VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești. Lucrările la secțiunea 3 se apropie de 15%. De unde va începe forarea celui mai lung tunel

Lucrările la secțiunea 3 Cornetu - Tigveni din Autostrada A1 Sibiu - Pitești se apropie de 15%, anunță vineri Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Constructorul WeBuild are autorizație de construire pentru aproximativ 30% din șantier, mai spune Pistol.
Anemona Andone - vin, 17 iul. 2026, 13:56
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești. Lucrările la secțiunea 3 se apropie de 15%. De unde va începe forarea celui mai lung tunel

 

Redăm mai jos postarea șefului CNAIR despre secțiunea 3 a A1 Sibiu – Pitești:

„Autostrada Sibiu-Pitești (A1), secțiunea 3 (Cornetu-Tigveni): stadiul fizic se apropie de 15%!

Asocierea de constructori italieni și români (Webuild SPA – Tancrad) lucrează pe sectoarele pentru care a primit Autorizații de Construire (aproximativ 30% din șantier) cu 1.300 de muncitori și 530 de utilaje, la amenajări drumuri de acces, relocări de utilități, excavații și umpluturi, consolidări ziduri de sprijin, dar și la mai multe structuri.

Extinderea fronturilor de lucru depinde de obținerea Acordului Revizuit de Mediu. Pentru aceasta, constructorul trebuie să finalizeze și să depună documentația necesară — demers pe care îl așteptăm în cel mai scurt timp. Ulterior, va fi esențial ca instituțiile din subordinea Ministerului Mediului să analizeze și să emită acordul cu celeritate, pentru ca Ministerul Transporturilor să poată elibera Autorizațiile de Construire pe întregul șantier.

Am cerut tuturor părților implicate să trateze acest lanț de avize ca pe o prioritate națională. Fiecare zi de întârziere în birouri este o zi pierdută în munte.

a1

Pe traseul Secțiunii 3, în lungime de 37,4 km, se vor construi:
– 1 tunel,
– 55 de structuri (viaducte și poduri),
– 2 noduri rutiere.

Se lucrează acum la 15 poduri, care sunt în diverse faze de execuție (armare, betonare, cofrare placă de suprabetonare, instalare aparate de reazem, așternere hidroizolație, asamblare tablier metalic), iar stadiile fizice sunt cuprinse între 50% și 92%.

La ecoductul Călinești, unde stadiul fizic a ajuns la 56%, se efectuează lucrări de excavare, armare, betonare și hidroizolație.

La tunelul Poiana, cel mai lung tunel rutier cu galerie dublă din #România (1.780 m), se fac în continuare lucrări pregătitoare pentru platforma pe care se va monta instalația TBM (Tunnel Boring Machine). În urma analizelor geotehnice, constructorul a decis să înceapă forarea tunelului Poiana dinspre capătul Sibiu.

Contractul pentru construcția secțiunii Cornetu-Tigveni are o valoare de 5,323 miliarde de lei, fără TVA, și este finanțat prin Programul Transport (#PT).

Secțiunile 2 și 3 ale autostrăzii A1 Sibiu – Pitești formează tronsonul care va traversa efectiv Carpații, asigurând astfel circulația continuă pe Coridorul Pan-European 4, care tranzitează România, de la Constanța la punctul de trecere al frontierei de la Nădlac.

Dezvoltarea infrastructurii rutiere nu depinde doar de CNAIR și de constructori, ci și de capacitatea ministerelor de resort de a emite în timp util acordurile, avizele și autorizațiile necesare.”

Autostrada A1 Sibiu – Pitești, secțiunea 3 Cornetu – Tigveni
Lungime: 37,4 km
Constructor: asocierea Astaldi/WeBuild – Tancrad
Contract semnat în august 2022

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Unirii A8. Cum mai arată podul peste Prut de la Ungheni, început în primăvara anului trecut
Autostrada Unirii A8. Cum mai arată podul peste Prut de la Ungheni, început în primăvara anului trecut
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă vineri imagini noi cu șantierul podului peste Prut de la Ungheni, primul la nivel de autostradă cu Republica Moldova....
Creșteri de prețuri și azi în benzinăriile din România. Scumpirile ar putea continua, cotațiile internaționale cresc agresiv
Creșteri de prețuri și azi în benzinăriile din România. Scumpirile ar putea continua, cotațiile internaționale cresc ...
După Rompetrol, Lukoil, MOL și SOCAR au crescut și ele prețul motorinei azi – prețurile au rămas pe loc doar la Petrom ...
Criză Rusia – Au fost livrate primele transporturi de benzină din Kazahstan
Criză Rusia – Au fost livrate primele transporturi de benzină din Kazahstan
Kazahstanul a efectuat în iulie primul transport de benzină către Rusia, furnizând aproximativ 1.000 tone metrice către ...
Legea salarizării. Care este valoarea maximală a proiectului – Anunţ de la Guvern
Legea salarizării. Care este valoarea maximală a proiectului – Anunţ de la Guvern
Legea salarizării - Proiectul privind noua Lege a salarizării poate ajunge la o valoare maximală de 7,3% din PIB şi o ...