Românii sunt conchistadori în Spania. Suntem a doua cea mai importantă categorie de contribuabili străini la sistemul de asigurări sociale din Spania

Numărul lucrătorilor străini înregistraţi în sistemul de asigurări sociale din Spania a atins un nou record în luna iunie 2026, cu o medie de 3,45 milioane de angajaţi şi o creştere cu 86.630 de angajaţi comparativ cu situaţia din luna mai, informează EFE.
AGERPRES - mar, 14 iul. 2026, 15:30
Românii sunt conchistadori în Spania. Suntem a doua cea mai importantă categorie de contribuabili străini la sistemul de asigurări sociale din Spania

După ţara de origine, lucrătorii marocani ocupă primul loc ceea ce priveşte numărul de contribuabili, cu 422.000 de cotizanţi, urmaţi de lucrătorii din România (353.974), Venezuela (239.892), Italia (223.500), China (133.098), Peru (122.633) şi Ucraina (84.020). Printre aceste naţionalităţi, se remarcă creşterea numărului de contribuabili venezueleni, care s-a multiplicat de zece ori în ultimul deceniu, scrie Agerpres.

Per total, 28,5% dintre contribuabili străini la sistemul de asigurări sociale din Spania provin din Uniunea Europeană.

Numărul lucrătorilor de muncă străini înregistraţi la sistemul de asigurări sociale spaniole a crescut cu 350.163 faţă de situaţia din luna iunie a anului trecut, ceea ce reprezintă o rată de creştere de 11,31%, comparativ cu media generală de 2,8%, conform datelor publicate marţi de Ministerul Incluziunii, Securităţii Sociale şi Migraţiei.

„Forţa de muncă străină susţine sectoare strategice precum îngrijirea, agricultura, construcţiile, industria ospitalităţii, transporturile şi asistenţa medicală, iar acest lucru este reflectat în datele privind ocuparea forţei de muncă specifice sectorului”, a explicat ministrul Incluziunii, Elma Saiz într-un comunicat.

Această creştere are loc în timpul procesului extraordinar de regularizare a imigranţilor, rezultând în 159.097 de persoane suplimentare înregistrate în sistemul de Securitate Socială la 30 iunie. Marea majoritate, 83,4%, dintre contribuabilii străini au fost înregistraţi în cadrul schemei generale, iar contractele permanente au fost cel mai frecvent tip de angajare (77,3%). Pe sectoare, noile înregistrări în cadrul programului de regularizare s-au concentrat în industria ospitalităţii (38.776), comerţul cu amănuntul (20.195), activităţi administrative (19.327) şi construcţii (18.310).

Imigranţii reprezintă 15,4% din totalul lucrătorilor înregistraţi, dar sunt deosebit de importanţi în sectoare precum industria ospitalităţii (31,5%), agricultura (28,9%) şi construcţiile (25,9%). În sistemul special pentru lucrătorii casnici, aceştia reprezintă 45,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, una dintre cele mai importante investiţii în domeniul medical care a fost......
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, ...
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno (2017-2021) a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru luare de ...