China continuă să construiască parcuri eoliene şi fotovoltaice în pofida riscului de risipă

Proiectele în derulare care vizează construcţia de parcuri eoliene şi fotovoltaice în China continuă să le depăşească pe cele din restul lumii, chiar dacă există un risc crescut ca o parte din energia produsă de aceste instalaţii să fie irosită, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mar, 21 iul. 2026, 09:33
China continuă să construiască parcuri eoliene şi fotovoltaice în pofida riscului de risipă

Potrivit unui raport Global Energy Monitor publicat marţi, în luna iunie, în China erau în construcţie capacităţi fotovoltaice de 262 de Gigawaţi şi eoliene de 151 de Gigawaţi. În ambele cazuri este vorba de o creştere faţă de situaţia de la finele anului 2021 şi arată că China continuă să construiască facilităţi de producţie a energiei regenerabile, chiar dacă datele oficiale vorbesc de o încetinire, susţine Aiqun Yu, analist pentru Asia de Est la GEM.

Această situaţie a apărut după ce noile reguli de stabilire a preţurilor la electricitate, din iunie 2025, au încurajat companiile să accelereze programele de construcţie pentru a finaliza proiectele înainte de termenul limită, scrie Agerpres.

„Dacă ne uităm la proiectele în derulare, elanul nu a încetinit niciodată cu adevărat. Nu ar trebui să subestimăm niciodată disponibilitatea Chinei de a construi capacităţi eoliene şi fotovoltaice pe scară largă”, a spus Aiqun Yu.

Proiectele în derulare prefigurează o posibilă relansare a capacităţilor instalate în a doua jumătate a anului. În pofida faptului că până la finele lunii mai China a instalat doar 60 de gigawaţi de panouri fotovoltaice, analiştii de la BloombergNEF prognozează că gigantul asiatic va ajunge la 255 de gigawaţi până la sfârşitul anului.

Cel mai mare risc pentru capacităţile regenerabile este acela de a fi obligate să reducă producţia, atunci când gestionarul reţelei electrice obligă operatorii de parcuri eoliene şi fotovoltaice să închidă instalaţiile pentru a evita suprasolicitarea reţelei cu exces de electricitate. Potrivit GEM situaţiile de reducere a producţiei au crescut în toată China, dar mai ales în regiunile vestice, unde se află o mare parte din proiectele în curs de derulare.

Potrivit lui Aiqun Yu, China încearcă să rezolve problema printr-o abordare bazată pe doi piloni: construirea de linii de transport pe distanţe lungi pentru a transporta electricitatea spre est, şi în acelaşi timp, mutarea industriilor mari consumatoare de energie spre vest pentru a profita de oferta abundentă de energie. Chiar dacă această abordare are sens, riscă să consolideze şi mai mult utilizarea cărbunelui, dacă nu este însoţită de măsuri care să dea prioritate sursele regenerabile, a spus Yu. Liniile electrice pe distanţe lungi existente din China transportă deja de aproximativ două ori mai multă energie pe bază de cărbune decât energie electrică regenerabilă.

Între timp, proiectele de construire a instalaţiilor de hidrogen verde pentru a utiliza excesul de energie curată riscă să fie folosite doar ca paravan pentru tranziţia energetică, a spus Aiqun Yu, permiţând companiilor să îndeplinească cerinţele de reglementare fără a afecta prea mult industriile puternic poluante.

Primul plan cincinal al Beijingului privind stimularea consumului, prezentat săptămâna trecută, nu a reuşit să vină cu măsurile îndrăzneţe necesare pentru a face din cheltuielile personale prioritatea strategică promisă de factorii de decizie de la Beijing.

Te-ar mai putea interesa și
Dumitru Chisăliță (AEI): Infrastructura energetică offshore devine o ţintă cu valoare strategică şi necesită măsuri de protecţie adaptate noilor ameninţări
Dumitru Chisăliță (AEI): Infrastructura energetică offshore devine o ţintă cu valoare strategică şi necesită măsuri ...
Infrastructura energetică offshore devine o ţintă cu valoare strategică şi necesită măsuri de protecţie adaptate noilor ameninţări, acest lucru fiind cu atât mai relevant în contextul în......
Ciucu, după ce insolvența STB a fost votată de consilierii generali: Ne-a trecut glonțul pe la ureche
Ciucu, după ce insolvența STB a fost votată de consilierii generali: Ne-a trecut glonțul pe la ureche
Primăria Capitalei a anunțat marți că pentru declanșarea procedurii de insolvență a STB urmează să fie depusă cerere ...
La un an de la aplicarea legislației europene privind accesibilitatea digitală, 9 din 10 companii analizate de Wawsome nu au site-uri accesibile
La un an de la aplicarea legislației europene privind accesibilitatea digitală, 9 din 10 companii analizate de Wawsome ...
După un an de la data de 28 iunie 2025, de la care au devenit obligatorii cerințele European Accessibility Act pentru produsele ...
Lovitură în plin încasată de Guvern. SANITAS obține în instanță suspendarea procedurii privind Legea salarizării personalului plătit cu fonduri publice
Lovitură în plin încasată de Guvern. SANITAS obține în instanță suspendarea procedurii privind Legea salarizării ...
Curtea de Apel Bucureşti a admis marţi o cerere a Federaţiei SANITAS şi a dispus suspendarea procedurii proiectului legii ...