Grindeanu: Le-am transmis celor de la PNL şi USR că PSD este în opoziţie

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că le-a transmis celor de la PNL şi USR, în cadrul consultărilor de la Cotroceni, "un fapt simplu" - că PSD este în opoziţie.
AGERPRES - lun, 13 iul. 2026, 12:45
Grindeanu: Le-am transmis celor de la PNL şi USR că PSD este în opoziţie

„Le-am transmis celor de la PNL şi USR un fapt simplu – PSD este în opoziţie. Poate au uitat sau poate n-au înţeles exact cum stau lucrurile. PSD nu ocupă nici o funcţie în Guvern”, a declarat Grindeanu la Parlament, scrie Agerpres.

El a adăugat că strategia premierului demis Ilie Bolojan, „să guverneze prin intermediul Parlamentului şi punând presiune pe voturile PSD, este una complet greşită”.

Grindeanu a mai spus că PSD nu poate fi de acord cu folosirea PNRR pentru „interesele obscure ale unor lideri de dreapta”.

„I-am anunţat că nu vom vota o lege a salarizării care nici astăzi nu e pusă în transparenţă”, a adăugat Grindeanu.

Liderii fostei coaliţii de guvernare s-au întâlnit cu preşedintele Nicuşor Dan, luni dimineaţa, la Palatul Cotroceni.

Te-ar mai putea interesa și
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, în contextul crizei care afectează toată Europa. Conducerea......
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...