Ce a câștigat România în 20 de ani de UE: Oamenii trăiesc mai bine și suntem primii la creșterea consumului. La educație am rămas mult în urmă, iar viitorul arată rău- Rethink România

Anul viitor, în 2027, România împlinește 20 de ani de când a intrat în Uniunea Europeană. Rethink România a analizat evoluția principalilor indicatori economici, demografici și sociali și trage o concluzie clară: marele succes al celor două decenii este creșterea nivelului de trai al populației. Se putea, totuși, mult mai bine.
Şerban Buşcu - D, 19 iul. 2026, 16:32
Ce a câștigat România în 20 de ani de UE: Oamenii trăiesc mai bine și suntem primii la creșterea consumului. La educație am rămas mult în urmă, iar viitorul arată rău- Rethink România

România este pe primul loc în regiune la creșterea consumului populației din 2007, când am intrat în UE, până în prezent. Depășim toate celelalte 5 țări, adică Cehia, Polonia, Ungaria, Bulgaria și Slovacia. De altfel, așa cum arătam, creșterea nivelului de trai este de departe marele câștig al nostru, având în vedere că și trei din celelalte patru capitole la care mai suntem lideri regionali sunt legate de bunăstare. Mai exact, depășim toate celelalte țări și la creșterea speranței de viață, la reducerea riscului de sărăcie și la îmbunătățirea indicatorului de inegalitate Gini 2025. Suntem lideri, de asemenea și în ceea ce privește creștere productivității muncii.

Marile salturi se opresc, însă, aici, pentru că ne aflăm pe ultimul loc la nu mai puțin de 14 capitole.  „Se remarcă educația, unde România a fost pe ultimul sau pe ultimul loc la fiecare indicator analizat. Totodată, se observă o înrăutățire a situației fiscale în ultimii ani, datoria publică cunoscând o creștere explozivă și vulnerabilizând dezvoltarea viitoare a țării. Totodată, valoare absolută a deficitului comercial (în ciuda scăderii acestuia în termeni relativi) rămâne o sursă de îngrijorare. Există, e drept, și mulți indicatori la care România a performat dar care nu sunt incluși în analiză, de la creșterea relativă a rețelei de autostrăzi la creșterea producției în diverse ramuri ale economiei (care variază de la cereale la biciclete) la explozia anumitor sectoare precum TIC. Din nefericire, ariile în care țara noastră „are de lucrat” sunt printre cele predictive pentru dezvoltarea viitoare. Cu o populație slab educată după standarde europene, cu o datorie în creștere și pe fondul unei încetiniri a economiilor principalilor parteneri comerciali, România are o bază destul de șubredă pentru dezvoltarea viitoare.”, punctează cei de la Rethink România.

Ungaria, marea pierzătoare. Populația țărilor din zonă, inclusiv cea a României, îmbătrânește mai repede decât au făcut-o vreodată japonezii

Pe de altă parte, nu suntem singurii care au avut probleme. În fapt, niciuna dintre țările care au intrat în UE în același val cu noi nu au reușit să puncteze decisiv la capitolul convergență, iar Ungaria este de departe marea pierzătoare.

„Niciun stat din regiune nu a reușit să „câștige” cursa spre convergență din ultimii 20 de ani. Cehia stă cel mai bine la 6 din cei 13 indicatori exprimați ca valoare curentă7, dar în general are un avantaj în scădere față de restul regiunii. Polonia a avut cea mai pronunțată ameliorare la mulți indicatori (7 din cei 15 care măsurau progresul relativ), dar se confruntă cu o situație demografică mai dificilă decât celelalte state
din regiune. Actualmente, îmbătrânește mai repede decât a făcut-o vreodată Japonia.”, relevă documentul citat.

Conform analizei, cea mai proastă evoluție a avut-o Ungaria, care nu s-a situat pe prima poziție la niciun indicator, dar s-a aflat pe ultima la nu mai puțin de 7. Ungaria era, în momentul aderării, pe a doua poziție după Cehia la dezvoltare generală, dar în ultimul deceniu a avut o evoluție inconsistentă și marcată de crize. Faptul că a pornit la drum cu un nivel ridicat de îndatorare și a avut o perioadă prelungită de suspendare a fondurilor europene nu a ajutat vecinul nostru de la vest în a menține un ritm susținut de dezvoltare.

Întreaga analiză, incluzând măsurile pe care ar trebui să le ia România pentru a își îmbunătăți situația, o puteți consulta AICI

 

Te-ar mai putea interesa și
Doar 6 lei pentru un rezervor plin cu carburant? Țările cu cea mai ieftină benzină din lume, mai ieftină și decât apa
Doar 6 lei pentru un rezervor plin cu carburant? Țările cu cea mai ieftină benzină din lume, mai ieftină și decât apa
În timp ce șoferii din Europa sunt din ce în ce mai nervoși când intră în benzinării, unde prețurile reflectă constant tensiunile geopolitice și taxele de mediu, în alte colțuri ale......
Casa Albă a lansat un joc controversat, „Build the Wall”, care seamănă izbitor cu Tetris. Compania dă asigurări că nu este implicată în așa ceva și analizează măsurile pe care poate să le ia
Casa Albă a lansat un joc controversat, „Build the Wall”, care seamănă izbitor cu Tetris. Compania dă asigurări ...
The Tetris Company, creatoarea celebrului Tetris, a dat asigurări vineri că nu a fost implicată în conceperea unui joc ...
Javier Milei, care se declară cel mai sionist președinte din lume, amenință că va impune sancțiuni împotriva unor companii israeliene implicate într-un proiect petrolier din Insulele Falkland
Javier Milei, care se declară cel mai sionist președinte din lume, amenință că va impune sancțiuni împotriva unor ...
Preşedintele Argentinei, Javier Milei, ameninţă cu sancţiuni companiile implicate în exploatarea petrolului din largul ...
Fondul Suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, vrea să-și reducă masiv expunerea pe obligațiunile SUA
Fondul Suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, vrea să-și reducă masiv expunerea pe obligațiunile SUA
Fondul Suveran al Norvegiei, cu active de 2.300 de miliarde de dolari, propune reducerea semnificativă a expunerii pe obligaţiunile ...