eMAG și ING lansează plățile prin RoPay. La ora actuală, 6,77 milioane de clienți pot utiliza RoPay în comerț electronic, iar 8,5 mil clienți sunt înrolați în transferuri pe baza numărului de telefon

eMAG și ING Bank România lansează plata comenzilor online prin intermediul RoPay. Soluția RoPay este complet digitală și gratuită. Prin ea, clienții eMAG pot achita instant costul comenzilor, fără a mai introduce manual datele cardului în formularul de plată.  Peste 6,77 milioane de români pot utiliza deja RoPay pentru plăți în comerțul electronic.
Gabriela Ţinteanu - mie, 15 iul. 2026, 13:29
eMAG și ING lansează plățile prin RoPay. La ora actuală, 6,77 milioane de clienți pot utiliza RoPay în comerț electronic, iar 8,5 mil clienți sunt înrolați în transferuri pe baza numărului de telefon

„Viteza și simplitatea experienței de plată sunt tot mai importante pentru clienți, iar fiecare pas în plus la finalizarea unei plăți îngreunează. Pentru cei peste 6,77 milioane de clienți care pot utiliza deja RoPay în comerțul electronic, plățile sunt mai simple, nu suportă comisioane și sunt instant. eMAG este liderul industriei de ecommerce în România și adopția soluției RoPay va revoluționa cu siguranță comportamentul de plată și va urca opțiunea pentru platforma de plăți autohtonă în topul preferințelor românilor”, susține Raluca Țintoiu, Head of Wholesale Banking, ING Bank România.

eMAG se adaugă unei liste extinse de comercianți care au introdus soluții de plată prin RoPay alături de ING Bank. Printre acestea se află companii din domeniul telecomunicațiilor, retail, energie sau asigurări.

„eMAG este o companie de tehnologie și, de 25 de ani, folosim tehnologia pentru a îmbunătăți fiecare etapă din experiența de shopping pentru milioane de români. Pe eMAG, clienții aleg deja plata cu cardul pentru peste două treimi dintre comenzi, ceea ce arată cât de importantă este o experiență de plată simplă, rapidă și sigură. RoPay completează acest flux cu o soluție locală, instant și ușor de folosit, care are potențialul de a accelera adopția plăților digitale și de a susține dezvoltarea economiei digitale în România”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

Peste 6,77 milioane de români pot utiliza deja RoPay pentru plăți în comerțul electronic, iar peste 8,5 milioane sunt înrolați în sistemul RoPay pentru transferuri pe baza numărului de telefon. Pentru aceștia soluția de plată prin RoPay, indiferent la care dintre operatori plătesc și indiferent de banca lor, este nu doar mai simplă și gratuită, dar și mult mai sigură, pentru că nu mai introduc datele cardului.

„Integrarea RoPay în fluxul de plată eMAG marchează un pas deosebit de important în adopția plăților digitale instant, cu telefonul, în România. Pentru clienții eMAG, serviciul RoPay simplifică procesul de plată prin eliminarea introducerii manuale a detaliilor de plată și autorizarea instantanee a tranzacției direct din aplicația bancară mobilă. Dincolo de timpul economisit și de ușurința utilizării, principalul beneficiu este siguranța, iar faptul că soluția este dezvoltată local contribuie la consolidarea infrastructurii digitale naționale. Este un moment în care cu toții putem contribui la susținerea sistemului național de plăți instant cu mobilul, RoPay”, a declarat Sabin Carantină, Director General TRANSFOND.

Cum se face plata?

Clienții eMAG vor avea la dispoziție două modalități de a efectua plata comenzilor prin RoPay, fără comisioane sau alte costuri suplimentare:

De pe telefon. În aplicația eMAG, clienții pot  plăti prin RoPay dacă au activat serviciul RoPay Alias (pe baza numărului de telefon) sau își pot selecta banca pentru a continua plata din aplicația de mobile banking.

De pe desktop sau laptop. Pe site-ul eMAG, după selectarea opțiunii de achitare a coșului de cumpărături, clienții pot continua operațiunea de plată prin RoPay. În acest caz, pot utiliza RoPay Alias sau se va afișa un cod QR care trebuie scanat prin intermediul aplicației de mobile banking instalate pe telefon.

În ambele situații suma, contul și detaliile comenzii sunt completate automat. Pentru finalizarea tranzacției, va fi necesară doar confirmarea plății.  Plata se realizează instant fără a mai fi nevoie de salvarea unui card sau de introducerea manuală de informații, cum ar fi datele cardului.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...