata

Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lotul 3 Nord din Autostrada Bucureștiului, unde a început suprabetonarea pasajului DN3 peste A0, punctul critic al acestui șantier. Lucrările la tronsonul chinezilor, de care depinde darea în trafic și a lotului 4 construit de Umbrărescu, ar urma să fie finalizate în această toamnă, conform celor mai recente estimări ale oficialilor de la Transporturi.
Anemona Andone - mie, 08 iul. 2026, 13:27
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0. A început suprabetonarea pasajului DN3 de pe lotul chinezilor. Când va fi gata

FOTO – VIDEO: A0 Nord lot 3, pasaj DN3, constructor: CCECC – Baxcom (sursa: YouTube GeorgeDinAer)

„A început turnarea betonului pe pasajul DN3 peste A0”, scrie George, autorul celor mai noi imagini cu șantierul constructorului din China.

Comentând imaginile, unii pasionați de infrastructură s-au declarat nemulțumiți de progresul la rampe, estimând că din această cauză s-ar putea prelungi și mai mult termenul pentru finalizarea lucrărilor.

„Bine că s-au apucat de suprabetonare. La rampe sunt catastrofe, în ritmul actual au nevoie de 3-4 luni să ajunga sus”, comentează un pasionat de infrastructură.

a0

Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a vizitat recent acest șantier de autostradă, despre care spune că a depășit un procent de 90% al lucrărilor executate și despre care estimează că ar putea fi gata la finalul lunii septembrie.

Luna trecută, Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), anunța despre constructorul chinez (China Civil Engineering Construction Corporation) că se apropie de un stadiu al lucrărilor de 90% pe lotul 3 Afumați – Pantelimon din Autostrada Bucureștiului A0 Nord, dar că este nevoie de accelerarea ritmului.

Rămâne de văzut cum vor evolua în continuare lucrările pe acest șantier și dacă acestea vor fi gata în toamnă.

Autostrada Bucureștiului A0 lot 3 Nord Afumați – Pantelimon

Antreprenor: CHINA CIVIL ENGINEERING CONSTRUCTION CORPORATION LTDS
Lungime: 8,6 km;
Data semnare contract: 4.04.2023
Durată contract: 12 luni proiectare, 18 luni execuție;
Valoare contract: 397,99 de milioane de lei, fără TVA;
Sursa de finanțare: fonduri europene nerambursabile.

Te-ar mai putea interesa și
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare falsă către poliție
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare ...
Un model de inteligenţă artificială al companiei Anthropic a transmis o sesizare falsă referitoare la o crimă prin intermediul unui site al poliţiei din Philadelphia, acesta fiind unul dintre......
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Societatea J.T. Grup Oil S.A. a informat vineri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, ...
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...