Conform surselor citate de Agerpres, este vorba de Mihai Rafiu – directorul Uzinei de Armament Bucureşti, Alexandru Tiberiu Pîrvu – director la Uzina de Armament Plopeni şi Liliana Sorescu – director comercial Uzina de Armament Plopeni.
În dosar a mai fost reţinută şi o altă persoană, reprezentant al unor firme private.
Aceştia urmează să fie duşi în instanţă cu propunere de arestare preventivă.
Problemele actuale din filiale sunt o consecinţă a unor deficienţe semnalate de Romarm în mod repetat acţionarului său, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, se precizează într-un comunicat al companiei, transmis vineri.
„Problemele actuale din filiale sunt o consecinţă a unor deficienţe semnalate de Romarm în mod repetat acţionarului său, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului. Posibile soluţii au fost creionate de conducerea Romarm, discutate şi agreate cu partenerii instituţionali (Guvern şi Administraţia Prezidenţială), aprobate de consiliul de administraţie al companiei şi avansate pentru aprobarea finală către MEDAT, încă din luna aprilie 2026. Până în prezent, Ministerul Economiei nu a luat nicio decizie şi nici nu ştim dacă va lua”, subliniază sursa citată de Agerpres.
Reprezentanţii companiei solicită o structură de conducere mai suplă, mai eficientă şi mai transparentă, acuzând nivelul de degradare a activelor, decalajul tehnologic şi devalizarea secţiilor de producţie.
„Este nevoie de realizarea unei structuri de conducere mai suple, mai eficiente şi mai transparente, iar ultimele evenimente confirmă urgenţa şi legitimitatea demersurilor noastre. Nivelul de degradare a activelor, decalajul tehnologic şi devalizarea secţiilor de producţie sunt realităţi pe care ministerul trebuie să le recunoască şi pentru care trebuie să ofere toate instrumentele şi sprijinul conducerii companiei pentru a le rezolva, astfel încât Romarm să aibă atribuţii şi responsabilităţi la nivelul întregului proces de producţie şi să nu fie ţinut ca un simplu „dispecer”. Conducerea Romarm se teme că procesul de devalizare va continua în filiale dacă ministerul de resort nu iniţiază demersurile necesare relansării industriei de apărare”, se mai arată în documentul citat.
Compania precizează, totodată, că activitatea operaţională legitimă şi contractele în derulare nu sunt afectate.
Trei directori din companii de stat de armament au fost reţinuţi de procurorii DNA, fiind acuzaţi că ar fi luat mită, au declarat vineri surse judiciare pentru Agerpres.
Conform surselor citate, este vorba de Mihai Rafiu – directorul Uzinei de Armament Bucureşti, Alexandru Tiberiu Pîrvu – director la Uzina de Armament Plopeni şi Liliana Sorescu – director comercial Uzina de Armament Plopeni.
În dosar a mai fost reţinută şi o altă persoană, reprezentant al unor firme private.
Aceştia urmează să fie duşi în instanţă cu propunere de arestare preventivă.
Ambele uzine sunt filiale ale Romarm, principalul producător şi exportator direct de produse militare din România. Compania naţională a fost înfiinţată în anul 2000 prin fuziunea celor mai importante fabrici ale industriei româneşti de apărare.
Romarm se află sub autoritatea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului.