Grindeanu: Nu ştiu dacă până la 1 septembrie vom avea un Guvern

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni că îi este greu să spună dacă până la începutul sesiunii parlamentare, la 1 septembrie, se va instala un nou Guvern.
AGERPRES - lun, 13 iul. 2026, 15:17
Grindeanu: Nu ştiu dacă până la 1 septembrie vom avea un Guvern

„Cred că e bine că ne-am întâlnit şi că ne vom întâlni şi la finalul săptămânii (la Cotroceni). Au existat propunerile venite şi de la grupul minorităţilor şi de la UDMR, cu care noi am fost de acord, care au fost respinse de cei de la PNL şi USR. (…) Ştiţi, cel mai plastic azi a fost Hunor care a spus: „Dacă tot vreţi să facem, e una din idei să facem un Guvern de armistiţiu, punem în paranteză toate constrângerile pe care le-aţi avut diverşi, găsim un prim-ministru şi mergem înainte”. Eu am fost de acord. Varujan a fost de acord. Ceilalţi nu au fost de acord. Nu ştiu dacă până la începutul sesiunii parlamentare, la 1 septembrie, vom avea un Guvern. Chiar mi-e foarte greu să fac predicţii de acest tip”, a declarat Grindeanu, la Parlament.

El a precizat liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale a vorbit despre „o coaliţie 2.0”, scrie Agerpres.

Întrebat dacă s-a pus pe masa discuţiilor varianta unui Guvern condus de un tehnocrat cu miniştrii politici, liderul PSD a răspuns: „Da, doar că nu la noi este problema”. El a adăugat că Ilie Bolojan şi Dominic Fritz se opun unei astfel de posibilităţi.

Potrivit preşedintelui PSD, Ilie Bolojan „se ţine de scaun” şi „blochează România”.

„Nu m-am gândit o secundă şi nu ne-am gândit o secundă că stă cineva şi blochează în toată această perioadă România şi aruncă în aer orice scenariu de deblocare, aşa cum a făcut premierul demis în această perioadă. (…) Noi am ajuns în situaţia aceasta, dând un vot intern, în 21 aprilie, unde am avut un procent covârşitor de aproape 98% care ne-a spus, „fără Ilie Bolojan”, dar nu ca persoană, Ilie Bolojan, cât ca mod de a conduce Guvernul spre faliment şi România spre faliment. (…) În acest aproape un an (…) cât a funcţionat Guvernul Bolojan, pe de o parte, am fost acel sac de box în care se arunca din toate părţile, şi aici mă refer la PNL şi USL, dar, pe de altă parte, eram buni să dăm voturi în plenul Parlamentului pentru diverse politici publice care erau foarte greu de negociat cu un prim-ministru ca Ilie Bolojan. Şi atunci s-a ajuns în această situaţie. I-am atenţionat azi la Cotroceni şi le-am spus un singur lucru: vă rog să realizaţi următoarea treabă – PSD în acest moment este în opoziţie. Voi staţi agăţaţi de funcţii. (…) În acest moment, vă spun că nu e responsabilitatea PSD-ului”, a explicat Sorin Grindeanu.

El a anunţat că PSD nu va vota legea ANI: „Nu o să votăm legea ANI şi legea privind competenţele ANI, care ciuntesc atribuţiile Agenţiei Naţionale de Integritate ca să dea bine şi să fie scutiţi de probleme legale cei care sunt condamnaţi definitiv de Înalta Curte, gen Fritz şi Armand”.

„Avem un Partid Naţional Liberal care atacă de dimineaţa până seara Justiţia. Ăsta este tabloul azi şi se cere PSD-ului, care e în opoziţie, să vină să salveze situaţia. (…) Despre ce vorbim? Despre nişte scenarii din acestea care deocamdată nu îşi au corespondentul în realitate, despre grupuri de lucru de la Ministerul Justiţiei făcute pentru legea ANI ca să scape unii de eventuale incompatibilităţi. Ce să vezi? Majoritatea la USR”, a transmis Grindeanu.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data de 26 septembrie, la Saschiz, în judeţul Mureş, unde 19 exemplare vor fi......
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare ...