CJUE afirmă că decizia ICCJ privind prescripţia nu este conformă cu dreptul UE şi nu se aplică la cauzele pe rol

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit joi că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de extindere a aplicării prescripţiei în dosarele penale pentru perioada 2014 - 2018 nu este conformă cu dreptul UE.
AGERPRES - J, 16 iul. 2026, 13:22
CJUE afirmă că decizia ICCJ privind prescripţia nu este conformă cu dreptul UE şi nu se aplică la cauzele pe rol

CJUE a mai stabilit că decizia ICCJ privind prescripţia nu se aplică la dosarele aflate pe rol, scrie Agerpres.

„Curtea precizează că, având în vedere importanţa pe care o are principiul autorităţii de lucru judecat în dreptul Uniunii, acest drept nu impune repunerea în discuţie a hotărârilor care au dobândit autoritate de lucru judecat şi care au constatat, în aplicarea deciziei din anul 2022 a ICCJ, prescripţia răspunderii penale pentru fraude grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii”, precizează CJUE.

Conform CJUE, pe de altă parte, cu toate acestea, o hotărâre care face obiectul unui recurs în casaţie nu poate, în principiu, să fie considerată o hotărâre care a dobândit autoritate de lucru judecat.

Concret, în mai 2022, Curtea Constituţională a dat o hotărâre care reglementa cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie în materie penală, care se aplica pentru perioada 2018 – 2022.

Ulterior, Instanţa supremă a stabilit mai întâi că decizia CCR se aplică retroactiv până în anul 2014.

Problema a fost ridicată la CJUE în dosarul „Lin”, în care au fost date două hotărâri privind prescripţia – Lin I (iunie 2023) şi Lin II (16 iulie 2026).

Hotărârea Lin I din 24 iulie 2023 se referea la mai mulţi cetăţeni români condamnaţi la pedepse cu închisoarea pentru evaziune fiscală. Aceştia contestaseră condamnarea lor susţinând că, în temeiul standardului naţional de protecţie referitor la aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile (lex mitior), răspunderea lor penală era prescrisă.

Aceşti cetăţeni români se bazau, pe de o parte, pe două decizii ale Curţii Constituţionale a României pronunţate în anii 2018 şi 2022. Aceste decizii invalidaseră o dispoziţie naţională care reglementa cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie în materie penală, astfel încât, pe o perioadă de aproape patru ani, dreptul român nu prevăzuse nicio cauză de întrerupere a acestui termen.

Cetăţenii menţionaţi se întemeiau, pe de altă parte, pe o decizie din anul 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din România, prin care s-a statuat că această inexistenţă a unor cauze de întrerupere a prescripţiei se aplica şi infracţiunilor săvârşite între anul 2014 (momentul adoptării dispoziţiei neconstituţionale) şi anul 2018 (data adoptării primei decizii a Curţii Constituţionale), în temeiul principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile.

Curţii de Justiţie a UE i s-a solicitat în esenţă să se pronunţe cu privire la conformitatea acestor diferite decizii pronunţate de instanţe române cu dreptul Uniunii, în special cu dispoziţiile care urmăresc combaterea eficientă a fraudei care aduce atingere intereselor financiare ale UE.

În Hotărârea Lin, Curtea a amintit că statele trebuie să se asigure că normele privind prescripţia prevăzute de dreptul naţional permit o represiune efectivă a infracţiunilor legate de fraudele care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, în scopul de a evita un risc sistemic de impunitate a unor astfel de infracţiuni.

Prin urmare, Curtea a statuat că instanţele române trebuiau să lase neaplicat standardul naţional de protecţie referitor la lex mitior astfel cum fusese consacrat prin decizia din anul 2022 a ICCJ. În schimb, ea a constatat conformitatea cu dreptul Uniunii a deciziilor Curţii Constituţionale a României pronunţate în anii 2018 şi 2022, deoarece acestea puneau în aplicare principiul legalităţii în materie penală şi prezentau un risc sistemic de impunitate de o amploare mai redusă decât aplicarea standardului naţional de protecţie al lex mitior consacrat prin decizia din anul 2022 a ICCJ.

În urma Hotărârii Lin, ICCJ a statuat însă, în anul 2024, că instanţele române nu pot lăsa neaplicată decizia sa din anul 2022 fără a aduce atingere principiilor legalităţii în materie penală şi interdicţiei „lex tertia”.

„În Hotărârea Lin II pronunţată astăzi, Curtea constată în esenţă că această abordare a ICCJ nu este conformă cu dreptul Uniunii”, se arată în decizia postată pe site-ul CJUE.

CJUE mai spune că interdicţia impusă prin Hotărârea Lin instanţelor române de a aplica decizia din anul 2022 a ICCJ se înscrie în continuarea unei jurisprudenţe consolidate a Curţii şi prezenta astfel un caracter previzibil.

În plus, Curtea insistă asupra faptului că în Hotărârea Lin a constatat ea însăşi că această decizie din anul 2022 genera un risc sistemic de impunitate pentru fraudele grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.

„Aşadar, nu poate fi identificată nicio incertitudine în materie, instanţele române fiind obligate să considere, în conformitate cu Hotărârea Lin, că un asemenea risc este stabilit”, subliniază CJUE.

Curtea precizează că, având în vedere importanţa pe care o are principiul autorităţii de lucru judecat în dreptul UE, acest drept nu impune repunerea în discuţie a hotărârilor care au dobândit autoritate de lucru judecat şi care au constatat, în aplicarea deciziei din anul 2022 a ICCJ, prescripţia răspunderii penale pentru fraude grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.

Te-ar mai putea interesa și
România va avea o OMD Națională pentru promovarea turistică. Ce spune ministrul Econmiei
România va avea o OMD Națională pentru promovarea turistică. Ce spune ministrul Econmiei
Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a anunțat sâmbătă înființarea unei Organizații de Management al Destinației (OMD) Naționale, care să coordoneze promovarea turismului din......
Polul imobiliar din București unde un singur dezvoltator are proiecte de peste un miliard de euro: Ce s-a construit și ce turnuri urmează
Polul imobiliar din București unde un singur dezvoltator are proiecte de peste un miliard de euro: Ce s-a construit și ...
Unul dinte cei mai mari dezvoltatori din România pregătește noi investiții într-un cartier din București unde proiectele ...
Proteste împotriva „costului ridicat al vieţii”: Peste 500.000 de manifestanţi în Franţa, potrivit sindicatelor
Proteste împotriva „costului ridicat al vieţii”: Peste 500.000 de manifestanţi în Franţa, potrivit sindicatelor
"Peste 500.000" au participat la acţiuni şi defilări organizate sâmbătă în Franţa împotriva "costului ridicat al ...
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de ...