Trump anunţă taxe vamale de 100% pentru medicamentele generice, din august 2028

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat marţi că medicamentele generice vor fi supuse unor taxe vamale de 100% începând din august 2028, o măsură care, potrivit acestuia, vizează relocalizarea producţiei de produse farmaceutice pe teritoriul american, relatează AFP.
AGERPRES - mie, 22 iul. 2026, 08:36
Trump anunţă taxe vamale de 100% pentru medicamentele generice, din august 2028

„Începând cu 1 august 2026, toate medicamentele generice importate în Statele Unite vor continua să beneficieze de taxe vamale de zero la sută pentru o perioadă de doi ani, după care aceste taxe vamale vor fi crescute la 100% timp de un an, iar ulterior la 200%”, a scris el pe platforma sa Truth Social.

Medicamentele generice erau până în prezent excluse din taxele vamale americane aplicate produselor farmaceutice, anunţate în aprilie, care pot ajunge până la 100%, scrie Agerpres.

Preşedintele american îi acordase, totuşi, un an ministrului său al comerţului pentru a reevalua situaţia şi pentru a recomanda, dacă va fi cazul, noi măsuri privind importurile în SUA de medicamente generice.

„Această măsură vizează relocalizarea producţiei de medicamente generice în Statele Unite, penalizând companiile care vor decide să nu construiască fabrici şi facilităţi în termenul care le este acordat”, a precizat preşedintele republican în mesajul său.

El a adăugat că măsurile deja în vigoare referitoare la celelalte medicamente vor rămâne „neschimbate”.

Te-ar mai putea interesa și
„Nu există buton de SHUTDOWN!” – Palantir anunţă că nu există posibilitatea ca sistemul său de inteligenţă artificială militar folosit de NATO să oprească platforma AI Maven Smart System
„Nu există buton de SHUTDOWN!” – Palantir anunţă că nu există posibilitatea ca sistemul său de inteligenţă ...
Compania americană de software Palantir a încercat să îi liniştească pe europeni, asigurându-i că sistemul său de inteligenţă artificială militar folosit de NATO nu are un "buton de......
România contribuie la formarea unei noi generații de specialiști în neurotehnologie. UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca dezvoltă un program de master alături de alte șase universități din Europa
România contribuie la formarea unei noi generații de specialiști în neurotehnologie. UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca ...
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca participă la dezvoltarea unui nou program ...
Lidl continuă ofensiva în România. Deschide primul magazin cu loc de joacă
Lidl continuă ofensiva în România. Deschide primul magazin cu loc de joacă
Lidl România deschide pe 22 octombrie un nou magazin în Bistrița. Unitatea este prima a rețelei cu cu zone de ședere ...
Cine răspunde pentru digitalizare? Programul de guvernare a dat un răspuns, prima ordonanță a Guvernului, altul
Cine răspunde pentru digitalizare? Programul de guvernare a dat un răspuns, prima ordonanță a Guvernului, altul
Programul de guvernare votat de Parlament conține, pentru prima dată atât de explicit, un răspuns la o întrebare pe ...