Noul magazin are o suprafață de vânzare de peste 2.300 mp, desfășurată pe un singur nivel. Odată cu această deschidere, au fost create local peste 100 de noi locuri de muncă.
Deschis în plin sezon al vacanțelor de vară, magazinul Primark Shopping City Sibiu aduce o gamă variată de produse: cele mai recente colecții în materie de modă, precum și produse esențiale de zi cu zi pentru femei, bărbați, copii, frumusețe și articole pentru casă, toate la prețurile accesibile caracteristice Primark. Printre acestea se vor regăsi și produsele sustenabile pe care Primark le oferă în toate piețele în care activează, ca parte a angajamentului retailerului de a oferi modă durabilă și accesibilă tuturor. În prezent, 74% dintre articolele de îmbrăcăminte Primark sunt realizate din materiale reciclate sau provenite din surse mai sustenabile, iar obiectivul companiei este ca această pondere să ajungă la 100% până în 2030.
Deschiderea are loc la doar o lună după intrarea Primark pe piața din Craiova, confirmând ritmul accelerat de extindere al companiei în România în acest an. Până la finalul anului 2026 sunt planificate noi magazine la Iași și Bacău, precum și un al treilea magazin în București, la Sun Plaza, în anul financiar 2026-2027. Astfel, rețeaua Primark din România va ajunge la nouă magazine, poziționând țara drept una dintre piețele-cheie ale companiei în Europa Centrală și de Est.

„Suntem încântați să deschidem primul nostru magazin din Sibiu și să devenim parte din comunitatea locală. La doar o lună de la deschiderea magazinului din Craiova, acest moment reprezintă un nou pas important în dezvoltarea noastră pe termen lung în România și în consolidarea prezenței Primark în regiune. Avem aici o echipă extraordinară și abia așteptăm să le urăm bun venit clienților din Sibiu și din întreaga zonă, oferindu-le moda accesibilă și raportul excelent calitate-preț pentru care Primark este cunoscut la nivel global”, a declarat Maciej Podwojski, director ECE Primark.
„Deschiderea primului magazin Primark din județul Sibiu, în cadrul Shopping City Sibiu, reprezintă un moment important pentru comunitatea noastră și pentru dezvoltarea economică a zonei Șelimbăr–Sibiu. Ne bucurăm că un brand internațional cunoscut și apreciat de români a ales să investească aici, confirmând atractivitatea dinamică locală pentru retail, servicii și noi oportunități de angajare. Salutăm această deschidere, felicităm echipa Primark și le urăm bun venit la Șelimbar, în județul Sibiu. Suntem convinși că noul magazin va fi bine primit de clienți și va contribui la diversitatea și dinamismul comercial al zonei”, a spus primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu.
„Deschiderea magazinului Primark la Shopping City Sibiu reconfirmă angajamentul NEPI Rockcastle de a aduce în portofoliul său cele mai relevante și apreciate branduri internaționale de retail. Astfel, dezvoltăm destinații comerciale care răspund așteptărilor și nevoilor comunităților locale. Ne bucurăm să urăm bun venit Primark la Sibiu și avem încredere că brandul va deveni rapid unul dintre preferatele locuitorilor din întreaga regiune”, a adăugat Ramona Marusac, Regional Head of Leasing, NEPI Rockcastle.

În prezent, Primark operează șase magazine în România: două în București (AFI Cotroceni și ParkLake Shopping Centre) și câte unul în Iulius Mall Timișoara, VIVO! Cluj-Napoca, ElectroPutere Mall Craiova și, acum, Shopping City Sibiu.