Skoda nu se așteaptă să fie afectată de planul de restructurare a Volkswagen, cea mai amplă din istoria grupului german

Producătorul ceh de automobile Skoda Auto, parte a grupului Volkswagen, a anunţat vineri că nu se aşteaptă ca planul de restructurare al companiei-mamă să aibă un impact direct asupra activităţii sale, transmite Reuters, relatează News.ro.
News.ro - S, 11 iul. 2026, 11:04
Skoda nu se așteaptă să fie afectată de planul de restructurare a Volkswagen, cea mai amplă din istoria grupului german

Precizarea vine după ce Volkswagen a anunţat că intenţionează să reducă drastic gama de modele şi capacitatea de producţie, în cadrul unui amplu program de reorganizare care, potrivit unor surse, ar putea duce la eliminarea a aproximativ 100.000 de locuri de muncă. Planul este contestat de sindicate, care încearcă să blocheze măsurile propuse.

”Această evoluţie nu are niciun impact imediat asupra operaţiunilor noastre. Activitatea continuă în condiţii normale”, a transmis Skoda Auto într-un comunicat.

Compania a subliniat că este în prezent a doua cea mai bine vândută marcă auto din Europa, iar toate uzinele sale funcţionează la capacitate maximă.

Skoda Auto este unul dintre cei mai mari angajatori din Cehia, cu peste 34.000 de salariaţi, şi reprezintă un pilon important al industriei auto cehe, sector puternic orientat către exporturile destinate pieţelor vest-europene.

Analiştii apreciază că, deşi restructurarea Volkswagen nu afectează în acest moment Skoda, eventuale schimbări majore în cadrul grupului german ar putea avea efecte indirecte asupra industriei auto şi economiei Cehiei, având în vedere legăturile strânse dintre producătorii şi furnizorii din cadrul grupului.

Directorul general al Volkswagen, Oliver Blume, a reafirmat vineri planurile sale pentru „cea mai amplă reorganizare” din istoria grupului german, după ce informaţiile privind reducerile de costuri la cel mai mare producător auto din Europa au provocat proteste majore la unităţile din Germania, transmite DPA.

„Prin planul nostru pentru viitor vom face grupul chiar şi mai robust şi mai competitiv, chiar şi într-un mediu global extrem de dificil”, a declarat Blume după reuniunea consiliului de supraveghere care a avut loc joi la Wolfsburg.

Conducerea „îşi asumă responsibilitatea pentru viitorul sustenabil al companiei într-un moment în care industria auto este sub o presiune severă. Diminuăm riscurile, profităm de noile oportunităţi şi trimitem un semnal clar privind un nou început pentru Germania ca mediu de afaceri”, a adăugat Blume.

Sursa foto: Flickr

 

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că Germania a fost „la două zile de colaps” din cauza energiei verzi
Trump spune că Germania a fost „la două zile de colaps” din cauza energiei verzi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a susţinut, în cadrul unui miting electoral desfăşurat în weekend, că tranziţia energetică a adus Germania aproape de pragul colapsului, relatează duminică......
Utilizarea malefică a AI este văzută drept o ameninţare la adresa umanităţii până în anul 2100
Utilizarea malefică a AI este văzută drept o ameninţare la adresa umanităţii până în anul 2100
Utilizarea malefică a inteligenţei artificiale (IA) este listată, printre alţi factori de sănătate, sociali şi de ...
Acordul privind vânzarea de motorină dintre Trump şi Putin, o „mare palmă dată Europei”
Acordul privind vânzarea de motorină dintre Trump şi Putin, o „mare palmă dată Europei”
Prim-ministrul ceh Andrej Babis a calificat acordul dintre SUA şi Rusia privind vânzarea de motorină rusească o "mare ...
Armistiţiu energetic Rusia-Ucraina. Zelenski spune că nu era la curent cu acesta, dar este gata să-l accepte
Armistiţiu energetic Rusia-Ucraina. Zelenski spune că nu era la curent cu acesta, dar este gata să-l accepte
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică pentru site-ul Axios că nu era la curent cu aşa-numitul ...