Lege pentru re-instituirea situației de criză pe piața carburanților, cu scăderea TVA, plafonarea adaosului comercial, limitarea exporturilor și scăderea accizei. Proiect înaintat de fostul ministru PSD al Energiei, Ivan

Bogdan Ivan, fostul ministru PSD al Energiei, a introdus pe circuitul parlamentar un proiect de lege prin care se re-instituie situația de criză pe piața carburanților, care are, în linii mari, aceleași prevederi cu mecanismul care a fost în vigoare în perioada apriliie-iunie, dar vine în plus cu o scădere a TVA.
Mihai Nicuţ - J, 23 iul. 2026, 12:04
Lege pentru re-instituirea situației de criză pe piața carburanților, cu scăderea TVA, plafonarea adaosului comercial, limitarea exporturilor și scăderea accizei. Proiect înaintat de fostul ministru PSD al Energiei, Ivan

“LEGE privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere, reducerea temporară a nivelului accizei la motorină, instituirea contribuției de solidaritate, precum și pentru stabilirea unor măsuri de protecție a economiei, populației și de funcționare a pieței energiei” este numele proiectului depus deja la Senat.

Măsurile sunt în mare parte identice cu cele care au expirat la 30 iunie, dar este și una în plus. Este vorba despre:

  • reducerea temporară a a cotei TVA la 19% pentru benzina și motorină în segmentul de rafinare și vânzare en-gros și cu amănuntul
  • reducerea cu 30 de bani pe litru a accizei la motorină,
  • interzicerea exporturilor de motorină, se vor putea face doar cu acordul Ministerului Energiei
  • obligația distribuitorilor de carburanți de a avea un adapus comercial maxim cel mult egal cu cel din 2025
  • instituirea unei taxe de solidaritate pentru Petrom, calculată în funcție de cotația barilului de țiței Brent
  • redducerea componentei bio din benzină de la 7% la maximum 2%.

Spre deosebire de situația din primăvară, acum inițiatorii proiectului vorbesc despre o perioadă de șase luni în care să se aplice aceste măsuri.

Puteți vedea legea și expunerea de motive AICI

Citește și:

Noi scumpiri la carburanți, benzina este foarte aproape de 9 lei litrul iar motorina se aproapie rapid de 10 lei. Care sunt prețurile acum

„Conjunctura actuală este caracterizată de volatilitatea și creșterea constantă a cotațiilor internaționale ale țițeiului, benzinei și motorinei, în special la motorină, cu impact direct asupra prețurilor la pompă în România, întrucât evenimentele din Orientul Mijlociu au avut repercusiuni majore asupra pieței petroliere globale, în special în ceea ce privește cotațiile internaționale ale țițeiului și ale motorinei, care s-au majorat până în prezent cu cel puțin 25-50% față de începutul lunii februarie 2026, exercitând presiuni asupra pieței interne”, scrie în nota de fundamentare.

„În condițiile în care România depinde de importuri de țiței în proporție de aproximativ 75%, iar creșterea cotațiilor pune presiuni majore pe piața petrolieră din România, reprezentând o preocupare generală, creșterea prețurilor la carburanți are un impact direct asupra costurilor de transport, cu efecte în lanț asupra prețurilor bunurilor de consum, în special în sectoarele agriculturii, industriei alimentare și comerțului.

Analiza evoluțiilor recente ale pieței produselor petroliere evidențiază existența unui dezechilibru între cerere și ofertă la nivel național, caracterizat printr-un excedent de benzină și un deficit de motorină, în contextul creșterii consumului național și al limitărilor privind aprovizionarea cu combustibili, conducând la necesitatea adoptării unor măsuri temporare și proporționale pentru asigurarea prioritizării aprovizionării pieței naționale cu motorină, în vederea garantării continuității activităților economice și protejării consumatorilor.

Aceste evoluții au determinat presiuni crescute asupra lanțurilor de aprovizionare, inclusiv în ceea ce privește integrarea biocarburanților în carburanții fosili (…)”, se mai arată în nota de fundamentare.

Te-ar mai putea interesa și
România este sub media UE la ponderea energiei regenerabile în consumul final brut de energie – date Eurostat
România este sub media UE la ponderea energiei regenerabile în consumul final brut de energie – date Eurostat
Energia din surse regenerabile a reprezentat anul trecut 26,2% din energia consumată în Uniunea Europeană, în creştere de la 25,2% în 2024, iar România este uşor sub media europeană, arată......
Imobiliarele și aurul de investiții rămân principalele active pentru conservarea valorii averii în România
Imobiliarele și aurul de investiții rămân principalele active pentru conservarea valorii averii în România
Aurul și imobiliarele sunt considerate drept cele mai puternice active pentru protecția împotriva inflației, chiar dacă ...
După strâmtoarea Ormuz, un alt punct vital în transportul cu petrol este afectat, petroliere au fost lovite și aici. Cotația Brent se apropie rapid de 100 de dolari pe baril
După strâmtoarea Ormuz, un alt punct vital în transportul cu petrol este afectat, petroliere au fost lovite și aici. ...
Cel puțin două tancuri petroliere s-au întors din drumul spre strâmtoarea Bab el-Mandeb, dintre Marea Arabiei și Marea ...
Ce s-a întâmplat cu creditele din România, în iunie 2026 – date BNR
Ce s-a întâmplat cu creditele din România, în iunie 2026 – date BNR
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut cu 1,9% în iunie 2026, faţă luna anterioară ...