Soluție pentru evitarea insolvenței STB: Gruia Stoica, producătorul tramvaielor de la Pașcani, dispus să renunțe la 90% din creanță

GRAMPET Group, din care face parte Electroputere VFU Pașcani – compania desemnată câștigătoare a procedurii de achiziție pentru cele 40 de tramvaie destinate Capitalei și beneficiara unor hotărâri definitive care confirmă acest drept – propune o soluție care să permită atât realizarea proiectului tramvaielor în România, cât și identificarea unei formule sustenabile pentru evitarea insolvenței STB.
Ion Dobreanu - mar, 21 iul. 2026, 11:35
Soluție pentru evitarea insolvenței STB: Gruia Stoica, producătorul tramvaielor de la Pașcani, dispus să renunțe la 90% din creanță

În ultimii șase ani, demersurile GRAMPET Group și ale Electroputere VFU Pașcani au avut un singur obiectiv: semnarea contractului atribuit în urma licitației din 2019 și construirea tramvaielor în România. Toate demersurile juridice au urmărit exclusiv respectarea rezultatului procedurii de achiziție și punerea în aplicare a hotărârilor definitive pronunțate în favoarea companiei.

Pentru a face posibilă realizarea acestui proiect strategic, GRAMPET Group este dispus să renunțe la 90% din creanța acumulată până la data încheierii unui acord, care în prezent a ajuns la valoarea de aproximativ 200 de milioane de euro, cu condiția identificării unei soluții care să permită demararea contractului și gestionarea sustenabilă a obligațiilor financiare ale STB, cu implicarea tuturor creditorilor relevanți, se arată într-un comunicat al grupului.

Propunerea GRAMPET Group prevede:
• semnarea contractului de achiziție pentru tramvaie, cu actualizarea valorii acestuia în funcție de rata inflației, pentru a reflecta evoluția costurilor intervenite de la lansarea procedurii, în conformitate cu prevederile legislației aplicabile;
• extinderea achiziției de tramvaie la numărul maxim permis de licitație, ceea ce ar reprezenta o oportunitate majoră pentru industria feroviară din România și pentru dezvoltarea transportului public urban.

Această propunere este însă condiționată de identificarea unei soluții similare și din partea instituțiilor statului. GRAMPET Group consideră că evitarea insolvenței STB nu poate depinde exclusiv de efortul unui grup privat și este firesc ca și ceilalți creditori importanți ai societății, inclusiv ANAF, Ministerul Finanțelor și celelalte instituții competente, să contribuie la identificarea unei soluții viabile, în limitele cadrului legal.

„Interesul nostru nu a fost niciodată executarea silită sau blocarea activității STB. De șase ani încercăm să punem în aplicare rezultatul unei licitații câștigate în mod legal și confirmate prin hotărâri judecătorești definitive. Înțelegem dificultatea situației financiare în care se află STB și impactul pe care o eventuală insolvență l-ar avea asupra transportului public din București. Tocmai de aceea, suntem pregătiți să renunțăm la 90% din creanța acumulată, pentru a face posibilă realizarea acestui proiect în România și producerea tramvaielor la Electroputere VFU Pașcani. Considerăm însă că salvarea STB trebuie să fie un efort comun, în care și instituțiile statului să își asume partea de responsabilitate.”, a declarat Gruia Stoica, președintele și fondatorul GRAMPET Group.

GRAMPET Group consideră că propunerea poate reprezenta baza unei soluții negociate, în beneficiul tuturor părților implicate și, în primul rând, al bucureștenilor care depind zilnic de funcționarea transportului public.

În acest context, grupul face apel la STB, Primăria Municipiului București, Consiliul General al Municipiului București și autoritățile competente să analizeze cu celeritate această opțiune și să identifice, în limitele cadrului legal aplicabil, soluțiile necesare pentru evitarea intrării STB în insolvență și pentru asigurarea continuității serviciului public de transport.

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a cerut luni insolvenţa STB. Acesta a precizat că este singura pentru a asigura plata salariilor şi soluţia pentru a evita falimentul Bucureştiului.

Pentru o procedură de achiziţie cu VFU Paşcani derulată „iresponsabil, fără acoperire bugetară”, instanţa a decis că STB trebuie să plătească astăzi penalităţi de 0,5% pe zi.

„Astfel, pentru un contract iniţial de 305 milioane lei, s-a ajuns la peste 1 miliard de lei datoraţi exclusiv din penalităţi. Cumulat cu datoriile către ANAF şi către diverşi furnizori, datoria STB ar putea ajunge, astfel, la 3 miliarde de lei”, se arată în comunicatul PMB emis luni.

Fostul primar al Capitalei Nicușor Dan declara în martie 2022, în cazul licitației pentru 40 de tramvaie de 18 metri, câștigată de Electroputere VFU Pașcani, că este posibil să se ajungă la plata unor despăgubiri de câteva milioane de lei, din cauză că nu poate fi onorat contractul. Printre posibilele obstacole, edilul-șef a menționat cauze juridice și economice, dar și reglementări de interzicere a relațiilor comerciale cu Rusia.

Te-ar mai putea interesa și
Carburanții s-au scumpit din nou azi, care sunt acum prețurile. Scumpirile vor continua, cotațiile internaționale nu se opresc din creștere
Carburanții s-au scumpit din nou azi, care sunt acum prețurile. Scumpirile vor continua, cotațiile internaționale nu ...
Rompetrol, unul dintre cei doi producători de carburanți din România și operator al unuia dintre cele mai importante lanțuri de benzinăriii din România, a crescut prețurile în stații în......
Parcurile eoliene marine din Germania au depășit capacitatea de 10.000 MW
Parcurile eoliene marine din Germania au depășit capacitatea de 10.000 MW
Capacitate eoliană totală a Germaniei instalată în largul mării a depăşit pentru prima dată 10 gigawaţi (GW) în ...
Dumitru Chisăliță (AEI): Infrastructura energetică offshore devine o ţintă cu valoare strategică şi necesită măsuri de protecţie adaptate noilor ameninţări
Dumitru Chisăliță (AEI): Infrastructura energetică offshore devine o ţintă cu valoare strategică şi necesită măsuri ...
Infrastructura energetică offshore devine o ţintă cu valoare strategică şi necesită măsuri de protecţie adaptate ...
Ciucu, după ce insolvența STB a fost votată de consilierii generali: Ne-a trecut glonțul pe la ureche
Ciucu, după ce insolvența STB a fost votată de consilierii generali: Ne-a trecut glonțul pe la ureche
Primăria Capitalei a anunțat marți că pentru declanșarea procedurii de insolvență a STB urmează să fie depusă cerere ...