PPC pune o baterie de 80 MWh la un parc eolian din Dobrogea

PPC Renewables România, cel mai mare investitor privat în energie regenerabilă din România, continuă dezvoltarea portofoliului său de capacități hibride și va construi în cadrul parcului eolian Corugea (CEE Corugea) un sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) cu o capacitate de 40,08 MW | 80,16 MWh, arată un comunicat de presă al companiei.
Mihai Nicuţ - mie, 15 iul. 2026, 12:58
PPC pune o baterie de 80 MWh la un parc eolian din Dobrogea

Proiectul se ridică la o valoare totală de 87,4 milioane de lei milioane de lei, din care 9,9 milioane de lei co-finanțare europeană, prin Fondul pentru Modernizare.

Situat în regiunea Sud-Est, în localitatea Casimcea, sistemul BESS va fi implementat în cadrul parcului eolian Corugea care însumează 35 de turbine, cu o putere totală instalată de 70 MW. Parcul produce anual circa 190.000 MWh, suficient pentru a acoperi consumul a peste 70.000 de gospodării și contribuie totodată la evitarea a peste 130.000 de tone de emisii de CO₂ anual.

Pe lângă implementarea sistemului de stocare, proiectul implică construirea elementelor de infrastructură necesare, amenajarea drumurilor de exploatare, acces și împrejmuire, implementarea sistemelor de iluminat de siguranță și monitorizare, precum și a zonei amenajate pentru operare, mentenanță, pază și organizare de șantier.

Proiectul continuă strategia PPC Renewables România de a accelera extinderea portofoliului său de energie regenerabilă cu proiecte de stocare care pot contribui în mod activ la stabilitatea sistemului, prin profilul de producție predictibil asigurat de stocarea energiei electrice în baterii, arată firma. În cursul acestui an, PPC Renewables România are în plan să adauge noi capacități de stocare și avansează rapid în acest segment, alături de extinderea producției din surse regenerabile, pe măsură ce se apropie de pragul de 2 GW în capacități instalate în România.

Proiectul beneficiază de finanțare prin Fondul pentru Modernizare – Sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii) conectate la o instalație existentă de producere a energiei din surse regenerabile. Investiția se ridică la o valoare totală de 87.416.046,16 lei. Valoarea maximă asigurată din Fondul pentru Modernizare este de 11,41 % din valoarea totală a proiectului, respectiv 9.972.705,60 lei, iar valoarea asigurată de PPC Renewables România este de 77.443.340,56 lei.

Grupul PPC își dezvoltă rapid portofoliul de energie regenerabilă în Grecia, România, Italia și Bulgaria, cu obiectivul de a crește capacitatea totală instalată din surse regenerabile de la 7,2 GW la sfârșitul anului 2025, la 18,8 GW până în 2030.

PPC Renewables Romania, parte a Grupului PPC, este cel mai mare producător privat de energie regenerabilă din România cu o capacitate instalată în prezent de 1,6 GW și continuă într-un ritm alert dezvoltarea portofoliului prin proiecte de mari dimensiuni, cu scopul de a atinge ținta de 3,6 GW până la finalul anului 2028 și triplarea capacității instalate la 4,7 GW până în 2030.

Citește și:

Anunț de la PPC pentru clienți. Ce se întâmplă cu următoarea factură de energie electrică

Te-ar mai putea interesa și
Moment istoric în Marea Britanie. Interzis pe rețelele sociale pentru copiii şi adolescenţii sub 16 ani din această noapte
Moment istoric în Marea Britanie. Interzis pe rețelele sociale pentru copiii şi adolescenţii sub 16 ani din această ...
Guvernul britanic a anunţat marţi că intenţionează să interzică prezenţa adolescenţilor de 16-17 ani în reţelele sociale după miezul nopţii, informează Reuters....
Katrin Adt, Dacia: Tanger este, într-un fel, inima mărcii noastre. Alături de Pitești
Katrin Adt, Dacia: Tanger este, într-un fel, inima mărcii noastre. Alături de Pitești
Katrin Adt, cea care conduce destinele mărcii Dacia la nivel global, a evidențiat într-un interviu rolul strategic pe ...
Acord UE-Ucraina pentru producţia de drone
Acord UE-Ucraina pentru producţia de drone
Uniunea Europeană şi Ucraina au parafat un ''acord privind dronele'', care va combina expertiza Kievului cu capacitatea ...
eMAG și ING lansează plățile prin RoPay. La ora actuală, 6,77 milioane de clienți pot utiliza RoPay în comerț electronic, iar 8,5 mil clienți sunt înrolați în transferuri pe baza numărului de telefon
eMAG și ING lansează plățile prin RoPay. La ora actuală, 6,77 milioane de clienți pot utiliza RoPay în comerț electronic, ...
eMAG și ING Bank România lansează plata comenzilor online prin intermediul RoPay. Soluția RoPay este complet digitală ...